Tatăl meu mai trăieşte în sufletul meu şi al mamei mele. În al meu, în fiecare zi, aşa simt, poate că aşa m-a crescut şi îl iubesc. Nu ştiu dacă şi-a propus, dar s-a întâmplat.
El m-a învăţat, chiar înainte ca Ion Iliescu să suspine după unele seriale de la bulgari, că 24 ianuarie a fost o zi importantă pentru români, poporul din care fac şi eu parte, pentru că părinţii mei altceva nu au fost.
Fiind crescut aşa am mai şi citit. Mi-am format o părere despre cum s-au întâmplat lucrurile. Peste o vreme, când am absovit Facultatea de Filologie şi trebuia să fac şi o lucrare de diplomă, adică să studiez ceva, un timp, atunci era nevoie, m-am ocupat de comploturi şi diversiuni. Subiectul meu era din alte timpuri, cu câteva decenii înainte, dar cu nimic diferit de 24 ianuarie 1859.
Dacă astăzi comploturile sunt clasificate, în mileniul trecut, nu erau. În ziua de 24 ianuarie s-a întâmplat ceva în stil Băsescu.
Pentru că ştiu câte ceva despre ziua de 24 ianuarie 1989, protestez. Am senzaţia că preşedintele nu ştie că evenimente importante, din istoria României, se lovesc şi cu stilul lui de muncă, pentru că, dacă ar fi ştiut dădea amploare acestui eveniment.
Acum, n-a fost să fie, dar şi consilierii, cât or fi ei de şmecheriţi sau efemeri, tot ar mai trebui să întrebe pe câte cineva. Sau poate la anul, dacă vor mai fi. Nu zic să citească ei, dar măcar să angajeze un profesor de limba română, care ar ştii, şi când se trezeşte dimineaţa, pentru a face naveta către post.
P.S. Nu prea îmi mai place preşedintele. Este crispat şi obosit. Îşi pierde vremea cu prostii. Îl invidiez pentru faptul că ura îi dă forţă, pentru că eu nu am nimic cu nimeni, şi sunt ascuns de viaţă. Dar, în faţa unor evenimente naţionale, pentru că 23 August este departe, ar trebui să mai fie şi el atent. Puţin, oamenii ar aprecia.
Horia Tabacu
