Ce ne-a mai rămas, ca bravi români, decât să facem haz de necaz, chiar când scroafa e moartă-n coteţ? Să nu te amuzi până la lacrimi atunci când auzi că în judeţul Dolj fieful politic al bravului preşedinte al Senatului şi al primului candidat anunţat oficial la Preşedinţia ţării, Mircea Geoană, adică, ciracii acestuia s-au bătut cu cei ai partidului aliat PDL? Sau că, la Bistriţa, pedelistul Ioan Oltean nu mai ascultă nici de Emil Boc şi cu atât mai puţin nu vrea să audă de PSD, dar nimeni n-are ce-i face? Nici prin străinătate nu stăm prea bine, Traian Băsescu fiind considerat, la un moment dat, premier, iar Emil Boc preşedinte al ţării. În fine, ăştia sunt, cu ăştia defilăm!
Ce te faci însă cu ministrul Pleaşcă, aşa cum e numit tânărul Paleologu, fiu ce tulbură apele memoriei ilustrului său tată? Nu scapă niciun moment atunci câd vine vorba să se facă de băcănie. „Eu nu cred că, dacă Ionel Brătianu ar apărea acum, ar câştiga alegerile cu Băescu”, elucubrează junele cu pricina. Acuzat de jalnic servilism, demnitarul încearcă să se apere, dând şi mai abitir cu băţul în baltă.
Zice că a vrut să sugereze prin asta faptul că realităţile timpului de astăzi sunt cu totul altele, adică nişte realităţi care-l fac pe Băsescu de neînvins în orice competiţie electorală. De fapt, el vrea să spună că şi dacă ar apărea însuşi Titu Maiorescu, tot el – Paleologu jr. – ar fi ministru al Culturii. Iar dacă s-ar reîntrupa Averescu sau Titulescu, şansele lor de a intra în actualul Executiv ar fi nule. E adevărat, spre ruşinea politicienilor de azi
Dar acelaşi politician declară cu nonşalanţă: „Eu am un permanent sentiment de alienare. Nu pricep lumea politică românească”. Atunci, de ce o fi intrat în ea? Cât priveşte alienarea, poate sta liniştit: e în ton cu toţi colegii săi de Cabinet!
Alt exemplu de umor jalnic îl reprezintă vicepremierul Dan Nica, ajuns, cam ca musca-n lapte, şi ministru de Interne, într-un moment în care arestările intens mediatizate ocupă tot timpul fidelilor micilor ecrane. Or, el declară că acţiunile Poliţiei nu trebuie să fie – cum sunt, de altfel, sub ochii săi – show-uri, respectiva instituţie pe care o conduce „are o problemă de imagine”. Dar nu pricepe că aceasta este, în primul rând, şi problema domniei sale, atunci când rosteşte, în show-uri televizate, numai inepţii, truisme şi gogomănii?
Râdem noi, râdem, dar nu e râsul nostru! Ce ne-au propus, de când s-a alcătuit noul Guvern, cei care l-au girat? Aveau şansa uriaşă de a scoate la lumină oameni curaţi şi pricepuţi, minţi luminate, profesionişti cu spirit de anticipare a provocărilor acestei perioade. Au adus însă ca embleme ale modului lor de-a gândi, vieţui şi acţiona nepotism, clientelism, nepăsare, incompetenţă, mediocritate (nici măcar poleită ca lumea) şi mult tupeu. Acestea sunt, vrem-nu vrem, cârjele României la vreme de criză.
Hanibal Giurgescu
