Cine eşti tu? Nici tu nu ştii, dar plângi, şi ţipetele tale mă fac să mă uit spre tine. Tu nu mă vezi, în schimb eu te văd. Stai pe un scaun în mijlocul abisului, legat la ochi. Eşti gol, tremuri şi îţi strigi amarul. Satana îţi este singura alinare, te îmbrăţişează şi te sărută cu câte o scârbavnică târâtură.
E dulce curva, iar buzele tale amare o vor îngurgita. Dulceaţa ei este otravă, viermii sunt cei ce colcăie prin intestinele tale. Iar ai fost păcălit, nu mai poţi să plângi, ochii îţi sunt uscaţi. Ce ai făcut? Ştii bine ce ai făcut, dar o să o iei de la capăt. Eşti mic, dar şi pe asta o ştii, gura îţi este singura care nu are frică. Zbieri şi eu mă uit la tine, văd prin carnea ta albicioasă, eşti mort cu toate că respiri. Ai vrea să îţi dau jos ştergarul care îţi acoperă ochii. Nu am să fac asta! Pentru că ochii tăi sunt cusuţi cu sfoara groasă a necunoaşterii.
Tu ai fost orb din naştere, doar coşmarurile din miez de noapte au fost momentele când ai putut să priveşti realitatea. Ce să mă fac cu tine copile? Ce poţi să faci cu un copil mare? Am să te las să mori, dar tu nu ai răsuflare, tu te-ai stins cu mult timp în urmă. Cine sunt eu? Eu sunt cel ce vede şi nu vrea să mai vadă. Mizeria şi mirosul acesteia sunt străjerii conştiinţei mele. Satana mă vrea şi pe mine, dă cu copita în mocirlă, dar eu sunt de neatins. Dumnezeu este cel care mă ţine în braţe.
Eu sunt ceea ce trebuie să fiu, cel ce trebuie să vadă şi să fie biciul Lui. Când o să mă ridic o să îţi curm suferinţa. Până atunci, Satana se joacă cu lama pe sufletul tău. Ai răbdare! (S.D.)
