Mântuitorul Iisus Hristos, învăţătorului de lege care a întrebat care este cea mai mare porunca din Lege, i-a răspuns: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată legea şi proorocii” (Matei 22,37-40).
Aceasta este porunca cea mare a iubirii. În Evanghelia după Luca o exprimă însuşi învăţătorul de lege: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10,27). Creştinismul este supranumit religia iubirii. Creştinul trebuie să ajungă să-L iubească din toată fiinţa sa pe Dumnezeu şi pe aproapele ca pe sine însuşi, chiar vrăjmaş de i-ar fi. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, zice Domnul Hristos, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5,44).
Măsura iubirii la care trebuie să ajungă creştinii, şi la care sfinţii au ajuns, ne este arătată de către mulţi părinţi. „Dacă nu se roagă pentru vrăjmaşi, spune Sfântul Siluan Athonitul, sufletul nu poate avea pace. Sufletul pe care harul lui Dumnezeu l-a învăţat să se roage, iubeşte cu milă întreaga zidire, şi îndeosebi omul”. Modelul absolut de iubire este Mântuitorul. „Nu exista pe pământ om atât de blând şi plin de iubire ca Domnul nostru Hristos. În El e bucuria şi veselia noastră. Să-L iubim, iar El ne va duce în împărăţia Lui, unde vom vedea slava Lui”. (A.M.)
