Dincolo de orice demers psihologic a abandona pe cineva înseamnă să-i produci acestuia înainte de orice o traumă emoţională, apoi o traumă fizică. Abandonul aproape a devenit sport naţional în România şi spun asta în calitate de cetăţean şi apoi de psiholog.
Ca cetăţean mă simt abandonat de cei care sunt plătiţi să ne asigure un climat de linişte şi siguranţă şi este de ajuns să te uiţi în jur să vezi cum se circulă în Bucureşti şi nu numai sau să deschizi televizorul sau un ziar .Te simţi abandonat ca cetăţean când vezi care este poziţia statului vis a vis de politica de forţă a unui stat ca Italia rezultată ca urmare a comportamentului unor nevertebrate care au paşaport de România. Tot abandon se numeşte şi faptul că o mulţime de oameni au rămas fără serviciu şi sunt la capătul puterilor, iar pentru unii abandonul a fost fatal.
Ca psiholog văd o mulţime de copii care trăiesc drama plecării părinţilor în străinătate pentru un trai mai bun iar ei trebuie să se descurce aşa cum pot. Afectiv aceste despărţiri îşi pun o amprentă gravă pe evoluţia psihică ulterioară a acestor copii. Abandonarea lor din cauze cât se poate de obiective în viziunea părinţilor duce la un cortegiu de manifestări care fac din aceşti copii, copii problemă. Astfel ei se culpabilizează pentru plecarea unuia sau a ambilor părinţi considerându-se responsabili pentru deciziile adulţilor.
O altă problemă este lipsa de încredere pe care o au în propria lor persoană, au tendinţa de a se izola iar tot acel transfer afectiv care ar trebui să se producă între ei şi părinţi se transformă într-o mare frustrare. Cum suma de frustrare dă agresivitate ne putem explica anumite comportamente la aceşti copii. La alţi copii frustrarea se transformă în depresie şi nu sunt puţine cazurile când aceşti copii au terminat lupta cu viaţa mult prea devreme abandonaţi de toţi. Revenirea părinţilor lângă aceşti copii după o anumită perioadă de timp, se soldează de obicei cu încercarea părinţilor de a recupera deficitul emoţional cauzat de despărţire printr-un surplus de atenţie necenzurat.
Mai pe scurt, răsfăţ care înseamnă tot un abandon dar de data aceasta de la normele sociale ceea ce poate fi la fel de grav . Astfel o mulţime de copii trăiesc o puternică angoasă de separare fapt care le creează probleme în relaţia cu grădiniţa şi şcoala mai ales în ciclul primar şi nu puţini sunt copiii care rămân agăţaţi de piciorul părintelui în pragul şcolii sau grădiniţei. Să nu uităm că nu doar acest copii au un deficit emoţional puternic ci şi acei copii care sunt tot mai mulţi ai căror părinţi sunt obligaţi să petreacă multe ore la serviciu şi puţine ore acasă. Ar fi indicat ca măcar acele ore petrecute cu copilul să fie de calitate şi să se excludă din relaţia părinte-copil televizorul, calculatorul şi telefonul. Calitatea timpului petrecut cu copilul este infinit mai importantă decât cantitatea de timp alocată pentru relaţia cu copilul dumneavoastră.
Un alt mod de a uşura „despărţirea” de copil în pragul şcolii sau grădiniţei este să-i inciţi curiozitatea asupra ceea ce se va petrece în timpul orelor de şcoală sau de grădiniţă . Să nu uităm că de multe ori o explicaţie logică raţională este mai puţin acceptată de copil în comparaţie cu o sugestie de genul „ nici nu şti ce lucruri magice se petrec în clasă”. De multe ori inteligenţa emoţională este mult mai importantă decât inteligenţa academică aşa ca să folosim cum trebuie imaginaţia şi creativitatea copiilor noştrii.
Abandonul rămâne o problemă de actualitate şi cred că fiecare dintre noi s-a simţit abandonat măcar o dată în viaţă. Să nu uităm că există totuşi cineva care are grijă de noi şi de sufletul nostru iar pentru acest lucru ar trebui să fim mai buni şi cu mai multă credinţă !
PSIHOLOG DRAGOTOIU ADRIAN
