I-auzi una. Odată cu venirea iernii, dar mai ales a ultimei luni din an, se întâmplă nişte fenomene ciudate. Dimineaţa se pune chiciură pe parbriz şi, deşi râcâi cu racleta de-ţi vine rău, până să ajungă să se încălzească geamul ăla curbat te uiţi pe unde mergi tot prin diferite găurele făcute în chiciură cu degetul de la mănuşă. I-auzi două. În fiecare an, cam pe vremea asta, revista Tvmania face o superpetrecere în care dă premii după urechea zglobie a conducerii, sau după cum cade pe asfalt ghiveciul cu flori de la geamul redacţiei.
Anul ăsta a fost iar o mică leapşă şi cum am fost acolo, ochi, urechi şi cravată dau pe goarnă ce nu s-a văzut la televizor şi ce nu vor catadixi ziarele să scrie. I-auzi şaptezeci şi nouă. Senzaţia serii a fost cuplul de faaimă Andreeeeeea Maaaaarin Băăăăăniccccă şi soţţţul, care s-au pricopsit cu două încălţătoare din alea aurite pe post de premii. Dacă doresc premianţii, premiile mai pot fi folosite şi ca să scoţi varza din butoi când e prea rece, sau să iei chiftelele de pe foc atunci când e frig prea tare. Reprezentaţia nu a început până când Zuna Zorilor, (cum ar zice Daniel Buzdugan la zooradio Zu) nu a intrat în dispozitiv cu Bănică cu tot. E uite acum am observat că Zuna e cu un lat de palmă mai înaltă decât trubadurul cu perciuni şi dacă pune şi tocuri din alea de 12 cm îi scuipă binişor seminţe pe freză lui Bănică.
Tocmai când Zuna Marin zornăia pe interiorul intestinelor intelectului de plăcere că iar a luat premiu şi savura momentul cu linguriţa, a apărut strategic şi Mihaela Rădulescu cu Oţilul din dotare. Oţilul avea blugi fără apendice desenat la şliţ şi era cam abătut sau dezbătut prea tare între cearşafuri. Mihaela a evitat strategic să dea ochii cu rivala şi s-a aşezat la trei rânduri mai în spate, să nu o deranjeze la nări parfumul fostului soţ. Normal că pe scenă glumele s-au ţinut ca lanţul de ciutura de la fântână, iar prezentatorul Vizante a dat una de zile mari zicând că premiază „Neţa între Elan şi Dani” Hai, ha şi uite-aşa.
În general, Vizante a fost cam cu zece metri liniari deasupra tuturor, depăşind în spume şi umor de calitate mulţi rablagiţi aflaţi prin preajmă. Cum şi Mihaela a primit premiu tot un încălţător, ea s-a apucat să verse diverse texte pe scenă stând aplecată în poziţia „capră” la microfon până s-a gândit Marius Bodochi să-i ridice obiectul muncii la o înălţime acceptabilă. Mihaela a venit înveşmântată întro splendidă plăpumioară croşetată, fără spate, asta ca să vadă poporul cârtitor că nu are sutien şi că ce e în faţă sub plăpumioară tresaltă natural şi cu mici vibraţii. (mai nou, văd că Mihaela a adoptat un stil mult mai dezinvolt şi cu glandele la vedere renunţând la ţinuta de doamnă pedantă, arborată până nu demult).
Bun şi momentul în care Dan Teodorescu s-a dezbrăcat, şi-a pus tricou cu găurele şi ochelari şi a cântat o melodie în aplauzele asistenţei în delir. În rest, lume cuminte şi rapid consumatoare de bunătăţi cu vedete pe sponci şi figuri moderate. Cam atât despre ce s-a întâmplat la premiile Gerontomania, care au început să devină mai predictibile decât un ou fiert o jumătate de oră la foc mic. Şi ca să dau cezarului nişte mărunţiş, trebuie să spun că organizarea a fost excelentă, sponsorii generoşi şi că am găsit şi loc de parcare la Sala Palatului, în spatele Muzeului de Artă. Hai, hai şi iar hai. Astăzi Gică Contra vă urează să aveţi piane cu coadă de rândunică şi şerveţele din tablă ondulată.