Boboteaza (Iordanul) se sărbătoreşte pe 6 ianuarie. La Bobotează nu se spală rufe, apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
În satele din nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la râu ameninţându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintrun râu. În noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc.
Busuiocul se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an. În suita celor 12 sărbători importante creştine se numără şi Boboteaza (Botezul Domnului), ţinută în fiecare an, în ziua a şasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Isus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Isus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numeşte şi Epifanie, Teofanie, Ară- tarea Domnului. Încă din sec. 3, poate şi mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este că în „Constituţiile Apostolice”, Boboteaza figura deja printre sărbătorile creştine, alături de Crăciun şi de Paşti.
În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, râu sau vreun izvor, pentru slujba Sfinţirii Apelor. Când Troparul Bobotezei începe, vâ- nătorii şi pădurarii satului împu şcă peste ape ca să alunge duhurile necurate. Astăzi, acest obicei a păstrat doar semnificaţia festivă a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Dacă este frig, se pregăteşte o cruce de ghea- ţă, pentru a marca locul slujbei şi la sfârşit preotul aruncă în apă o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă să o scoată, chiar dacă este ger. Se crede că în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfinţite. De aceea femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile până la sfârşitul praznicului. (A.M.)
