Poinitilismul emerge din cuvântul francez “point” care înseamnă “punct”, şi semnifică o tehnică picturală introdusă de pictorii neoimpresionişti, de la sfârşitul secolului al XIX lea.
Practic este o tehnică a tuşelor divizate, accentuate până la obţinerea unor puncte colorate, ceea ce a adus acestei mişcări, iniţiată în speţă de George Seurat şi Paul Signac, chiar numele de “pointilism”. Astfel din reţeaua de puncte şi tente viu colorate, specifice impresionismului, se nasc forme, obiecte şi fiinţe blurate, parcă de mister, încercându-se să se refacă scena sau arhitectura lumii, peste care se aşterne delicat pulberea pointilismului.
Pentru a amplifica acest efect adepţii pointilismului folosesc cu destulă prisosinţă, dar şi cu pricepere, tehnica contrastului simultan, ca pe una din legile care guvernează esteticul compoziţional. Spre exemplu, pentru a obţine culoarea verde trebuie amestecat albastrul cu galben. Pointiliştii, în schimb, pictează pe pânză un mic punct albastru şi imediat alături un punct galben de aceleaşi dimensiuni. Contopirea acestor două culori realizează în ochii privitorului de la o anumită distanţă culoarea verde.
Astfel complementaritatea cromatică rezultată, devine o intenţie în sine, în care efectul estetic este pe măsura dorinţei de a transmite un mesaj precis din partea pointiliştilor. Aceste principii sunt cel mai bine ilustrate în opera lui Seurat, care, spre deosebire de Signac s-a simţit mai atras de mişcarea simbolistă. Pentru o bună bucată de vreme, tehnica pointilistă a fost utilizată de Camille Pissarro, ca de altfel şi de pictori precum, Maximilian Luce, Henri Cross, Lucie Cousturier. (Viorica Romaşscu)
