Vrednicia slujirii preoţesti

Vrednicia slujirii preoţesti este apreciată de credincioşi după modul în care preotul îşi duce viaţa în propria sa familie şi în societate. Preotul are de parcurs treptele unei pregătiri ce nu încetează niciodată. Lipsa curăţiei morale anulează toate faptele lui.

De aceea preotul are datoria „să se afle permanent într-o stare de puritate”, petrecând într-un cadru de asceză asupra căruia va veghea conştiinţa lui care îi va disciplina simţurile. Asceza înseamnă, în spiritul cugetării răsăritene, frana şi disciplinare a biologicului, nu lupta de exterminare. Ba mai mult, asceza înseamnă „sublimarea” acestui element de afectivitate trupească, nu abolirea lui. Părintele Stăniloae, …

Româncă arestată în SUA pentru furtul unei ambulanţe

INCIDENT. O româncă a fost arestată la Chicago pentru că a furat o ambulanţă din faţa unui spital din suburbia Park Ridge.

Femeia, în vârstă de 25 de ani, a fost prinsă de poliţişti la numai câteva ore de la comiterea furtului, în apropiere de renumitul Millenium Park din centrul oraşului Chicago. Poliţiştilor li s-a părut suspect că o femeie atât de tânără se află la volanul ambulanţei, astfel că au vrut să oprească autoturismul pentru a o legitima. În acel moment, aceasta a călcat acceleraţia, a intrat cu ambulanţa în parc şi a făcut ajuns cu maşina pe gazon, …

Ana, o bunătate de fată

Mă aflam pentru prima oară acasă cu Ana, şi niciodată nu a existat ceva între noi două, şi, chiar dacă nu m-am culcat cu femei, visam mereu să o fac. Eram tentată, mai ales că aveam fantasme erotice la gândul de a mă culca cu ea.

Mă aplecasem să-i torn un pahar cu vin, şi din neglijenţă am vărsat peste tot. Ana încearca să mă ajute, îmi ştergea mâna, şi mă înfioram de plăcere, era fină şi caldă. Mă ridic şi mă invită să mă aşez lângă ea, dar nu puteam să o privesc în ochi, şi ea observa emoţia …

Se întoarce clanul Ceauşescu la conducerea României? Fiul lui Valentin s-a întors în ţară

Nimic nu este întâmplător pe malul Dâmboviţei, venirea nepotului lui Ceauşescu în România, învăluită în mister, poate să dinamiteze scena politică din ţara noastră. „Agenturile” nu au somn, serviciile ar putea să profite de fondul de nemulţumire şi să îl ungă pe Daniel Valentin Ceauşescu preşedinte. Gurile rele nu s-au înşelat niciodată, Daniel ar urma, cu timpul, să se infiltreze în politică şi să aibă un cuvânt greu de spus.

Cine l-a scăpat în 1989?

„Evenimentul Zilei” a reuşit, după mai bine de un an de investigaţii, să afle istoria lui Daniel Valentin Ceauşescu, cel mai mare nepot al cuplului …

Tablourile lui Picasso furate în Brazilia

Autorităţile braziliene au anunţat, marţi, că au recuperat două din gravurile de Pablo Picasso furate, în iunie, alături de alte două tablouri, semnate de pictorii brazilieni Lasar Segall şi Emiliano Di Cavalcanti, de la Muzeul Estacao Pinacoteca din Sao Paulo.

Gravura „Minotaur, Drinker and Woman” a fost descoperită, săptămâna trecută, în noaptea de vineri, într-o locaţie pe care autorităţile au refuzat să o facă publică, situată în vestul oraşului Sao Paolo. Opera, datând din 1933, a artistului spaniol a fost furată pe 12 iunie 2008 de trei persoane care au pătruns în Muzeul Estacao Pinacoteca din Sao Paolo şi …

Apocalipsa

Apocalipsa este ultima scriere a Noului Testament, care cuprinde revelaţia făcută Sfântului Ioan Evanghelistul în Insula Patmos, prin anii 94-95.

Denumirea provine de la cuvântul grecesc „apocalypsis”, însemnând „dezvăluire, descoperire”. Apocalipsa este cea mai misterioasă scriere din Sfânta Scriptură, fiind o carte plină de simboluri şi alegorii, greu de înţeles, în care este prezentată lupta Bisericii în lume cu duhurile rele şi biruinţa ei prin Hristos. Apocalipsa Sfântului Ioan se încheie cu viziunea cetăţii Ierusalimului care se coboară din cer, împodobită ca o mireasă pentru mirele ei (Apoc. 21, 2) şi învăluită în slava lui Dumnezeu (21,11). Din tron se …

M-am jucat cu focul şi m-am ars

Îmi place să mă joc cu tine şi nu îmi dau seama că greşesc, ascund frica trasformând-o în joacă. Ştiu că mă doreşti şi de aia te fac să te înfierbântezi. Tu nu ai scrupule, nu te gândeşti că sunt fără apărare şi vrei să mă pedepseşti în felul tău.

Nu îmi dau seama că această joacă mă va purta în ură şi dispreţ faţă de tine, dar mai ales în disperare şi frică de orice bărbat. Mă vezi în momentul acela în care stăteam singură pe pătura unde nu era nimeni în jurul meu, acel loc era mereu pustiu …

Un grandios pictor din perioada flamandă

Deşi a fost unul dintre cei mai mari pictori din perioada flamandă şi din istoria omenirii, Jan van Eyck, are multe date lipsă în biografia sa. Nici măcar nu i se cunoaşte data de naştere exactă, dar se presupune că s-ar fi născut în anul 1390.

Primul document care atestă date cu privire la persoana sa este datează din anul 1422, în care se menţionează că i s-a acordat titlul de maestro, care se conferea pictorilor de la ceea vreme, cu merite speciale. El a jucat un rol absolut special în istoria picturii europene, fiind un remarcabil inovator, cel …

Biserica Sfântul Ioan-Nou

Biserica Sfântul Ioan-Nou s-a aflat chiar în colţul de nord-est al Pieţii Unirii, la intersectia bulevardului Coşbuc (actualul bulevard Corneliu Coposu), cu bulevardul Anul 1848 (actualul bulevard I.C. Bratianu).

Pentru că biserica era prea vizibilă pe o arteră principală a oraşului şi biserica trebuia să-şi închidă mereu porţile la trecerea convoaielor conducerii comuniste, şi datorită strădaniilor epitropiei în frunte cu preotul paroh Paul Munteanu, aceasta a fost una dintre bisericile translate în anul 1986, iar pe locul ei s-a construit un bloc cu 10 etaje. Doar aşa biserica a scapat de buldozere. Iniţial, la sfârşitul secolului al XVII-lea, a existat o …

Bucureştiul de demult… dar nu chiar aşa de demult… (I)

Din 1948, România avusese o presă cenuşie, ternă, urâtă grafic, marcată de limba de lemn, de lozinci inepte şi de o agresivitate necioplită, „proletară”. Au mai apărut până în 1953 câteva din cotidienele de tiraj şi de tradiţie – „Universul”, „Adevărul”, însă erau de nerecunoscut.

Apoi n-au mai existat decât trei ziare centrale: „Scânteia”, „România liberă”, „Scânteia tineretului”, trase fiecare în patru pagini plumburii. Li se adaugă un ziar de seară: „Informaţia Bucureştiului”, cu mai puţină ideologie şi mai multe ştiri utilitare şi de interes public. De la mijlocul anilor -50 apărea cotidianul „Munca”, care nu era decât localizarea ziarului …