Limbajul este mijlocul uman de comunicare, orală sau scrisă, prin care ne relevăm sau ne ascundem nu numai opiniile, ci şi intenţiile (ostile, neutre, amicale), anxietăţile, temerile, frustrările, aspiraţiile, satisfacţiile, sentimentele şi stările emoţionale.
Toate acestea sunt transmise intenţionat şi neintenţionat, prin cuvinte, modularea cuvintelor în expresia verbală, astfel încât să putem comunica, să putem fi receptaţi de celălalt (persoană sau grup de persoane). Capacitatea de percepere psihologică a exprimării prin cuvinte este indispensabilă în orice mediu de lucru, atât pentru cel care vrea să-şi exprime ideile şi informaţiile de care dispune, cât şi pentru cei care recepţionează şi înţeleg comunicarea. O comunicare verbală eficientă depinde de mai mulţi factori cum ar fi:
Capacitatea de a vorbi acelaşi limbaj. Deşi pare că acest lucru este o evidenţă, este un factor indispensabil în comunicare să ne adresăm unui interlocutor care stăpâneşte nu numai limba în care vorbim, dar mai ales limbajul (nivel de dezvoltare al vocabularului, termenii tehnici, dialectul, jargonul etc.).
Înţelegerea conotaţiilor cuvintelor folosite în mesaj de ambii actori ai comunicării, emitent şi receptor. Dacă cel care receptează atribuie o semnificaţie diferită cuvintelor din care este format mesajul emitentului, se poate obţine o decodificare eronată, uneori aberantă în care sensul original, intenţionat, este înlocuit cu alte semnificaţii.
Disponibilitatea celui care ascultă şi înţelege mesajul; acest aspect depinde şi de motivaţie, dar şi de starea afectivă şi fiziologică. Depresia sau fericirea care îl inundă, emoţia necontrolată, sau oboseala, stresul, anxietatea, sunt numai câţiva dintre principalii factorii care pot indisponibiliza recepţia. În acelaşi timp, aici intervin şi factori care ţin de capacitatea de a crea condiţii care să asigure exprimarea liberă a informaţiei esenţiale.
Capacitatea celui care vorbeşte de a nu suscita ostilitatea interlocutorului, care include atenţia spre condiţia de spirit a celuilalt: a menaja sentimentele mai delicate, a nu ataca direct stima de sine, orgoliul şi amorul propriu; aici sunt incluse şi aspecte legate de tonul folosit (un ton condescendent transmite informaţia că cel care vorbeşte îşi afirmă superioritatea personală şi implicit inferioritatea auditoriului).
Intenţia reală a celui care vorbeşte de a transmite un mesaj clar, organizat şi lipsit de echivoc.
Un mesaj intenţionat, limpede ca sens cere implicit un dialog cu intervenţii la fel de clare din partea celorlalţi participanţi. Datorită unor stări de insecuritate personală, de care se poate chiar să nu fie pe deplin conştient, omul poate folosi cuvintele ca pe un mijloc de apărare, cu intenţia de a ţine la distanţă auditoriul, a manipula auditoriul, a mistifica un subiect pe care nu îl stăpâneşte complet.
Atitudinea de deschidere şi modestie raţională a celor implicaţi în comunicare: toţi suntem egali pentru că există în toţi participanţii nevoia şi dorinţa sinceră de a înţelege, de a cunoaşte, de a evolua în funcţie de ceea ce afli. Dar acest lucru ţine de o personalitate puternică, dispusă să-şi recunoască propriile limite, să-şi cunoască propriile carenţe şi să-şi modifice preconcepţiile pentru a fi mereu în pas cu existenţa.
Cornel Bogdan
