Din 1948, România avusese o presă cenuşie, ternă, urâtă grafic, marcată de limba de lemn, de lozinci inepte şi de o agresivitate necioplită, „proletară”. Au mai apărut până în 1953 câteva din cotidienele de tiraj şi de tradiţie – „Universul”, „Adevărul”, însă erau de nerecunoscut.
Apoi n-au mai existat decât trei ziare centrale: „Scânteia”, „România liberă”, „Scânteia tineretului”, trase fiecare în patru pagini plumburii. Li se adaugă un ziar de seară: „Informaţia Bucureştiului”, cu mai puţină ideologie şi mai multe ştiri utilitare şi de interes public. De la mijlocul anilor -50 apărea cotidianul „Munca”, care nu era decât localizarea ziarului sovietic „Trud”, tot aşa cum „Gazeta literară” – din 1954 – nu era decât o „Literaturnaia gazeta” românească. La fel şi „Muncitorul sanitar” ori „Gazeta învăţământului”, săptămânalele unor categorii profesionale.
Radio România se transformase în Radio Bucureşti şi avea până în 1960 un singur program pe unde lungi şi medii. Aparatele de radio vândute în magazine nu erau dotate şi cu frecvenţe scurte, pentru ca lumea să nu poată asculta „Vocea Americii”, „Europa liberă”- „ziarul vorbit al românilor de pretutindeni”, cum se intitula până în 1963, BBC-ul, sau scurtele programe radiofonice în limba română difuzate la Paris, Atena sau Vatican. Radio Bucureşti îşi încheia programul, început la 5 dimineaţa, la miezul nopţii. A apărut apoi şi un Bucureşti 2, emiţând din zori până la prânz, emisiunile acestuia prelungindu-se apoi gradat câte două ore în plus.
Din 1957 exista Televiziunea Română, mai întâi cu programe experimentale, iar apoi regulate. Televiziunea se înfiinţase în România la numai doi ani după aceea din Italia. Faţă de presa meschină, anostă, marcată de o demagogie ridicolă sau agresivă, Televiziunea, deşi în alb-negru, a adus în România o undă de varietate şi destindere. În 1959, când s-au aniversat 500 de ani de la întemeierea Bucureştilor, s-au alcătuit programe aparte, lansându-se cântece precum „Badea-neichii Bucureşti”, compus de Ion Vasilescu şi Gherase Dendrino şi interpretat de Maria Tănase, sau „Frumos eşti, Bucureşti!…”.
Apăreau în programele de divertisment, toate „live”, realizate în condiţii tehnice modeste, dar foarte reuşite, solistele şi soliştii în vogă de la răscrucea deceniilor şase şi şapte: Dorina Drăghici, Aida Moga, sora ei, Lavinia Slăveanu, Mara Ianoli, Gigi Marga, Alin Noreanu, Nicolae Niţescu, Wili Donea, George Bunea, Dorel Livianu… Într-o emisiune muzicală a debutat, în 1959, la vârsta de 16 ani, Margareta Pâslaru. În acelaşi an, Televiziunea n-a ezitat să transmită un program de la barul „Continental”, situat în subsolul unui bloc interbelic de lângă Biserica Ruşa, prăbuşit la cutremurul din 4 martie 1977.
Tot în 1959–60, Televiziunea difuza numere de revistă, cuplete, scheciuri, interpretate de cel mai mare comic al vremii, Mircea Crişan, de duetul Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu, sau de Vasile Tomazian, un actor foarte popular, care îl imita pe Vico Toriani, unul dintre puţinii cântăreţi străini sosiţi pe atunci în turneu la Bucureşti, sau povestea dialoguri conjugale purtate cu Florica, nevastă-sa…
Din 1961, aproape seară de seară, după telejurnalul de la ora 19, existau, timp de o jumătate de oră, excelente emisiuni pentru copii al căror protagonist era Aşchiuţă, un Pinocchio local, mânuit de un păpuşar excelent.
Realizatoarea emisiunii, Daniela Anencov, devenise extrem de populară, la paritate cu Cleo Stiber, crainica frumoasă, cultivată şi poliglotă a Televiziunii… Popularitate dobândiseră datorită rolurilor interpretate în seriale pentru copiii actori Tudorel Popa (profesorul Paganel) şi Dem Savu (căpitanul Val-Vârtej). La eveniment era prezentă Maria Tănase, în programele de muzică populară, în mijlocul unui taraf – ultima a avut loc în 1962, ca şi acea a Ioanei Radu, care interpreta romanţe.
În 1964, scriitorul Ion Marin Sadoveanu prezenta săptămânal ciclul „Din istoria universală a teatrului”, ilustrat cu secvenţe interpretate de actori. Aşezat în spatele unui birou masiv, pe un scaun cu dimensiuni de jilt, conferenţiarul vorbea liber, îmbrăcat elegant, cu batista albă la buzunar, răsucind între degete capacul unui stilou Pelikan cu peniţa de aur… Moartea scriitorului, survenită în acelaşi an 1964, a dus la întreruperea acelui serial elevat. În acelaşi an, o montare a unei piese întreprinsă cu mijloacele teatrului de televiziune – „Pană de automobil” de Friedrich Durrenmat, consacra un tânăr şi strălucit actor, în rolul protagonistului, pe nume Mircea Albulescu.
Dacă un crainic radio a pronunţat inversat în acei ani titlul operei lui Mozart „Cosi fan tutte”, de o manieră pe care nu o suporta hârtia, un crainic de televiziune a fost aspru admonestat pentru o ştire citită pe post: „Tovarăşul Gheorghe Cioară s-a întors de la Moscova pe calea aerului".
Teatrul de Revistă, cu o mare tradiţie în România, cu nivelul înalt la care îl ridicase Constantin Tănase, a adus multă culoare şi mult haz în vremurile de-acum 45-50 de ani. Existau în Bucureşti două săli încăpătoare ale aceluiaşi teatru care primiseră numele marelui comic, o gradină de vară, „Boema”, datând din 1928, pe Strada Theodor Aman, o alta se află la limita Cişmigiului, pe un spaţiu năpădit astăzi de brusturi, buruieni şi oţetari, de pe fosta Intrare Brezoianu, rebotezată Rigas, şi se mai montau uneori spectacole de revistă pe scena Teatrului de Vară din Herăstrău sau în fostul Parc Carol, rebotezat „Parcul Libertăţii”…
D.D.
