A fugit de câteva săptămâni februarie din calea sibienilor, însă iarna nu se lasă gonită cu una cu două. Încă se mai fierbe vinul roşu şi se aşază pe mesele boemilor în căni de lut, ca-ntr-un han unde să tragă însetaţii călători ai destinelor.
Casa Frieda nu se dezminte nici în această palidă primăvară care îşi scoate ghioceii la mezat printre buzele mocirloase şi umede, nici nu ştii de unde, de la zăpadă ori de la ploaie. Casa Frieda, din buricul Sibiilor, îşi primeşte megieşii, fie ei scriitori, artişti, arhitecţi, ziarişti, profesori ori medieşeni cu borurile large. Aici mă întâlnesc deseori, încă la o cană cu vin ori o rachie alături de scriitorul şi profesorul atât de iubit de elevi, dar şi de cei trei Mitică de la Frieda, nimeni altul decât Silviu Guga, autorul „Copilului din două lumi”. Stăm aici, preţ de câteva boeme pe săptămână, de parcă boema s-ar număra în întâlniri adjudecate, plini de tristeţe ori de veselie, după cum ne e ora.
Mi-am promis că voi scrie despre un mare boem al locului, Ioan Radu Văcărescu, cognomenit maître Jeannot în tinereţe, de un prieten de-al lui fugit şi aşezat în Germania. Poezia lui Jean, cum îi spun cei mai apropiaţi, nu este precum părul său din faţă, care nu prea e, ci e plină şi stufoasă precum coada pe care maestrul şi-o leagă tinereşte la spate, amintind parcă celor din jur că este un înfocat al curentului anilor î60, un înfocat admirator al muzicii din Woodstock, un tânăr etern şi un iubitor al versurilor recitate de regretatul Moţ Pittiş, „nu contează cât de lung am părul”. IOAN RADU VĂCĂRESCU, aşa cum scriitoriceşte chiar scriitorul într-un cadru literar networkist, s-a născut la 18 decembrie 1958 în Sibiu.
Este fiul lui Petre Radu (n. 1908, d. 1988), meşter dulgher, vechi fruntaş liberal şi primar în Gârbova de Alba, veteran de război, şi al Mariei Radu (n.Albu, 1927), contabil. Este căsătorit cu Simona Radu, profesoară de română şi franceză, născută Văcărescu, nume pe care l-a adoptat în domeniul literar şi publicistic. Din 1990 este profesor de geografie şi engleză la Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” din Sibiu. De asemenea, în prezent funcţionează ca profesor metodist la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Univ. „Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca.
Din 1991 este redactor la revista de literatură şi artă „Euphorion”, în prezent membru în Colegiul Director al revistei.
Membru fondator, împreună cu Dumitru Chioaru, Iustin Panţa şi Mircea Stănescu, al Fundaţiei „Euphorion”.
Din 1 ianuarie 2003, preşedinte al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al USR din 1994. Bine, dacă ar fi să mă iau după greutatea bigrafiei lui Jean nu mi-ar ajunge un serial destul de voluminos al boemei mele de bucureştean trăită acum în Sibiu, dar vă ofer câteva versuri, de sfârşit de iarnă, culese din opera lui „maître Jeanot”.
„FEBRUARIE
de IOAN RADU VĂCĂRESCU
Februarie e luna lupilor flămânzi
Şi a poemelor negre
În februarie mi-e foame de dragoste
Acum apa a îngheţat în fântâni
Acum gheaţa are licăriri funebre
În februarie începe totul aşa cum în noiembrie
Totul de sfârşeşte
Între ele nu-i decât o vreme de sărbători îngheţate
În februarie aud seva care umflă ramurile plopilor
Acum stă îngheţată-n pământ sub oraşul cetate
Tu eşti departe
Iar eu ca un lup flămând de dragoste
Scriu fără dragostea ta
Fără respiraţia ta de hiacint înspicat
Fără lasciva mireasmă a subsuorilor tale brumate
Fără coapsele tale de fierbinte agat
Ce-mi încălzeau obrajii
Şi-mi hrăneau inima netoată
Rămas acum mai împietrit
Ca un arbore cu rădăcinile îngheţate
Ca o fântână fără ghizd cu apa secată
Anul trecut aveai părul tăiat peste frunte
Negru şi ud
Ca o ducesă ilustră din Brabant
Ploua şi bătea vântul coclit
Dinspre munţii de la sud
Ne-am îmbrăcat elegant
Şi ne-am plimbat
Pe toate străzile oraşului amorţit
În letargii crunte
Hoinari ai unui februarie insignifiant
Ne-am găsit refugiul în palatul de vară
În ruină din centrul cetăţii labirint
Ne-am îmbrăţişat ca şi când am fi ştiut
Că va fi să fie pentru ultima oară
Ultimă cană de gheaţă şi-absint
Acum apa a îngheţat în fântâni
Seva în pământ şi-n rădăcinile plopilor
Haite de lupi bântuie flămânzi la porţile cetăţii
Ca-ntr-un ev întors din vremuri glaciare
E un februarie în care căpetenia haitei
Lupul cel negru va pătrunde-n oraş
Şi bezmetic va bântui pe trotuare
Mă va găsi rătăcind în labirintul de ziduri
Şi mă va rupe pe mine
Ca şi când tu ai exista în carnea mea
Cu atâta mai dulce-aristocratică şi macră
În sufletul meu sălbatic de februarie
Din oraşul cetate mai trist ca o lacră
Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoşani, 2004”
Şi uite aşa se încheie iarna mea sibiană, cu versurile mirifice ale lui Jean, boemul scriitor şi profesor de geografie, cu părul legat în coadă şi cu minunatul dar de a conduce destinele Uniunii Scriitorilor din filiala Sibiu, pentru care a luptat pe metereze să li se deschidă un site, pentru a ceti lumea pohta lor de a scrie pentru a fi sau nu cetiţi.
Valentin Leahu
