Se pregătesc alegeri, în mai multe formaţiuni politice. Pare corect. Până la urmă, decât să ne batem în bârfe, mai bine, un sondaj să ne împace. Nimeni nu poate obiecta în legătură cu acestea. Doar că sondajele nu rezolvă nimic. În afară de mine, foarte mulţi oameni vor să fie lideri de partid. Ei cred că ar fi o consacrare şi o rezolvare a multor probleme, un drum către bogăţie.
Se poartă, în prezent, la nivel naţional, grija pentru copii şi eu mai cred că mulţi oameni politici se luptă să fie lideri de partid, pentru copilul lor. Ar fi frumos. Copiii sunt la grădiniţă, la şcoală şi în alte ţări, sau cu mamaie.
În tot acest timp se trag sfori. Se pun pe cântar tot felul de intervenţii parlamentare, de aiurea, caracterul, probitatea morală, poate chiar unele studii, dacă asta ar mai conta. Se privesc – unii pe alţii , cu lupa, candidaţii. Ei, fiecare, despre ei, cred că sunt porumbei ai păcii, pe ceilalţi îi văd doar în culori penale.
Toţi suntem la fel. Unii au reuşit, alţii nu. Eu nu am făcut nimic, dar am avut gânduri care ar fi fost pasibile de închisoare pe viaţă. Era să scriu şi mai mult, dar nu prevede Codul. În fond, nu ar trebui să mă amestec în zona asta privilegiată şi tulburată. Ei se luptă în argumente, în care nu mai crede nimeni. Cam toţi, dintre cei care se luptă, au multe probleme. Îi sfătuiesc ceva. Pentru că pare a fi criză, eu citesc. Multe răspunsuri sunt în cărţi, multe întâmplări s-au mai petrecut.
Ia să vedem piesa „O Scrisoare pierdută”, cine câştigă? Nu aş vrea să intru în amănunte, cu personaje, ca să nu plictisesc. Mulţi meritau, vorbeau frumos, se bucurau de alegătorii din localitatea aia imaginară. Şi, ce sa întâmplat? A venit Agamiţă Dandanache, pentru că el avea scrisoarea, dar nu neapărat cea pierdută, alta, mai importantă, de la Censtru. L-au aclamat, a câştigat. Poate are rude, cu şanse mari, astăzi, la alegeri.
Horia Tabacu
