Bucureştii de ieri şi de azi (104). FOIŞORUL DE FOC – „MUZEUL NAŢIONAL AL POMPIERILOR”

La intersecţia Bulevardului Regele Ferdinand cu Strada Traian, în apropiere de Obor, Calea Moşilor şi Nerva Traian se află cunoscuta construcţie Foişorul de Foc. A fost construit în anul 1890 după planurile arhitectului George Mandrea – arhitect-sef al Bucureştiului în acea perioadă, la doi ani după ce precedentul turn, Coltei – ridicat în 1715 alături de Biserica Colţei, Spitalul Colţei şi alte anexe ce formau complexul arhitectonic Colţea din imediata apropiere a Pieţei Universităţii, a fost demolat în anul 1888 pentru lărgirea bulevardului.

Acest edificiu, de circa 42 de m înălţime, avea rolul de „turn de apă” şi servea drept turn de observaţie pentru supravegherea şi anunţarea posturilor de pompieri prin mijloace specifice epocii, despre apariţia unor incendii în centrul oraşului şi în cartierele mărginaşe. În construcţia sa dispunea, pe lângă un rezervor cu o cantitate importantă de apă, şi de un spaţiu de cazare a unui grup de pompieri, iar la parter erau depozitate pompe de incendiu şi caii necesari pentru transportul acestora.

Impunătoare prin aşezarea şi arhitectura ei, prin rolul pe care îl avusese în viaţa oraşului mai bine de patru decenii, în clădirea Foişorului de Foc are loc inaugurarea la 17 septembrie 1963 a MUZEULUI POMPIERILOR. Documentele şi exponatele din muzeu – colecţionarea, depozitarea şi conservarea acestora atesta participarea pompierilor militari în momentele cruciale ale istoriei romane – cum au fost Revoluţia din 1848-1849, Războiul pentru Independenţă din 1877-1878, Războiul pentru întregirea neamului din anii 1916-1920, precum şi zilele furtunoase ale lunii august 1944 împotriva trupelor hitleriste.

Faptele de curaj şi eroism ale pompierilor militari şi civili pentru salvarea de vieţi omeneşti, bunuri materiale şi valori spirituale din flăcările mistuitoare furia apelor pe timpul inundaţiilor, a seismelor ce au avut loc de-a lungul vremurilor, toate confirmă înaltul caracter umanitar al profesiei şi misiunilor pompierilor.

L. Zaharia