Majorări salariale cu 35% pentru profesorii preuniversitari

PROPUNERE. Cadrele didactice preuniversitare ar putea beneficia de o majorare salarială cu 35%, în două etape.

În bugetul de stat a fost prevazută o creştere salarială pentru profesorii preuniversitari de 15 % în luna aprilie, iar în luna octombrie salariile acestora ar urma să crească cu încă 20 %, potrivit unor surse citate de Mediafax.

În privinţa celorlalţi bugetari, în bugetul de stat a fost prevăzută o indexare a salariilor cu 5%. Pentru obţinerea sumelor necesare în vederea efectuării acestor plăţi este nevoie de o restructurare din toate segmentele bugetare cu excepţia cadrelor didactice. (G.R.)