Întemeiat pe drumul cel mai scurt care leagă Transilvania de Dunăre şi Dunărea de Carpaţi oraşul Bucureşti devine un important loc de popas pentru caravanele ce soseau încărcate cu mărfuri aduse de negustori de la Târgul cel Mare din Lipsca (Leipzig) şi de la Constantinopol.
În această poziţie privilegiată, la întretăierea drumurilor comerciale între Orient şi Occident, între nord şi sudul continentului, Bucureştiul cunoaşte o dezvoltare atât din punct demografic cât şi teritorial şi edilitar. Creşterea demografică duce la extinderea teritorială a oraşului prin apariţia de noi mahalale şi cartiere dar şi la ctitorirea de noi biserici.
Urmează o perioadă de prosperitate în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), domnitor în timpul căruia vor fi amenajate: Podul Mogoşoaiei – actuala Calea Victoriei, Podul Târgului de Afară – actuala Calea Moşilor. Se vor construi biserici, precum Fundenii Doamnei, Colţea, Sfântul Gheorghe Nou, în maniera arhitecturală ce va purta numele domnitorului: Stilul Brâncovenesc.
În continuarea ctitoriilor tatălui său, Safta Brâncoveanu şi soţul ei marele logofăt Iordache Kretzulescu au ridicat între 1720 – 1722 Biserica Kretzulescu din Calea Victoriei. Aici se află, în acea vreme, bariera de nord a oraşului aşa încât biserica avea anexat şi un han.
O altă fiică a lui Brâncoveanu, domniţa Bălaşa, care a asistat la decapitarea tatălui de către turci la Constantinopol, a ridicat în memoria familiei ucise o ctitorie “Biserica Domniţa Bălaşa”. Ascunsă, în prezent, între blocurile ceauşiste din Piaţa Unirii şi Palatul Justiţiei, biserica de astăzi este total diferită de cea din 1744. În interior se găsesc mormintele domniţei Bălaşa şi al domniţei Zoe Brâncoveanu, soţia domnitorului Gheorghe Bibescu. Înainte de a ieşi din curtea bisericii, pe partea dreaptă, domniţa Bălaşa este redată în piatră de către sculptorul Carl Stork în mărime naturală. (Va urma)
L. Zaharia
