Ce este Licenţa Open Source. Partea a II a

Softwareul liber e caracterizat de libertatea acordată utilizatorilor săi de a-l utiliza, copia, distribui, studia, modifica şi îmbunătăţi.

Mai exact, e vorba de patru forme de libertate a utilizatorilor săi: libertatea de a utiliza programul, în orice scop, libertatea de a studia modul de funcţionare a programului, şi de a-l adapta nevoilor proprii, libertatea de a redistribui copii, în scopul ajutorării aproapelui tău, libertatea de a îmbunătăţi programul, şi de a pune îmbunătăţirile la dispoziţia publicului, în folosul întregii societăţi. Trebuie de asemenea să aveţi libertatea de a face modificări şi de a le folosi pentru uz personal, cu titlu profesional sau în scop recreativ, fără a menţiona cuiva că aceste modificări există.

Dacă totuşi faceţi publice aceste modificări, trebuie să nu fiţi obligat să notificaţi pe cineva în mod special, sub nicio formă. Libertatea de a utiliza un program presupune că acesta să poată fi folosit de orice persoană sau organizaţie, pe orice tip de sistem computerizat, pentru orice formă de activitate, şi fără a trebui să comunice aceasta autorului programului sau altei entităţi juridice.

Dinu Stoian