Mă uit în ochii tăi şi îmi văd reflexia în ei. Ştiu că eşti al meu, dar nu te pot avea… Te strâng în braţe. Îmi răspunzi la îmbrăţişare. Stăm aşa vreo două minute. Nu te-am mai îmbrăţişat de mult, mi-a fost dor de tine. Chiar simţeam nevoia să te strâng în braţe, aşa cum o făceam pe vremuri… Mai în glumă mai în serios ne-am trezit îmbrăţişaţi. Ne dăm drumul şi ne uităm unul la celălalt fix, fără să clipim. Mă văd în ochii tăi, dar imaginea mea e ştearsă. Ochii tăi albaştri au văzut multe chipuri ca ale mele, dar dintre toate pe al meu îl reflectă acum. Dar de ce tocmai acum?
Inimă naivă, buze păcătoase
Vorbim ca în vremurile bune, despre ce am mai fă- cut, ce am mai văzut, râdem, inocent şi sincer, încercăm să arătăm o altă mască. Mi-era dor să râd cu tine, să râd sincer… Stai lângă mine pe canapea, dar mi se pare că eşti atât de departe de mine… Sorbi din paiul acela negru din sticla de suc cu buzele tale cărnoase. Îţi spun ceva, îţi întorci privirea spre mine, dar nu aud ce-mi răspunzi. În tot zgomotul acela singurul lucru pe care îl aud sunt bătăile inimii mele. Încerc să le temperez de frică să nu le auzi şi tu, să nu-ţi dai sema că sentimentele mele pentru tine nu s-au schimbat, deşi faţă de tine par cea mai sinceră amică.
Te apropii de urechea mea şi îmi repeţi şoptit ceea ce îmi spusesei şi mai devreme. Îţi simt respiraţia caldă pe gâtul meu. Închid ochii şi îmi apare în faţă chipul tău dulce din nopţile cu lună plină, când lumina se reflectă prin jaluzele în camera noastră, când stăteam întinsă în pat, iar tu lângă mine, te sprijineai pe o mână şi cu cealaltă îmi mângâiai faţa, îmi spuneai că sunt urâtă, că sunt urâta ta! Îmi întorc capul, neintenţionat şi întâlnesc faţa ta de copil, în ciuda faptului că ţi-ai lăsat barba şi perciunii să crească. Buzele noatre sunt atât de aproape şi totuşi nu se ating, respirăm în acelaşi timp. Ne îndepărtăm şi zâmbim. Nu e zâmbetul nostru. Încerci să- mi spui ceva, dar te opreşti. Mă întorc spre tine cu o privire nedumerită, te uiţi în ochii mei pentru o secundă, îmi cuprinzi chipul cu palmele şi îţi apropii buzele. Închid ochii şi am senzaţia că timpul se opreşte în loc.
Te simt atât de aproape… Te depărtezi şi te uiţi din nou în ochii mei, de data asta cu o privire gravă, serioasă: „- Nu e bine ce fac, dar nu mă pot abţine.” Mă să- ruţi. Deschid ochii, ai tăi sunt închişi. Tot ce simt e un fior ce îmi străbate tot corpul şi un gust dulce. Sunt buzele tale pe care nu le mai sărutasem de mult, le uitasem gustul. O lacrimă mi se prelinge pe obraz. Mi-a fost atât de dor de fiecare particică a corpului tău, încât mă mulţumesc şi cu o îmbrăţişare din partea ta. Îţi mângâi chipul deşi am ochii închişi. Îţi ştiu pe de rost fiecare linie a chipului. Obrazul tău căuta palma mea şi se alinta. Deschizi ochii, ţi-i sărut, îţi sărut fruntea.
Adio!
Se aud paşi, ne depărtăm brusc, din reflex. Ne uităm unul la celălalt, tânjim după încă un sărut. Oare ne e permis? În momentul ăsta aş renunţa la tot pentru 5 minute de fericire alături de tine. Nu e bine ceea ce facem şi o ştim bine amândoi. În naivitatea noastră vrem să rămânem prieteni, ne cunoaştem bine, vorbim fără să rostim vreun cuvânt, dar în acelaşi timp lăsăm loc de mai mult între noi. Tânjim unul după altul, ne dorim să fim ca înainte.
Dar nu se mai poate. S-au spus multe, s-au adâncit răni din trecut, un abis s-a deschis între noi, un abis pe care nu-l vom trece niciodată. Dacă eu risc şi sar înspre partea ta, deşi mă agăţ de o speranţă, mâinile îmi alunecă uşor, cad în gol, mă prăbuşesc. Mă ridic încet, încet şi exact când ajung din nou sus, tu revi şi îmi ceri să mai fac o încercare de a trece acest abis. Dacă tu rişti, nu ai încredere că eu te voi prinde de mână la timp şi nu te voi lăsa să cazi, nu îţi voi da drumul şi te voi ridica, pâna vei ajunge lângă mine. Nici să rupem legăturile definitiv dintre noi nu putem. Ne leagă prea multe lucruri şi avem obiceiul de a trăi în trecut.
Ceea ce suntem noi în prezent e doar o umbră a ceea ce am fost în trecut. Eram „noi”, acum suntem „tu” şi „eu”. Umbra mea îşi va aminti mereu chipul tău. Şi chiar dacă îşi va continua drumul departe de tine, sau alături de tine, în calitate de tovarăş povăţuitor, strălucirea ei se va stinge, va păli din ce în ce mai mult, se va mişcora până când într-o zi va ajunge un punctuleţ mic şi negru pe care îl vei scrie pe o coală albă cu pixul amintirilor noastre ca sfârşit al încă unei pove şti de dragoste. (F.D.)
