Iubirea… doar un sentiment? E ceva complex, nu poate fi definită exact. Se poate vorbi doar de anumite aspecte. Ce simţi când iubeşti? Că te pierzi în tot ceea ce înseamnă persoana iubită, că toată lumea se învârte în jurul ei, că eşti mai puternic decât crezi şi poţi dărui ce ai mai bun, ca cel de lângă tine să simtă că există cineva care vrea să îi facă viaţa în cele mai necunoscute culori, să îi dăruiască fericirea într-un mod unic şi cel mai simplu gest să fie cel mai frumos cadou. Dar iubirea doare. E greu de găsit, greu de împlinit… e uşor să iubeşti, dar e mai greu să faci pe cineva să te iubească.
Toţi încearcă să fie perfecţi într-o oarecare măsură, pentru că trăim într-o lume plastică în care suntem nişte păpuşi ce se pot rupe în bucăţele în fiecare clipă. Aţele de care atârnăm sunt cele mai mari şanse care ne apar în cale iar dacă nu ştim să profităm de ele la timp se rup una câte una şi te afunzi într-o negură fără sfârşit din care numai tu poţi ieşi, deoarece există mereu o rază de lumină oricât ar fi de mică. Nu trebuie să o cauţi, pentru că te caută ea pe tine. Trebuie să ştii doar să o descoperi.
Ochii… ce ascund ei de fapt? Ascund bucurii, tristeţi, emoţii, sentimente intense. Sunt ochi ce spun adevărul, sunt ochi ce mint, alţii te privesc mai departe decât crezi, îţi pătrund în suflet. Nu trebuie să crezi în ei, pentru că de cele mai multe ori sunt înşelători, ascund multe, ştiu multe şi văd mai mult. Privirea merge dincolo de realitate. Viaţa e un vis din care unii se trezesc mai devreme, alţii mai târziu. Fiecare îşi trăieşte visul, îşi împlineşte un vis sau se luptă între vis şi realitate. Iar în final când visul nu este atins, rămâne speranţa. Raza aceea mică de care ne agăţăm toţi, care ne face să privim în urmă ca să vedem unde am greşit şi cum putem merge mai departe. Prinzi încredere în tine iar, şi începi din nou să iubeşti, pentru că omul nu poate trăi fără iubire. Iubirea e singurul lucru care ne defineşte pe noi ca oameni. Un cuvânt atât de simplu şi totuşi atât de complex. (L.S.)
