Gică Contra: Dreptul Mihaelei Rădulescu la Dani Oţil

De mai multă vreme, în presa românească bântuie, ca fantomele în castelele scoţiene, ideea că Mihaela Rădulescu a greşit fundamental atunci când şi l-a luat pe lângă casă pe Dani Oţil, să-l crească şi să-l ocrotească.

Vedetele noastre, de la distinsa doamnă Prigoană la Monica Tatoiu şi mai departe, la tot felul de farfuze adepte ale perceptului „Păsărică fără blană/Contra maşină şi hrană”, se întrec în a arunca cu păreri, dacă a procedat corect Mihaela, au ba. Din punctul meu de vedere, Mihaela ar fi putut să se cupleze şi cu piticul atomic de la circ sau cu ministiperul ăla …

Editorial: Şi doctorii se împuşcă, nu-i aşa?

M-am plictisit de războiul mediatic, împotriva medicilor. În primul rând pentru că nu am aflat nimic nou, revoltător, legat de anumiţi doctori. Întotdeauna a fost aşa, doar că nu s-a făcut caz.

Nu identific scopul acestui uragan, dar îl bănuiesc. Cred că s-au supărat securiştii, care or mai fi. Ei erau buni la toate, un fel de umbrelă de vreme rea. Cu ei se scumpea pâinea, cu ei se afişau întreţinerile, cu ei s-a introdus taxa de înmatriculare… Poate „sindicatul” lor o fi protestat, profesorii şi aşa sunt pe jar şi a venit rândul medicilor.

În primul rând, vreau să …

Psihologul de serviciu: Comunicarea şi clişeele

Cercetările în domeniul comunicării şi al psihologiei, au arătat că majoritatea oamenilor continuă să facă, de-a lungul vieţii lor, multe din greşelile simple pe care le făceau şi când erau copii.

Am fost învăţaţi cum să pronunţă m cuvintele şi cum să înşirăm aceste cuvinte în propoziţii, dar nimeni, niciodată, nu ne-a învăţat cum să comunicăm eficient cu ceilalţ i. Atunci când făceam greşeli, nu ni s-a arătat cum să le îndreptăm, nici măcar nu ni s-a spus că ar trebui să corectăm unele lucruri în această privinţă. Dialogul între doi necunoscuţ i începe cu un schimb ritual de expresii, …

Boema bucureşteană: Atrium Clasic şi „Trăiască capra vecinului” lui Godoroja. Iarna sibiană (10)

Sibiul e încă mohorât după ce zile întregi ploaia şia lăsat trena de stropi peste trotuare, peste parcuri, peste Piaţa Mare şi sub Podul Minciunilor.

În Sub Arini lumea nu se mai plimbă veselă ca vara, să se adăpostească de canicula ce nu lasă, câteodată, nici oraşul de la poalele Crinţului să respire. Diminea- ţa, maşinile de gunoi se plimbă agale dintr-o parte în alta a străzilor şi Sibiul ar fi cultural de curat dacă roţile autovehiculelor n-ar lăsa dâre de noroi sau dacă măturătoarele automate şi stropitorile nu s-ar preumbla în van prin centru, doar doar le va vedea her …

Gică Contra: De ce s-a săturat lumea de Magda Ciumac

Odată cu intrarea în noul an şi târâşul economic făcut forţat pe burtă şi datorat crizei, poporul consumator de seminţe „dă bostan” televizate a primit încă o porţie de scandal cu sare şi mac.

Despre episodul în care Dan Diaconescu a fost la un pas de furnică de a vedea lumea din tomberon, dar mai ales despre înscenarea de grădiniţă cu răpirea Magdei Ciumac, s-a scris şi s-a vorbit mai mult decât despre taxa auto şi despre interdicţia de a face ţuică în cantităţi mai mariluate la un loc. Peste tot pe unde mă duc îmi bâzâie în urechi tot felul …

Boema bucureşteană: Cuptorul cu lemne. Cristian Mihăilescu

Un loc unde se pot întâlni boemii cu tinerii şi tinerii cu profesioniştii în caricatură este Cuptorul cu lemne, pizzeria de pe Bulevardul Pache Protopopescu, chiar vizavi de Liceul Mihai Viteazul.

Patronul Vlădăreanu, de ani buni de zile, a deschis în Cuptorul lui cu lemne o permanentă expoziţie de caricatură veritabilă. Locul se mai numeşte şi Clubul de caricatură Sorin Postolache, de la cel care a năşit alături de Vlădăreanu şi primarul Onţanu acest minunat loc de întâlnire cu pizza, caricaturi şi câte un şpriţ din partea casei, dat însetaţilor boemi ai caricaturii.

La fiecare sfârşit de lună, atunci când …

Luxul lecturii: La Izvoru. Cu aceleaşi lacrimi ne plângem şi bucuria, şi necazul

Se tot îmtâmplă câte ceva prin viaţa mea. În ultima vreme, cel mai adesea mi se întâmplă lucruri care mă bucură. Foarte curând vă voi putea spune despre o carte, intitulată chiar „Luxul lecturii”, care va să apară la editura Nico din Târgu Mureş, îngrijită fiind de poetul Nicolae Băciuţ şi adunând textele pe care le-am dedicat unora dintre scrierile lui către sfârşitul anului 2008. (Vă voi spune mai multe lucruri despre ea în rubrica de joi.) Mi-e dor, uneori, de prietenul Băciuţ, iar el pare că simte asta. Şi îmi trimite mesaje ce-mi descreţesc fruntea.

Dar ce caut eu la …

Gică Contra: Cum şi de ce mulţumesc unor poliţişti

Aşa cum există stomatologi care îţi scot măseaua aia bună şi ţi-o lasă pe aia stricată, sau medici care te operează de apendicită, când tu suferi de constipaţie, există printre stereotipurile de imagine promovate la greu de presă şi acela al poliţistului rău, corupt, care are vilă de neam prost făcută din şpagă şi care în loc să-şi vadă de treaba pentru care e plătit foloseşte benzina statului în folos personal. Asta ar fi una la mână.

Al doilea stereotip este acela potrivit căruia poliţiştii dorm pe ei, joacă table în secţie şi se uită la filme porno. Luându-mă după …

Editorial: 24 ianuarie şi ura lui Băsescu

Tatăl meu mai trăieşte în sufletul meu şi al mamei mele. În al meu, în fiecare zi, aşa simt, poate că aşa m-a crescut şi îl iubesc. Nu ştiu dacă şi-a propus, dar s-a întâmplat.

El m-a învăţat, chiar înainte ca Ion Iliescu să suspine după unele seriale de la bulgari, că 24 ianuarie a fost o zi importantă pentru români, poporul din care fac şi eu parte, pentru că părinţii mei altceva nu au fost.

Fiind crescut aşa am mai şi citit. Mi-am format o părere despre cum s-au întâmplat lucrurile. Peste o vreme, când am absovit Facultatea de …

Gică Contra: Ovulele prinţesei Caradja

Există momente în viaţă când mă invadează mirarea, mai ceva decât e invadat de furnici un borcan cu miere lăsat o lună într-un furnicar plin.

De două zile mirarea mea are ca obiect de veneraţie divorţul prinţesei Brianna Caradja pe care o cunosc destul de bine, dar care este mai mereu surprinzătoare. Uneori spre patologic. Scurtă istorie. Acum vreo zece ani, la sărbătoarea Zilei Naţionale a Franţei descindea din maşina lui Iri Columbeanu o doamnă care făcea ca toate privirile să se lipească de ea precum muştele de panglica aia dată cu lipici şi atârnată de bec. L-am întrebat pe …