Aliaţii „Unchiului Sam” (II). Mobutu Sese Seko

După primele alegeri libere din Congo, preşedintele Patrice Lumumba s-a dovedit pro-sovietic. Nu doar că avusese „marea bucurie” de a studia la Moscova, dar, odată ajuns la putere, a început să pună în primejdie interesele companiilor americane care exploatau cobalt, aramă şi diamante.
De aceea, CIA l-a eliminat de la putere şi l-a înlocuit cu Mobutu Sese Seko.

Alegere inspirată, pentru că după 1965 – timp de 30 de ani – Mobutu a fost „omul americanilor” în zona Africii Centrale.
Congo a fost denumit Zair, după numele unui fluviu, iar Mobutu a introdus o „linie naţionalistă” în politica internă.

Grandomania sa a ieşit însă repede la iveală: pe numele său întreg Mobutu Sese Seko Kuku Mbemgdu Wa Za Banga (în traducere, „cel care zboară din victorie în victorie”) a înlocuit termenii „domn/doamnă” cu „cetăţean/cetăţeancă”.

Personal, Mobutu cerea să i se spună „Cetăţean-Preşedinte-Fondator” ori „Mareşalul-Leopard”, deoarece apărea în public cu o tocă din blană de leopard pe cap şi sprijinindu-se într-un baston sculptat, cu două capete de pasăre, simbolul tradiţional al autorităţii.
Fiu al unei cameriste şi al unui bucătar, educat într-o şcoală religioasă catolică, apoi în Belgia, Mobutu a acumulat, în cei peste 30 de ani de domnie în Zair, o avere cifrată la 5 miliarde de dolari.
Bolnav de cancer la prostată, Mobutu a fost răsturnat de la putere de Laurent Kabila, după ce refuzase să acorde concesii la minele de diamante unui american care sponsorizase generos campania din 1992 a lui Bill Clinton.

Mobutu este singurul lider mondial care îşi plătea toate datoriile personale direct din vistieria statului.
În 1974, Statele Unite i-au trimis 1,4 milioane de dolari pentru susţinerea trupelor într-un război civil, sumă care a intrat – integral – în buzunarele „Mareşalului-Leopard”.
Nicio companie străină sau om de afaceri nu putea să investească în Zair fără să-i dea „tribut” lui Mobutu.

Deşi Zairul are mari resurse naturale în subsol – mai ales în fosta provincie Katanga -, ţara este a cincea din lume în clasamentul celor mai sărace state.
Malnutriţia ucide în Zair – în medie – o treime dintre nou-născuţi, iar un copil din doi moare înainte de cinci ani.

În numele anticomunismului, Mobuntu şi-a întemniţat, torturat şi ucis toţi adversarii politici. De aceea, unii membri ai Congresului american au ridicat, în repetate rânduri, obiecţii la susţinerea acestui „dictator-prieten” african al Americii.

Totuşi, până când Mobutu nu a „încurcat” planurile lui Bill Clinton – refuzând concesionarea minelor de diamante unui finanţator al campaniei prezidenţiale din 1992 – nimeni nu s-a atins de un fir de păr al „Cetăţeanului-Preşedinte-Fondator”.

Dan Aldea