Am revăzut acum cu câteva minute înainte de a mă apuca de scris filmuleţul în care Tolea încearcă să-l bage în tomberon pe Dan Diaconescu. Fabulos. „Un Reality Show” pe bune, cum rar mi-a fost dat să văd. Din păcate, tot ce se întâmplă la OTV devine eveniment naţional, izvor de bârfe pe centimetru pătrat şi pentru distinsele doamne care vând murături în Piaţa Drumul Taberei, dar şi pentru mulţi domni care se pretind intelectuali şi care scrâşnesc din dinţi că OTV pute, dar care se uită la OTV până se toceşte ecranul televizorului. (La figurat, evident) Isprava lui Tolea arată clar limitele lui Dan Diaconescu, ale OTV-ului, dar mai ales a celor care digeră emisiunile de acolo.
Ce se întâmplă la OTV este luat de toţi ca un atac direct şi personal. Ziarişti care altădată se bălăceau în cocina ştirilor cu ciudaţi şi ciudăţenii sar acum de popou în sus şi vorbesc depre moralitate, asanare mediatică şi „gunoiul Diaconescu”. Dan are multe păcate, inclusiv profesionale, despre care am să scriu pe scurt în rândurile care urmează. Dar nu înţeleg cum cei care ani de zile au mâncat presă cu cozonac de pe urma emisiunilor lui Diaconescu fac acuma front comun în linşajul mediatic împotriva OTV. Postul OTV este gândit structural, şi când spun asta ştiu ce spun, programatic şi detaşat, ca un post de televiziune care se adresează vulgului. Este poziţionat perfect pe pătura televiziunilor şi ar trebui să dai dovadă de multă imbecilitate ca să crezi că e ceva necontrolat în povestea asta.
Foarte puţini ştiu că „O” vine de la „Oglinda” şi că Dan şi-a propus să reflecte realitatea aşa cum este, fără cosmetizări inutile. (Nu au nicio fată pentru machiaj, invitaţii fiind nevoiţi să se machieze singuri) Din păcate, mai toată lumea semidoctă consideră OTV ca un afront personal, ca un atentat mediatic la bunul simţ tv. Să mă explic. Cu cât gradul de cultură creşte, creşte şi gradul de detaşare faţă de fenomenelelelelelelelele culturale, un intelectual adevărat fiind capabil să discearnă valoarea de nonvaloare în interiorul sistemului de referinţă. Poate asculta cu aceeaşi plăcere muzică lăutărească de calitate şi muzică clasică, tot de calitate, fără însă a păşi pe gheţuşca snobismului. Poate discerne şi poate analiza manelele, de exemplu, ca fenomen şi nu va respinge în bloc „a priori” şi fără argumente un gen muzical, sau un fenomen cultural. Greşeala lui Dan Diaconescu este că s-a implicat direct în această poveste, în loc să-şi păstreze echidistanţa de moderator.
El, care altădată arunca paie pe foc, asmuţind invitaţii unul asupra celuilalt, a simţit prin costum cum e să fii în postura de victimă. Tot circul ăsta cu plângerea la Poliţie, cu IML-ul şi cu crucificarea lui Tolea miroase a orgoliu ieftin. Dacă ştia că Tolea e un infractor periculos, de ce l-a acceptat în studio astă-vară şi de ce a acceptat ca Magda Ciumac să-l facă albie de porci în direct şi de nenumărate ori? Atunci trebuia dat în gât, nu acum. Dan plăteşte în acste zile ce a semănat în vară, când mulţi dintre cei pe care se baza (inclusiv subsemnatul) au dat bir cu fugiţii şi au refuzat să mai vină la OTV.
Audienţa fabuloasă şi efervescenţa mediatică posterioară momentului demonstrează că gluma lui Tolea a prins şi va intra în folclor. Incrâncenarea cu care Diaconescu încearcă să salveze penibilul momentului nu îmi miroase prea bine, dar nu pot nici să fiu de acord cu linşajul mediatic. OTV trebuie să rămână aşa cum e. Până la urmă, şi la Berlin, şi la Dresda, în centrul oraşului sunt ruine din al Doilea Război Mondial. Lăsate aşa spre aducere aminte. OTV-ul trebuie să rămână aşa, pentru a avea lumea la ce se rapotra la unul dintre capetele funiei. Şi ca să te scarpini tu acum în cap cu degeţelelelelelele tale, nu am să-ţi spun la care capăt.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveţi compot din pipote de struţ şi valize cu balize.
