Bolnavii cronici nu mai găsesc medicamente

SĂNĂTATE. Asociaţia Bolnavilor Cronici a anunţat că în spitale şi farmacii nu mai sunt medicamente de import pentru pacienţii cronici.

Asociaţia a cerut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, dar întrevederea va avea loc luna viitoare. Ion Bazac a promis însă că, până atunci, situaţia va reveni la normal. „Sistarea importurilor de medicamente pe aceste boli cronice a pus pacienţii într-o postură destul de urâtă. Avem peste 2,5 milioane de bolnavi cronici în România. Sunt disperaţi, sunt panicaţi, chiar şi-au manifestat dorinţa de a ieşi în stradă, de a protesta, că nu mai au ce pierde”, a declarat preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Boli Cronice, Cezar Irimia.

Criza financiară, creşterea monedei euro, dar şi prelungirea negocierii dintre Ministerul Sănătăţii şi furnizori au dus la epuizarea stocului de medicamentele din import. Astfel, pacienţii cronici încearcă, disperaţi, în fiecare zi, din farmacie în farmacie, să îşi găsească tratamentul ce îi menţine în viaţă. Bolnavii de diabet, sida, hemofilie sau cancer se luptă zilnic cu boala. Acum este însă cel mai greu, pentru ca mulţi dintre ei şi-au întrerupt schema de tratament. Farmaciştii susţin însă că nu au cum să asigure nici măcar o parte din tratamente şi că rezolvarea este aşteptată din partea Ministerului. Dar asta se va întâmpla abia după încheierea negocierilor cu producătorii şi furnizorii de medicamente. (G.R.)