Luminiţa Gheorghiu – pe covorul roşu la premiile GOPO

Cea de-a şaptea ediţie a Premiilor Gopo, cele mai importante premii ale cinematografiei româneşti, a avut săptămâna trecută la Opera Naţională din Bucureşti în prezenţa a peste 800 de invitaţi.

Luminiţa Gheorghiu, una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului, protagonista din Poziţia copilului, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinală, a purtat la eveniment o ţinută semnată Valentino.

Ca şi la ediţiile anterioare, vedetele au mizat pe rochii elegante, lungi, realizate de designeri români. Rochiile au variat de la culori îndrăzneţe (Crina Semciuc şi Diana Dumitrescu), până la linii provocatoare (Aylin Cadîr şi Adela Popescu).

Momentele emoţionante precum tributul adus …

Alexandru Ciucu, pus la regim de Alina Sorescu

Alexandru Ciucu a fost sfătuit de soţia lui, Alina Sorescu, să acorde o mai mare atenţie regimului alimentar şi, în urma a două luni şi jumătate de dietă, a slăbit 15 kilograme.

Designerul a urmat indicaţiile unui nutriţionist, şi-a reglat orarul meselor şi a revenit la forma fizică de odinioară, chiar mâncând pe săturate.
„Din cauza stresului, a programului haotic şi a volumului mare de muncă din ultimii ani, ajunsesem la o singură masă pe zi, şi aceea din păcate după ora 21. Adică, un dezastru conform medicilor pe care i-am consultat”, declară designerul.

Alexandru Ciucu a urmat, la început, un regim …

Marian Victoraş, un copil minunat!

Copiii sunt cei care ne aduc speranţă şi ne dau puterea să luptăm. Atunci când îl vezi pe Marian, atât de drăgălaş şi cu o privire blândă, nu poţi să nu te gândeşti la viaţa care îi stă înainte şi la problemele de sănătate care umbresc viitorul lui.

Hagiu Marian, are aproape 3 ani şi a fost diagnosticat cu Leucemie acută limfoblastică la începutul acestui an, în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti – secţia Oncopediatrie, unde urmează în prezent tratament chimioterapic.

Marian mai are două surori care merg la şcoală (7 şi 13 ani) şi de ele are grijă o vecină care o …

The Guardian: Anglia se uită la Rusia, cu gândul la Cipru

Ciprul nu este singura naţiune insulară care a întins covorul roşu pentru ruşii bogaţi. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Londra a primit cu braţele deschise expatriaţii ruşi care au făcut avere jefuind statul căzut. Cu ce preţ?, se întreabă un jurnalist britanic.

Un stat insular îşi face publicitate, prezentându-se ca o destinaţie potrivită pentru cei super-bogaţi – în principal din Rusia – care îşi pot spala aici banii şi reputaţia, bucurându-se în acelaşi timp de o viaţă în stil mare şi de impozite mici. Apoi descoperă că situaţia nu este întocmai ceea ce pare a fi.

Ciprul nu este singurul care ar …

Coreea de Nord este în „STARE DE RĂZBOI” cu Coreea de Sud

Coreea de Nord a anunţat sâmbătă că este în „stare de război” cu Coreea de Sud şi că va negocia orice problemă intercoreeană pe baza acesteia.

Casa Albă a declarat că ia „în serios” anunţul Coreei de Nord, notând totuşi că ameninţările Phenianului nu sunt neobişnuite. Rusia îndeamnă cele două state coreene şi Statele Unite să dea dovadă de „responsabilitate şi reţinere maximă”. Oficiali din cadrul Pentagonului promit noi demonstraţii de capacităţi militare în timpul manevrelor organizate în comun cu armata sud-coreeană.

„Începând de acum, relaţiile intercoreene sunt în stare de război şi toate problemele între cele două state coreene vor fi …

De pe bloguri adunate (VI)

Cristian Preda: Liftul

O știre de ieri anunța că la Suceava mai mulți aleși locali și naționali au inaugurat, asistați de un sobor de preoți, un lift. Costume Armani și smerenie lângă un ascensor – iată cadrul unui ritual definitoriu pentru politica românească.

Gurile rele spun că la ceremonie trebuia să vină și ministrul transporturilor, fiindcă e vorba, în fond, despre un mijloc de locomoție.
În replică, alți cârcotași ar fi vrut să îl vadă la ceremonie și pe ministrul marilor proiecte, fiindcă liftul a costat un milion de euro.
Doamne, mare ți-e grădina!

Stelian Tănase: CÂT DE SĂNĂTOASĂ VA FI NOUA CONSTITUȚIE …

Concediat de 3 ori de la ACELAŞI JOB

Americanul Joseph Caffarello de 29 de ani, care lucra ca supervizor la autostrada din Chicago, a fost surprins în timp ce dormea în post (vezi foto). Şefii nu au stat pe gânduri şi l-au concediat a doua zi, mai ales că acesta era „recidivist”.

În plus, existau reclamaţii la adresa managerului depuse de subalterni, legate de „comportamentul abuziv al acestuia, gesturi de intimidare şi ameninţări”, potrivit SunTimes.com.

Caffarello nu era la prima abatere la agenţia de stat care îl plătea cu 6.500 de dolari pe lună. În 2001, la un an de la prima angajare, a fost concediat după ce s-a certat …

Se schimbă mecanismul interceptărilor

Amendamentele la Legea siguranţei naţionale, prin care se modifică mecanismul de realizare a interceptărilor pe mandat de siguranţă naţională, avizate în CSAT, au ajuns în Parlament direct în Comisia pentru drepturile omului, care şi le-a asumat ca iniţiator, scrie Mediafax.

Ministerul Justiţiei (MJ) a iniţiat un proiect prin care sunt corectate o serie de necorelări din legile care stabilesc sancţiuni penale, în completarea legii de aplicare a Codului de procedură penală, fiind operate unele modificări inclusiv asupra Legii siguranţei naţionale. În paralel, însă, MJ a propus o serie de amendamente la aceeaşi lege, fiind prevăzute într-o anexă la proiect în care …

Românii ar putea avea încă O ZI LIBERĂ: Ziua de 9 mai ar putea deveni SĂRBĂTOARE LEGALĂ

Românii bugetari ar putea avea încă o zi liberă de la serviciu. Deputatul PSD Bogdan Diaconu propune ca ziua de 9 mai să fie declarată sărbătoare legală.

Data de 9 mai ar putea deveni zi libera, daca un proiect de lege, depus de deputatul PSD Bogdan Diaconu, va trece de Parlament. Social-democratul propune ca ziua de 9 mai sa fie declarata Ziua Independentei Nationale a Romaniei, sarbatoare nationala legala, zi nelucratoare, dar si Ziua Parlamentului Romaniei, conform realitatea.net.

„Din 1948 pana in prezent, Romania a sarbatorit la 9 mai ziua independentei. Cei care afirma acum ca independenta ar fi fost proclamata la …

ANM: “VA PLOUA în toată ţara de vineri până duminică noapte”

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de precipitaţii sub formă de ploi valabilă în toată ţara, între 29 martie, ora 23:00 şi 31 martie.

ANM: PLOUĂ în toată ţară de vineri până duminică noapte

În intervalul menţionat temporar va ploua în toate regiunile. La altitudini de peste 1500 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă şi din nou în cursul zilei de duminică, în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi în zona Munţilor Apuseni cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. …