Luxul lecturii (serie nouă): O poveste biblică, privită ca reportaj

Patrick Suskind ştie, în „Despre iubire şi moarte”, să privească istoria şi miturile cu ochii omului modern, care caută adevăratele desluşiri dincolo de aparenţele de toţi cunoscute şi acceptate. Nu trece cu vederea niciun amănunt. E lucid, fără a fi crud, fără a batjocori sau veşteji interpretările obişnuite, banale. Doar că le răstălmăceşte cu farmec şi, uneori, ironie fină.

Iată, aşadar, în viziunea sa particulară, miracolul învierii lui Lazăr de către Isus:

Povestea sună aşa…două doamne, cunoştinţe de-ale lui Isus, trimit după acesta. Fratele lor, Lazăr, este bolnav, Isus să binevoiască să vină şi să-l vindece. Şi ce face Isus? Păi, nu …

Psihologul de serviciu: Depresia, o problemă majoră de sănătate publică

Banca Mondială cu ajutorul OMS a iniţiat un studiu clinic şi prospectiv la nivel mondial asupra maladiilor iar rezultatele i-au surprins chiar şi pe cercetători.

Astfel depresia este la ora actuală considerată a patra cauză mondială de handicap, inclusiv înaintea maladiilor cardiace. Mai mult chiar, previziunile pentru următorii 25 de ani lasă să se întrevadă că prin anii 2020, depresia va fi a doua cauză mondială de handicap şi că va deţine primul loc în ţările în curs de dezvoltare.

Conceptul de „a trăi“ înseamnă să accepţi ca individ să şi pierzi, dar în acelaşi timp, să rezişti la încercările la …

Boema bucureşteană: Ioan Radu Văcărescu. Note de sfârşit de iarnă

A fugit de câteva săptămâni februarie din calea sibienilor, însă iarna nu se lasă gonită cu una cu două. Încă se mai fierbe vinul roşu şi se aşază pe mesele boemilor în căni de lut, ca-ntr-un han unde să tragă însetaţii călători ai destinelor.

Casa Frieda nu se dezminte nici în această palidă primăvară care îşi scoate ghioceii la mezat printre buzele mocirloase şi umede, nici nu ştii de unde, de la zăpadă ori de la ploaie. Casa Frieda, din buricul Sibiilor, îşi primeşte megieşii, fie ei scriitori, artişti, arhitecţi, ziarişti, profesori ori medieşeni cu borurile large. Aici mă întâlnesc …

Luxul lecturii (serie nouă): O paranteză şi un început

Am citit cu mare şi viu interes primele comentarii ale constanţilor mei cititori de încredere la această nouă serie a rubricii. Mi s-au părut a fi puţin contrariaţi, deşi bucuroşi de reîntâlnire. Şi se tot întrebau „ce le cer”, în această formulă – recunosc, mai elaborată şi, implicit, mai pretenţioasă. Pentru că de oferit, au observat lesne că le ofer cu totul altceva decât până acum. S-a zis cu simpla povestire a unor cărţi, cu transcrierea unor porţiuni din ele, cele mai semnificative, după opinia mea. Iar asta deoarece am considerat necesar să intrăm într-o altă etapă. Pentru că sunt …

Luxul lecturii (serie nouă): Prăpastia moralităţii

Morala, dar mai cu seamă exerciţiul său, reprezintă un soi de baricadă. De-o parte şi de alta a sa, oameni cu convingeri morale diferite se confruntă sau făptuiesc, fiecare, după propriu-i cod etic. Acuzele ţâşnesc, fără contenire, încercând să se acopere unele pe altele.

