Unii dintre cititorii acestei rubrici au sesizat – şi mi-au transmis, în diferite moduri, cu eleganţă, dar şi cu uşoară dezamăgire, opiniile lor – faptul că tonul ceva mai detaşat, mai obiectiv al textelor pe care le-am semnat în timp, s-a transformat într-unul mai pătimaş, mai patetic, mai vituperant şi, s-ar putea crede, mai angajat. Reconosc, fără bucurie, această mutaţie, şi o regret, dar ea nu se datorează decât, pe de o parte, sincerităţii cu care scriu de fiecare dată, şi, pe de altă parte, agravării fără precedent a situaţiei pe care o traversează românii şi deteriorării îngrijorătoare a climatului politic şi social în care ne ducem vieţile. Mă voi explica, mizând pe buna- credinţă şi pe inteligenţa celor care parcurg, în mod obişnuit, însemnările mele.
Actualul Guvern tratează – cum s-a tot observat, nu numai la nivelul analiştilor politici sau economici, ci şi la cel al întregii populaţii – haotic, cu diletantism şi aroganţă problemele esenţiale ale momentului. Se simte, în tot ceea ce întreprinde, o disperare tot mai inabil mascată, pe măsură ce timpul trece în defavoarea sa, dar mai ales a noastră. Ia anumite decizii le comunică, pentru a reveni apoi asupra lor, face pentru a desface, tatonează opinia publică, dar se răzgândeşte imediat ce simte că iar a dat-o în bară, cu un cuvânt dovedeşte, în fiece moment, că nu se pricepe să facă nimic din ce i s-ar cere, neînţelegând problemele ţării şi cu atât mai puţin România cea adevărată. Efectul este transformarea unei crize reale, dar imposibil de stăpânit cu mijloacele puţine de inteligenţă aplicată de care dispune Cabinetul Boc, în obsesie naţională, dar şi într-o deloc dorită nevroză colectivă.
Românii sunt tot mai sătui de circul la care asistă fără întrerupere, de experimentele pe care le tot mimează actualii miniştri, de nesfârşitele negocieri rămase fără veun rezultat. Chiar, pentru asta or primi membrii Guvernului ditamai salariile, pentru a conversa, de luni întregi , cu sindicatele, fără vreun rezultat palpabil? De ce nu fac asta în afara programului de lucru, în timpul acestuia ocupându-se de problemele specifice domeniului lor de activitate? Negocierile fără cap şi coadă să fi devenit un soi de meserie, figurând pe primul loc în fişa postului atâtor demnitari, care tot bat apa-n piuă, tăind ei – nu cei pe care-i acuză nemeritat de aşa ceva –-frunză la câini?
Ce altceva decât disperarea să-l fi făcut pe Emil Boc să încerce să desfiinţeze, pe şest, cota unică, aplicând – total anticonstituţional, cum se va şi constata, cu siguranţă – un procent de impozitare fabulos, aiuritor, salariilor ce-l depăşesc pe cel al preşedintelui ţării. Să nu ştie Emil Boc – şi să n-o fi simţit şi pe propria piele – că unii dintre aleşii neamului obţin, pe lângă salarii, şi alte venituri, deloc neglijabile? Întreţinerea, mâncarea sau transportul şefului statului, plătite din bani publici, adică din buzunarele noastre, se ridică lunar, aşa cum susţine un fost consilier al său, la suma de 25.000 de euro.Aceşti bani – mult prea mulţi! – nu se pun la socoteală? Sau din ei s-au constituit parte din averile impresionante obţinute, încă nu se ştie încă prea bine cum, de membrii familiei prezidenţiale?
Nu aceeaşi disperare îl îndeamnă pe finanţistul necalificat, care este actualmente ministru de resort, să introducă impozitul forfetar, în plină criză, ceea ce ar putea duce la falimentarea a circa 50.000 de firme, ai căror angajaţi n-ar mai plăti impozite statului, ci ar mânca banii fondului de şomaj? N-ar fi mai profitabil ca, în loc să se tot taie din sporurile bugetarilor, majoritatea infime, să se taie din salariile miniştrilor leneşi sau incompetenţi, cei care alcătuiesc, de fapt, actualul Executiv?
Vă mai întrebaţi de unde vine tonul articolelor mele din ultima vreme? Dacă da, încercaţi să vă explicaţi de ce numai bugetarilor – sinistră discriminare, populistă, imorală şi, mai ales, contraproductivă – li se aplică, la depăşirea unui anumit nivel al salariului, impozitul de 90% . Contează venitul sau categoria profesională care-l obţine? Şi se mai spune că Emil Boc ar fi fost (pentru că acum categoric nu mai este) jurist!
Horaţiu Vlăsceanu
