Lucrările de modernizare a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală costă 13.030.500 euro şi au fost atribuite companiei Artex Services International SRL din Bucureşti, în urma unei negocieri, potrivit unui anunţ de atribuire al muzeului de pe SEAP.
Pentru acest proiect, Artex Services International SRL este singura companie care a ofertat, potrivit anunţului de atribuire de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. „Muzeul Grigore Antipa funcţionează în actuala locaţie din anul 1908, adică de 100 de ani. De aceea, contractul poartă denumirea „Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa reinventat la 100 de ani”, au declarat marţi reprezentanţii muzeului. Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală a intrat la începutul lunii ianuarie în lucrări de modernizare, lucrări estimate că se vor încheia în martie anul viitor, potrivit contratului încheiat cu Artex Services International SRL. Fondurile necesare acestui proiect provin pe de-o parte dintr-un împrumut acordat Ministerului Culturii, în 2006, de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar cealaltă parte a fost asigurată de la bugetul de stat. Împrumutul a fost destinat reabilitării a 23 de monumente istorice din România, potrivit Unităţii de management al proiectului „Reabilitarea Monumentelor Istorice din România”. (E.L.)