Desluşiri: Radu Berceanu – ori face pe prostul, ori chiar aşa e

Circulă, de ceva timp, vorba că ar fi mai bine (niciodată nu se precizează pentru cine) ca alegerile să se desfăşoare odată cu cele europarlamentare. Principalul argument ar fi reducerea cheltuielilor, mai ales într-un an de criză, şi restrângerea în timp a disputelor politice acute, obligatorii atunci când e vorba de a desemna preşedintele ţării pentru următorii cinci ani.

Un politician cu dese derapaje în zona penibilului absolut, Radu Berceanu, se preface a nu fi aflat decât de curând, de pe la colţuri de stradă, despre o eventualitate în legătură pe marginea căreia presa tot brodează în ultima vreme. Este clar …

Eternităţi de o zi: Nesfârşita bâlbâială

Este greu, dacă nu chiar imposibil, să faci o analiză serioasă a momentului românesc actual fără a încerca să pui cap la cap anumite fapte, care ies evident din graniţele normalului şi să dai deoparte ceea ce încă se menţine la nivel de zvon, neconfirmat cu tărie. Dar, dacă încerci să duci la capăt acest exerciţiu de ordonare a datelor de care dispui, constaţi, cu surprindere, că nu mai rămâne absolut nimic de luat în discuţie cu seriozitate.

Scena politică abundă în lovituri de imagine, pe care partidele pretins aliate la guvernare şi le aplică fără întrerupere sau cruţare. Situaţia de …

Psihologul de serviciu: Abuzul emoţional şi depresia existenţială

Toţi oamenii tind să facă performanţă în domeniile în care evoluează. Dacă această performanţă este însoţită şi de bucuria lucrului făcut de plăcere, atunci cu atât mai bine. Din păcate, suntem tributari lui „trebuie” şi încercăm să obţinem ce ne-am propus, neţinând cont de nimic în atingerea scopurilor propuse.

Astfel, de mici suntem supuşi presiunii lui „trebuie” şi chiar în calitate de adulţi, simţim că facem o mulţime de lucruri, doar pentru că aşa spun alţii. Genul acesta de activitate, făcută împotriva concepţiilor proprii despre subiect, duce în general la ceea ce se cheamă disonanţa cognitivă. Constrângerile de orice fel, …

Editorial: Calendarul principalelor evenimente, din România, în următoarele zile

Scandalul „Doi ş-un sfert” mai ţine până sâmbătă seara. Până atunci, în media, mulţi specialişti îşi vor spune părerea, unii acuzând, alţii combătând corupţia, după cum au ei interese şi poliţe de plătit.

Eu am impresia că Puiu Popoviciu, pentru ce am văzut că a construit, pentru ce a realizat, în România capitalistă, ar trebui decorat şi nu şicanat.

De sâmbătă seara scandalul „Doi ş-un sfert” va fi uitat. Indiferent de rezultatul meciului de fotbal toată ţara va avea ceva de comentat. Chiar şi o victorie lasă în urmă mici nemulţumiri, iar un meci egal, sau Doamne fereşte, alt rezultat …

Psihologul de serviciu: Copiii, piese de schimb în România

Ca om, credeam că am văzut destule în viaţa mea, iar ca psiholog, credeam că sunt pregătit să înţeleg mai multe tipuri de comportament, dar ceea ce se întâmplă acum, în România anului 2009, este peste puterea mea de înţelegere.

Nu ştiu dacă doar criza economică este vinovată, dar să ajungi să concepi copii pentru ai putea vinde la bucată sau pe componente, mă face să cred că trăiesc un vis urât.

Sigur că nevoile materiale sunt cele care împing oamenii la gesturi disperate, pot să înţeleg asta, dar să ajungi să-ţi vinzi copiii doar ca să faci rost de bani, …

Nota de plată: În absenţa Guvernului şi a Parlamentului

Am ajuns să ne obişnuim cu neobişnuitul. Într-o vreme, tânjeam după normalitate, iar acum concedem că şi anormalitatea este un fel de normalitate (altfel) înţeleasă. Aşa cum clasicii visării marxiste ne învăţau cu libertatea ca necesitate înţeleasă, ceea ce este, să recunoaştem, cu mult mai acceptabil decât ceeea ce ni se oferă, ideologic şi aplicativ, astăzi.

Îl urmăresc plin de interes şi, uneori, de admiraţie, pe preşedintele Traian Băsescu. Nu întreprinde, de fapt, nimic, dar se agită, în văzul tuturor, fără încetare. Are multă energie, e numai nerv, voinţă şi „ambiţie”, cum a ţinut să sublinieze la ultima întâlnire (din această …

Luxul lecturii (serie nouă): Un manifest al zilelor noastre

N-am mai citit de mult un manifest autentic, un soi de profesiune de credinţă transformată în proclamaţie, determinând la acţiune imediată, o declaraţie publică, oarecum solemnă, având caracter programatic – adică după toate regulile. Am dat de un asemenea text recent, pe blogul unui tânăr cunoscut al zilelor noastre, Tudor Chirilă pe numele său, actor care ştie să şi cânte, fiu al regretatului scriitor şi gazetar Ioan Chirilă, pe care am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe când eu însumi scriam (şi) sport, şi al Iarinei Demian, actriţă frumoasă şi plină de har, cu care am avut prilejul să discut …

Editorial: Anchete şi arestări halucinante

Sunt nevoit să-mi amân plăcerea de a scrie despre cartea domnului Corneliu Vadim Tudor. Istoria, literarura, ospăţul lingvistic trebuie să se dea, din păcate, la o parte din faţa evenimentelor zilei.

Alături de mulţi alţi oameni, care urmăresc actualitatea social-politică, am fost şocat în legătură cu anchetele şi reţinerile halucinante, din ultimele ore.

În rândul poliţiştilor de la circulaţie au început de mai multă vreme arestările. După cum am auzit că se obţineau şi se obţin carnete de şofer, în anumite zone, ale ţării, sunt sigur că arestările vor continua. Sincer, când ofiţerii, de la Circulaţie, sunt băieţi buni nu se …

Nota de plată: Superstiţii, presimţiri şi prorociri

România pare a-şi întoarce către Evul Mediu ceasul istoriei prezente. Aparteneţa lui la veacul 21 este numai declarată. Modernitatea pare obturată de dogme.

Superstiţiile persistă şi au efecte vizibile, până şi în privinţa economiei româneşti sau în domeniul relaţiilor internaţionale. Cum altfel putem explica faptul că unul dintre negociatorii de prim rang ai acordului cu Fondul Mondial Internaţional a propus modificarea sumei solicitate iniţial, întrucât era vorba de 13 miliarde de euro. Or, se ştie, 13 este un număr care aduce cu sine ghinionul. Aşa că, până la urmă, s-a ajuns la 12,95 miliarde! Nu mai rămâne, în aceste condiţii, …

Luxul lecturii (serie nouă): Vieţi mici, opere mari

Mă bucur pentru faptul că destui dintre cititorii statornici ai rubricii au reuşit să treacă testul – ceva cam dificil, recunosc – al parcurgerii unui eseu de substanţialitatea şi subtilitatea celui dedicat iubirii şi morţii de Patrick Suskind. Este, din punctul meu de vedere, un important pas înainte. Dar nu ne vom opri aici.

Aş dori să poposim asupra unui subiect care a stârnit şi va continua să stârnească multe şi aprinse controverse – relaţia dintre viaţa reală şi opera scriitorilor importanţi. Aş spune chiar mai mult: scriitori decisivi, înţelegând prin asta faptul că există artişti care influenţează multă vreme, prin …