Dar mai ales dialogul dintre generaţii se poartă la acest nivel. Tinerii de astăzi îi acuză pe vârstnici de multe rele – făptuite ori ba, în dozaje cărora nimeni nu mai stă să le stabilească în mod precis. Cei „vechi” au clacat în faţa orânduirii trecute, s-au lăsat ademeniţi de avantaje, au scris contra propriei lor …

Psihologul de serviciu: Comunicarea eficientă

Limbajul este mijlocul uman de comunicare, orală sau scrisă, prin care ne relevăm sau ne ascundem nu numai opiniile, ci şi intenţiile (ostile, neutre, amicale), anxietăţile, temerile, frustrările, aspiraţiile, satisfacţiile, sentimentele şi stările emoţionale.

Toate acestea sunt transmise intenţionat şi neintenţionat, prin cuvinte, modularea cuvintelor în expresia verbală, astfel încât să putem comunica, să putem fi receptaţi de celălalt (persoană sau grup de persoane). Capacitatea de percepere psihologică a exprimării prin cuvinte este indispensabilă în orice mediu de lucru, atât pentru cel care vrea să-şi exprime ideile şi informaţiile de care dispune, cât şi pentru cei care recepţionează şi înţeleg …

Editorial: Agamiţă Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” câştigă tot

Se pregătesc alegeri, în mai multe formaţiuni politice. Pare corect. Până la urmă, decât să ne batem în bârfe, mai bine, un sondaj să ne împace. Nimeni nu poate obiecta în legătură cu acestea. Doar că sondajele nu rezolvă nimic. În afară de mine, foarte mulţi oameni vor să fie lideri de partid. Ei cred că ar fi o consacrare şi o rezolvare a multor probleme, un drum către bogăţie.

Se poartă, în prezent, la nivel naţional, grija pentru copii şi eu mai cred că mulţi oameni politici se luptă să fie lideri de partid, pentru copilul lor. Ar fi …

Editorial: Copilul unic la părinţi, o realitate curentă în România

Tot mai multe familii au în componenţă doar un singur copil. Până acum această realitate era prezentă mai mult în mediul urban, dar lucrurile tind să se manifeste la fel şi în mediul rural.

Sigur că această situaţie poate fi datorată şi fondului economic existent la această oră în ţară dar acest lucru are deja un istoric. Din ce în ce mai puţine cupluri îşi pot asuma responsabilităţi pe termen lung pentru mai mulţi copii şi acest lucru se datorează nu doar unei analize extrem de pragmatice asupra viitorului cât mai ales datorită confuziei care există la nivel de cuplu …

Luxul lecturii (serie nouă): Plin de suflet, bătut de alean

Atunci când mă simt învăluit de neguri, cu mintea pâcloasă, inima beteagă şi speranţa sluţită, îmi proiectez degrabă o imagine – singura în care găsesc reazemul de care am atâta nevoie: pe o ridicătură de câmpie, în apropierea unui lac limpede şi mult întins, mângâiată de suflarea pădurii de salcâmi din preajmă, se ridică, limpede şi fără semeţie, o casă cu pereţii albi, având acoperişul şi obloanele ferestrelor verzi, înconjurată de arbori şi flori căţărătoare, vegheată de trei câini înţelepţi şi frumoşi, singuratică, ademenindu-mă cu răcoarea desişurilor curţii sale sau cu căldura sugerată de fumul ce se ridică, printre nămeţi, …

Editorial: Împăcarea dintre Elan şi Mihaela

Am văzut destui oameni despărţindu-se şi am trăit eu însumi asemenea situaţii. Multe întâmplări, de acest gen, s-au petrecut cu peste 30 de ani în urmă. Am avut vreme să mă gândesc la ele şi timpul mi-a dat, în toate cazurile, răspunsul corect.

Cu excepţii, care nu se pot număra nici pe degetele de la o mână, cei care se despart sunt vinovaţi amândoi, la fel. Într-un cuplu, într-o familie, există o chimie. Foarte uşor se greşeşte, apoi reacţiile vin lanţ. Tot timpul m-a mai învăţat că acei care nu s-au despărţit, mai ales când, la mijloc, au existat copii, …