Suzanne Valadon s-a născut la sfârşitul secolului XIX (1865-1938). Copilăria nu i-a fost mai deloc fericită, iar la numai 5 ani se mută cu mama sa într-un cartier sărac din Paris, aproape de piaţa Bastilia, de unde, la puţin timp, la numai 6 anişori abia împliniţi, este obligată să muncească ca spălătoreasă pentru a aduce venituri familiei.
După o vreme s-au mutat în Montmartre, celebrul cartier al boemei artistice, fapt care a inspirat-o în a opta pentru artele vizuale. Picta şi în paralel exercita funcţia de acrobat la un circ. Din păcate această opţiune i-a adus un nedorit accident, căzând de pe trapez şi rănindu-se destul de grav. Prima ucenicie în ale picturii o realizează în atelierul lui Wertheimer, şi mai apoi în atelierele lui Puvis de Chavannes, Renoir şi Degas, unde adesea poza şi ca model. Deşi era o femeie frumoasă, la numai 25 de ani, datorită patimei alcoolului, arăta cu 10 ani mai mult. Trăia într-un mediu sărăcăcios, în lipsa unor prieteni devotaţi, dar era acompaniată de o capră care îi mânca desenele şi de câteva pisici care primeau în fiecare vineri, recompensa unui caviar, pentru că erau considerate de Suzanne “bune catolice”.
Totuşi obsesia feminităţii exista, umplându-şi adesea corsetul cu morcovi, pentru a reda frumuseţe pielii. Şi pentru ca boema sa să fie desăvârşită, Suzanne l-a născut din flori pe Maurice Utrillo, care va deveni la rându-i vedetă a celebrului Montmartre. Apetenţa pictoriţei pentru alcool, îl inspiră pe Toulouse Lautrec în a o alege model pentru lucrarea “Mahmureala” şi devin amanţi pentru o perioadă, fiind singurul bărbat bogat din viaţa ei. Renoir o foloseşte şi el ca model în ciclurile cu nuduri, “Femei la baie” şi “Femei după îmbăiere”. Au avut chiar şi o aventură amoroasă, însă pasageră, pentru că Renoir se căsătoreşte în 1890 cu Aline Victorine Charigot, devine „bărbat de casă” şi pictează în speţă scene de familie.
Îmbătată adesea de absint, Suzanne petrecea alături de Renoire sau de Lautrec sau de tatăl copilului său din flori, Mighuel Utrillo, în localuri cu lume o boem desăvârşită din Montmartre, precum „Le Chat Noir” şi „Auberge du Clou”. Sub influienţa bachică Suzanne dansa adesea pe mese, dezlănţuindu-se fără oprelişti, pentru ca în final să nască o pasiune nebună în sărmanul pianist şi compozitor Erik Satie (1866-1925). Un personaj, absolut ciudat! Nu avusese decât o iubită, pe Suzanne. După 6 luni de pasiune nebună cu acesta, este refuzat. Se retrage în locuinţa lui, în care nu pătrundea nimeni, amenajată straniu, cu intrarea ca în mormântul lui Tutankamon, şi în care se afla o colecţie imensă de umbrele prăfuite sau acoperite de pânză de paianjen.
Viorica Romaşcu
