Schitul Iezer se află pe teritoriul satului Cheia, oraşul Olăneşti, judeţul Râmnicu Vâlcea. Aşezământul monahal de la Iezer stă în strânsă legatură cu viaţa Sfântului Antonie de la Iezeru Vâlcea, care a sihăstrit pe aceste meleaguri, într-o peşteră ascunsă.
Schitul Iezer din Vâlcea este una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei, situată în muntele Cheia din judeţul Vâlcea. Sfântul schimonah Antonie de la Iezeru, trăitor în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, o personalitate marcantă a vieţii monahale din zonă, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iunie 1992. Viaţa monahală la Iezeru Vâlcea a fost dusă de călugări până în anul 1946. Mai apoi însă, între anii 1946-1960, locaşul de rugăciune a fost ocupat de maici, care au părăsit schitul obligate de decretul din 1959 dat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Abia după evenimentele din anul 1989 au revenit şi maicile, acum viaţa monahală deşfăşurându-se normal. Schitul Iezer are trei clădiri din zid, etajate, cu cerdac din lemn. Curtea interioară a schitului, de mici dimensiuni, este înconjurată cu zid de piatră. Biserica mănăstirii, purtând hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an la data de 21 noiembrie, este îngrijită de o obşte de maici nevoitoare. Biserica are formă de navă, cu proscomidie, naos cu două ferestre, cu o uşă laterală la nord şi cu prestol în fereastră. Biserica schitului este asemănătoare celei de la Schitul Jgheaburi, doar că aici lipseşte pridvorul. Catapeteasma bisericuţei este din zid, iar naosul este despărţit de pronaos printr-un perete, care are o deschidere pe mijloc cât o uşă.
Pictura generală a fost terminată în anul 1720 de ieromonarhul Nicolae – sin. Nicoliot Teius – pe timpul Episcopului Damaschin al Râmnicului. Restaurată între anii 1865-1870 de Ieromonahul Dositei din Cheia, în anul 1881 din porunca Stareţului Nicandru, i se zugrăveşte din nou tinda, o parte din altar şi se scrie pisania, pictor fiind Moise Zugravul. Crucile Moşilor este un loc cinstit de creştini. Când mănăstirea a fost prădată, cei peste 300 de călugări bătrâni au apărat Sfântul Lăcaş cu preţul vieţii lor, sfârşind ca adevăraţi martiri. Ei au fost decapitaţi, iar mănăstirea a fost dărâmată. Moşii martiri au fost descoperiţi mai târziu de sătenii din Cheia, care i-au îngropat în trei gropi comune de la poalele stâncilor. Sătenii au gravat în stâncă trei cruci pentru a însemna creştineşte mormântul bătrânilor călugări. Pe şosea, în dreptul Crucilor Moşilor, astăzi străjuieşte Sfânta Troiţă ridicată prin grija măicuţelor şi a bunilor credincioşi. (A.M.)
