Sibiul e încă mohorât după ce zile întregi ploaia şia lăsat trena de stropi peste trotuare, peste parcuri, peste Piaţa Mare şi sub Podul Minciunilor.
În Sub Arini lumea nu se mai plimbă veselă ca vara, să se adăpostească de canicula ce nu lasă, câteodată, nici oraşul de la poalele Crinţului să respire. Diminea- ţa, maşinile de gunoi se plimbă agale dintr-o parte în alta a străzilor şi Sibiul ar fi cultural de curat dacă roţile autovehiculelor n-ar lăsa dâre de noroi sau dacă măturătoarele automate şi stropitorile nu s-ar preumbla în van prin centru, doar doar le va vedea her primarul Iohanis. În rest, curat, ce să spui? Nu ca la Bucureşti, dar tot bucureştenii vin să dea tonul la boemă şi muzichie.
Mike Godoroja & Blue Spirit şi-au făcut apariţia în mica dar cocheta sală a barului Atrium Clasic Cafe cu un spectacol de promovare a noului album al trupei „Vânătoarea de oameni”. Şi Godoroja s-a pus într-una din serile trecute la un soi de blues pălăvrăgit, după cum chiar el a afirmat, în localul boem cu 60 de locuri. Atriumul Clasic a fost plin ochi şi concertul o reuşită, aşa că patronul Marius Coica a avut de ce să fie mulţumit, cu toate că încasările au fost, la bilete, destul de mici, în jur de 9 milioane, biletul costând numai 15 lei.
Trupa lui Godoroja va da concerte şi în Cluj, Oradea, Iaşi, Suceava, Bacă u sau Sighişoara; Sibiul este al treilea oraş ales de trupă de pe lista cu spectacole, fiind considerat de cunoscă tori capitală a jazz-ului şi blues-ului. Trupa lui Mike e mică dar tare rău de tot. Trupa Blue Spirit este formată din Marius Dorin Vintilă (tobe), membru de 5 ani; Yann Chepa (chitară bas şi percuţie), un membru mai vechi ce a revenit în formaţie şi mai tânărul Marian Mac Aciobăniţei. Băieţii, de cum au apărut în gura Atriumului, s-au pus pe descă rcat scule şi boxe de mama focului. Vorba aia, ei bat toba, ei boxează, sau cum o merge parafraza în cazul ăsta.
L-am zărit de cum a intrat pe Adi Chepa, un amic de-al meu mai vechi din întâmplările mele bahice din centrul Bucureştilor, care înainte de a face minuni cu basul lui a pus osul la treabă şi nu s-a sfiit să care cu Marius, mai bătrânel şi el, tot felul de acareturi muzicale de care aveau nevoie. Apoi i-am văzut cum s-au pus pe probe de sunet şi mai târziu cum au uimit asistenţa iubitoare de blus pălăvrăgit, vorba lui Mike. Dacă tot a fost moda versurilor în boemele mele sibiene, am cules pentru cititori versurile de la „Trăiască capra vecinului”, deja cunoscuta melodie a trupei lui Mike:
„Tot ce-am crezut despre
tine demult
E doar o amintire într-o
ramă de fum
Oare şi cu alţii se întâmplă
aşa ceva? Da da…
Noi doi am fost cândva un
vis de catifea
Iar spinii vieţii ne-au irosit
deja
Oare şi cu alţii se întâmplă
aşa ceva? Da da…
Iubito, stai, nu mă înţelege
greşit
Vreau să vin la tine şi din
poart- am să-ţi strig:
Refren:
Trăiască capra vecinului
Căci ea mi-a spus „Iubirea
ta nu moare”
Trăiască capra vecinului
Atât, nimic mai mult
Şi dacă timpul s-a scurs
între noi şi s-au dus
Zilele în care doar pe mine
mă doreai
Oare şi cu alţii se întâmplă
aşa ceva? Ceva ceva…
Iubito te întreb, tu mă mai
iubeşti?
Fuge gândul tău la uşa
altuia
Oare şi cu alţii se întâmplă
aşa ceva? Ceva ceva…
Iubito, stai, nu mă înţelege
greşit
Vreau să vin la tine şi din
poartă am să-ţi strig:
Refren:
Trăiască capra vecinului
Căci ea mi-a spus „Iubirea
ta nu moare”
Trăiască capra vecinului
Atât, nimic mai mult.”
Păi cam asta a fost în boema de la Atrium, muzică, băutură pe comandate şi distracţie cu muzică bună.
Valentin Leahu