Între anii 1908-1914 are loc în Franţa o revoluţie în zona artelor plastice, care marchează direcţia picturală a artiştilor din aceea vreme. Această revoluţie a vizat un anume tip de geometrizare în compoziţiile picturale şi va atrage o seamă de adepţi. Felul acesta de abordare a căpătat titulatura de cubism.
Prima operă în acest sens a aparţinut lui Picasso (Domnişoarele din Avignon), însă iniţiatorul acestui demers pictural a aparţinut în final lui Georges Braque. Astfel, pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiţionala artă figurativă şi de modul de reprezentare bazat pe perspectivă. Primele lucrări în stil cubist, realizate de Braque, au fost pictate în zona de inspiraţie a lui Cezanne, în mijlocul peisajelor ce ţin de Marsilia. Un mare critic de artă Kahnweiler, menţiona pe seama cubismului: „Pictura nu a fost niciodată o oglindă a lumii exterioare, şi totodată nu a fost niciodată asemenea fotografiei.
A însemnat crearea unor semne, care au fost întotdeauna interpretate exclusiv de contemporani, bineînţeles graţie unei educaţii anterioare. Dar cubiştii au creat fără îndoială semne noi şi tocmai în aceasta a constat multă vreme dificultatea descifrării tablourilor lor”. Se crează astfel un nou tip de pictură în spaţiu. În prima fază a cubismului se face simţită pregnant amprenta lui Cezanne, prin care se redă natura prin intermediul cilindrului, sferei şi conului.
A doua fază, numită şi „cubism ermetic” este înclinaţia artistului de a descompune obiectul reprezentat într-o mulţime de suprafeţe mici, geometrizate. Gama cromatică devine neobişnuit de sumară, bazându-se în principal pe tonuri de cafeniu şi cenuşiu, pentru ca în ultima fază să se adopte genul colajului. Şi totul a pornit de la prima lucrare a lui Braque, pe care unii au numit-o „cubul lui Braque”.
Viorica Romaşcu
