De la peluză: Se rejoacă Steaua-Dinamo , finala Cupei 1988?!

În ultimele zile s-au făcut declaraţii în presă de către Balint şi Ionuţ Lupescu, că ar fi ceva extraordinar dacă s-ar rejuca finala Cupei României din 1988 dintre Steaua şi Dinamo.

Acest meci după cum ştim s-a întrerupt în minutul 87 când Balint a înscris un gol valabil şi arbitrul acelei finale l-a anulat pe motiv de offside. În momentul anulării golului, galeria stelistă a început să strige în cor ,,ieşiţi afară, ieşiţi afară”. Imediat Valentin Ceauşescu le-a făcut un semn jucătorilor Stelei să meargă la vestiar, de unde nu au mai ieşit să joace ultimele minute şi eventual prelungirile. Apoi am fost martorii unor fapte şocante, după minute bune s-a anunţat că Dinamo a câştigat Cupa, Andone făcând turul de onoare cu trofeul. Mai târziu la televizor s-a afirmat că de fapt Steaua a câştigat Cupa !

Ca martor ocular la acel meci vă pot spune că Dinamo a fost ajutată în mod făţiş de arbitrul meciului, iritând atât jucătorii Stelei cât şi suporterii din tribună. Acum câteva zile am revăzut acel meci pe programul TVR 2 şi pot spune că ambele formaţii au jucat extraordinar de frumos, într-o viteză demnă de Liga Campionilor de acum, fără exagerare. În componenţa ambelor echipe erau nişte jucători fabuloşi, ca Hagi, Lăcătuş, T. Stoica, Belodedici, Gică Popescu, de la Steaua şi Lupescu, Răducioiu, Mateuţ care au format ulterior generaţia de aur a fotbalului românesc.

În acele vremuri tulburi din sistemul comunist s-au putut întâmpla aceste fapte despre care am pomenit, dar ideea ca acei jucători fantastici să rejoace acum, într-un scop caritabil acea finală şi că am putea să îi revedem din nou pe teren, chiar dacă au mai acumulat câteva kilograme, ne-ar face bucuroşi şi am avea ocazia să prezentăm noilor generaţii, jucători de poveste cu care fotbalul românesc se mândreşte.