A primit încă o şansă de la viaţă

ŞOCANT. O femeie din Statele Unite poate spune că s-a născut a doua oară. Aceasta a trecut cu bine printr-un transplant de faţă.

Ea a ieşit acum pentru prima oară în public şi, deşi are încă mici probleme de dicţie, cazul ei este socotit un adevărat fenomen. Pentru Connie Culp, internarea în clinica din Cleveland a fost un miracol. Când chirurgii de aici au hotărât s-o ajute, femeia pierduse aproape orice speranţă că ar putea reveni vreodată la o viaţă cât de cât normală. Intervenţia la care a fost supusă americanca de 46 de ani a durat 22 de ore, relatează „The Telegraph” şi a costat în jur de 300.000 de dolari. Femeia fusese desfigurată de un glonţ, în urmă cu cinci ani. Connie a trecut prin 30 de operaţii diferite. Şi asta înainte de transplant. Au urmat testele de compatibilitate, după care chirurgii din Cleveland i-au reconstituit bărbia pentru a crea o bază care să susţină restul grefei.

Apoi au îndepărtat ceea ce mai rămăsese din faţa lui Connie şi i-au transplantat pielea şi osatura facială a altei femei. Cea mai riscantă etapă a fost conectarea reţelei sanguine şi nervoase a noii feţe cu vasele de sânge şi sistemul nervos al bolnavei. Apoi, a urmat calvarul exerciţiilor zilnice menite să-i redea mobilitatea facială. Acum, Connie mai trebuie să treacă prin câteva operaţii prin care îi va fi îndepărtat excesul de piele. Dar ce-a fost mai greu a trecut, aşa că, pentru femeia de 46 de ani, nu mai contează decât ziua în care va putea păşi din nou pe stradă, fără ca nimeni să ştie din ce coşmar a scăpat. (A.M.V.)