Tot mai multe familii au în componenţă doar un singur copil. Până acum această realitate era prezentă mai mult în mediul urban, dar lucrurile tind să se manifeste la fel şi în mediul rural.
Sigur că această situaţie poate fi datorată şi fondului economic existent la această oră în ţară dar acest lucru are deja un istoric. Din ce în ce mai puţine cupluri îşi pot asuma responsabilităţi pe termen lung pentru mai mulţi copii şi acest lucru se datorează nu doar unei analize extrem de pragmatice asupra viitorului cât mai ales datorită confuziei care există la nivel de cuplu ca şi celulă socială de bază. Ce se întâmplă cu aceşti copii? Ei bine principala problemă pe care o au este legată de faptul că ei cresc printre adulţi şi cu mai puţini copii în preajmă.
Acest lucru înseamnă că părinţii vor face totul pentru el chiar mai mult decât este cazul şi copilul va crede foarte curând că totul i se cuvine. Grădiniţa şi şcoala fac şi ele ce pot în materie de socializare şi de educaţie, dar să nu uităm că de obicei personalitatea copiilor este constituită până la vârsta de şapte ani. Trecerea de la regimul educaţional de tip cazon, prusac la un învăţământ interactiv bazat pe creativitate, în primul rând, se face mai greu în ţara noastră din cauza faptului că educaţia socială care impune reguli de comportament a fost lăsată exclusiv în seama şcolii.
Copilul unic la părinţi va avea dificultăţi de adaptare în mediul social, el simţindu-se foarte bine în mediul unde i se acordă toată atenţia de către părinţi şi eventual bunici. Astfel va fi mai angoasat de începerea şcolii sau grădiniţei , va avea dificultăţi cu respectarea programului, poate deveni ursuz şi nesigur pe sine nemaifiind într-o astfel de colectivitate în centrul atenţiei ca acasă, va percepe mai greu competiţia şi efortul pe care tebuie să-l depună pentru a fi în top.
Datorită nesiguranţei care există pe străzile din România vedem tot mai mulţi copii duşi de mână la şcoală şi de la şcoală acasă. Cu siguranţă, încrederea în propria persoană se va dezvolta mai greu în aceste cazuri şi nu sunt puţine persoanele care aşteaptă încă la maturitate mâna care să-i conducă şi să le spună ce să facă. Există destui bărbaţi care, deşi sunt în cuplu cer încă sfatul mamelor pentru orice lucru şi astfel rămân într-un areal de infantilism greu de suportat de parteneră care duce de cele mai multe ori la divorţul în cuplu. Copilul unic are de cele mai multe ori puţine ocazii de a creşte ca un copil, trăind în preajma adulţilor adoptă problematica şi comportamentul lor.
Astfel tot mai mulţi copii se duc mai târziu la culcare, petrec timp mai mult cu surogate educaţionale ca televizorul sau calculatorul, par a avea achiziţii cognitive bune dar se maturizează mai greu şi sunt puţin dispuşi la efort. Vedem destui oameni în jurul nostru obtuzi, stresaţi, depresivi, obosiţi şi ursuzi care, cu siguranţă, au fost la momentul copilăriei cei mai frumoşi, cei mai deştepţi şi cei mai grozavi copii pentru părinţii lor. Viaţa nu ţine cont de visele noastre ci este extrem de dură şi de reală, deci nu trebuie uitat că sentimentul de inferioritate şi cel de suficienţă trebuie eliminat din viaţa copiilor şi acest lucru cere efort şi multă răbdare din partea părinţilor şi educatorilor.
Pe scurt, un copil reprezintă o minune şi treaba noastră ca părinţi este să facem ca această minune să devină o realitate socială de care să fim mândri.
Psiholog Adrian Dragotoiu
