Este greu, dacă nu chiar imposibil, să faci o analiză serioasă a momentului românesc actual fără a încerca să pui cap la cap anumite fapte, care ies evident din graniţele normalului şi să dai deoparte ceea ce încă se menţine la nivel de zvon, neconfirmat cu tărie. Dar, dacă încerci să duci la capăt acest exerciţiu de ordonare a datelor de care dispui, constaţi, cu surprindere, că nu mai rămâne absolut nimic de luat în discuţie cu seriozitate.
Scena politică abundă în lovituri de imagine, pe care partidele pretins aliate la guvernare şi le aplică fără întrerupere sau cruţare. Situaţia de la Ministerul de Interne rămâne explozivă, după patru luni de la formarea Guvernului Boc. Premierul spune, ca de obicei, că habar n-a avut, ba de una, ba de alta, după modelul unicului său mentor. Înclin să-l cred, pentru că este atât de priceput în a amesteca şi a încurca lucrurile, în a se contrazice şi a reveni asupra deciziilor încât mi s-ar părea de mirare să mai nimerească unde trebuie, atunci când pleacă în vizită, cu ursuleţul de pluş în braţe.
Se anunţă, din surse social-democrate, că ar urma să fie înlocuit preşedintele CEC (şi al Asociaţiei Române a Băncilor), Radu Gheţea, om priceput şi foarte respectat în branşă. Protestează şi Banca Naţională, şi Ministerul de Finanţe, după care subiectul e abandonat. Adică PSD-ului nu-i ajunge Eximbankul dat pe mâna cumnatului lui Mircea Geoană, al cărui naş se nimereşte a fi chiar Puiu Popoviciu?, se întreabă răutăcioşii. Se pare că nu, mai ales în condiţiile în care se vorbeşte de o majorare a capitalului CEC cu 900 milioane de lei. Alt exemplu, venind dispre acelaşi partid, este cel al deputatei Doina Burcău, care, fără să se sinchisească de incompatibilităţi, este şi parlamentar, şi director de liceu, deci conducător al unei instituţii publice. Iar pe fondul strângerii curelei, recomandate călduros prostimii, Mircea Geoană să gândeşte să facă excursii prin ţară cu Senatul, urmând să ţină şedinţe prin tot locul, bătând România mai abitir ca Traian Băsescu Ţinutul Secuiesc la vremuri electorale.
Nici PDL nu stă degeaba, de-asta e piua-ntâi la guvernare. După ce preşedintele ţării îl răsplăteşte pe aplaudacul Sever Voinescu, viitor fost ambasador, cu postul de secretar al Camerei Deputaţilor, eliberat la ordin de moluscoidul Cezar Preda, iată că, premieră din 1990 încoace, acesta e respins chiar de partidul său şi de cel aliat acestuia, spre disperarea Robertei Anastase, care, de supărare, n-a mai întârziat, ca de obicei, la serviciu, ci n-a mai venit deloc, fără să fi anunţat asta Biroului, care a aşteptat-o zadarnic. Translaţia de la mitocănie la ţopism se realizează, iată, cu uşurinţă în cadrul unui grup unit de bune intenţii doar declarate şi de proastă creştere evidentă.
Dacă elimini toate aceste anomalii, ca şi informaţia că Elena Băsescu, cea care a rătăcit, după ştiinţa tatălui, vreo doi ani prin SUA, dar n-a prins decât două semestre part-time, şi care declară nu doar că va merge pe jos la Bruxelles (probabil însoţită de proaspătul său secretar, Honorius Prigoană, tot din America revenit), dar că îi place să pozeze pentru „editoriale” (nu pictoriale!) mai mult decât să prezinte modă, cu ce mai rămâi? Poate doar cu informaţia că Silviu Prigoană, unul dintre puţinii parlamnetari fără studii superioare, doreşte (din frustrare?, din neghiobie?, ori doar pentru a fi mereu în centrul atenţiei?) să desfiinţeze postul TVR Cultural şi Radio România Muzical. Sau cu faptul că de „prioritatea zero”, cum numea şeful statului plata datoriilor pe 2008 către firmele particulare, s-a ales praful, Emil Boc oferind cifre care le contrazic pe cele date la iveală de „finanţistul” Pogea, iar cei care tot aşteaptă bani pentru relansarea producţiei plângându-se că oficialii Guvernului mint cu neruşinare.
Ce-ar fi, aşadar, de analizat în această nesfârşită bâlbâială? Probabil doar protestul spontan al ceferiştilor bucureşteni, cărora ameninţările repetate şi sfidătoare ale lui Radu Berceanu le-au tot întins nervii, avertismentele legate de posibila grevă a profesorilor şi a celor de la Metrou, chiar în zilele de Paşte, sau lamentările publice ale pensionarilor. Dar toate acestea urmează a face parte, curând, din rutina vieţii sociale româneşti.
Horaţiu Vlăsceanu
