Asociaţia George C. Marshall-România, al cărui secretar general am fost, a decernat diplome şi însemne onorifice ale sale unor personalităţilor române şi străine, care au avut contribuţii esenţiale în procesul de integrare a ţării noastre în structurile europene şi euroatlantice. Colegiul director al Asociaţiei a hotărât să acorde Insigna şi diploma de Onoare MS Regele Mihai I al României.
În expunerea de motive, s-a apreciat că MS a depus, în nume personal şi în numele statului român, diligenţe substanţiale pe lângă curţile regale ale unor state europene, astfel încât acestea au acceptat cererea de aderare a României la NATO şi UE. MS Regele Mihai se bucră de mare prestigiu şi respect, de o notorietate deosebită în toată lumea, ca urmare a faptului că este sigurul şef de stat din perioada celui de-al Dollea Război Mondial în viaţă şi reprezintă o personalitate importantă a istoriei româneşti, europene şi universale.
A fost o mare onoare pentru noi atunci când, de la Casa Regală a României, ni s-a comunicat acceptarea propunerii noastre. Mai mult, Regele a acceptat şi invitaţia de a participa la festivitate de decernare a distincţiilor noastre. Ulterior, Regele Mihai a efectuat o vizită la sediul Asociaţiei, prilej cu care MS a fost informat de rosturile asociaţiei şi de acţiunile organizate vizând realizarea interesului naţional de integrare euroatlantică.
La puţin timp de la acest eveniment, Regele Mihai i-a spus secretarei sale particulare, doamna Constanţa Iorga, „organizează o activitate la Palatul Elisabeta pentru a mă întâlni cu militarii mei”. Este firesc ca Regele să folosească sintagma „militarii mei”, deoarece are „armata în sînge” şi s-a condus şi se conduce după reguli foarte precise de la care, niciodată, nu face rabat.
Cât timp a fost şeful statului român, era considerat „capul armatei” şi a participat la campanii militare desfăşurate de armata noastră în cel de-al doilea război mondial. În plus, a învăţat la Liceul Militar „Mânăstirea Dealu”, ale cărei tradiţii au fost preluate de Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”.
A fost un privilegiu pentru militarii invitaţi, iar pentru mine a fost ceva înălţător să fiu, timp de o oră, alături de MS Regele Mihai, prezentându-i colegii mei, unii dintre ei din conducerea ministerului. Evident, invidia a determinat pe un şef al SMG să-mi spună, cu maliţiozitate, că „acum eşti cu regele, după ce am fost cu…comuniştii”, deşi el a fost în funcţii mai mari decât mine lucrând tot cu comuniştii. Toţii ofiţerii erau obligaţi să fie membri de partid, în epoca comunistă.
MS Regele a ţinut în braţele sale, asemenea Arhanghelului Mihail, Sabia Dreptăţii, pe care a mânuit-o cu înţelepciune, conducând poporul român spre adevăr, spre realizarea intereselor sale naţionale în împrejurări istorice excepţionale. Discursul Majestăţii Sale, rostit în Parlamentul României, la 25 Octombrie 2011, a reprezentat un exemplu de înţelepciune, clarviziune, modestie, moralitate şi echilibru, calităţi care trebuie să-l caracterizeze pe un şef de stat. Are principii morale ferme, de la care, niciodată şi în nici-o împrejurare, nu a făcut rabat.
A dezabrobat, încă de la o vârstă fragedă, comportamentul libertin şi, apoi, nedemocratic al tatălui său, Regele Carol al II-lea, care a prăsit-o pe regina-mamă Elena în favoarea Elenei (Magda) Wolf Lupescu. Apoi, a fost mâhnit atunci Carol al II-lea, o exilează pe regina-mamă, la puţin timp după ce s-a întors în ţară pe 6 iunie 1930 şi, două zile mai târziu, a fost proclamat rege. Apoi, o aduce pe Elena Lupescu la București. „Ţiitoarea”, aşa cum îi spunea Ion Antonescu, sau „Duduia”, cum era alintată de Carol şi numită de presa anticarlistă, a dominat, practic, întrega viaţă a regelui şi a controlat camarila ce se formase în jurul acestuia, fapt ce avea să înfluenţeze malefic, atât societatea, în ansamblu, cât şi scena politică românească.
Camarila era un grup interese, un grup de influenţă, care s-a implicat în numeroase acte de corupţie şi a contribuit la destrămarea vieţii democratice, favorizând acţiunea de dizolvare a partidelor politice şi instaurarea regimului de dictatură personală a regelui. Viitorul rege Mihai, nu a fost solidar nici cu aceste acţiuni. Dovada ce mai concludentă a respectării, cu sfiinţenie, a principiilor sale morale o constituie faptul că Regele Mihai I nu a participat la funeraliile tatălui său, trecut în nefiinţă, în anul 1953, şi înhumat în Capela Regilor Portugaliei de la Estoril.
În anul în 2003, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, rămășițele lui Carol al II-lea au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul în care se odihnesc regii României. Şi de această dată, Regele Mihai I nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta și Principele Radu. Astfel, Regele nu şi-a încălcat legământul, făcut sieşi, atunci când Regina mamă-fiinţa pe care a iubit-o cel mai mult-, este îndepărtată din ţară.
Începând cu anul 2003, secretarul de stat, George Cristian Maior, al cărui consilier eram, m-a desemnat „punct de contact” al M.Ap.N. cu Casa Regală a României. În acestă calitate, am colaborat excepţional cu Principele Radu al României, care era reprezentantul special al Guvernului României pentru integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă, având rangul de ministru.
Alteţa Sa a făcut lobby pentru România, întâlnindu-se cu reprezentanţi de seamă ai statelor străine, în ţară şi în afara acesteia. A organizat vizite ale unor reprezentanţi de seamă ai caselor regale europene, care au permis o mai bună cunoaştere şi o percepţie corectă a situaţiei ţării noastre. La multe acţiuni, a participat şi Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României.
Am avut privilegiul să-l însoţesc pe AS Principele Radu în unele vizite în străinătate, pe timpul cărora a avut întrevederi cu personalităţi ce se ocupau de problematica apărării. Spre exemplu, în Finlanda, Estonia, Letonia şi Croaţia a întâlnit şefi de state, prim-miniştri, preşedinţi de parlamente, miniştri ai apărării, miniştri de externe, miniştri ai culturii etc. De asemenea, a prezentat o foarte bună şi apreciată conferinţă pe problematica rromilor în faţa corpului diplomatic, acreditat la Helsinki.
Impresia asupa interlocutorilor era excepţională, Principele Radu, şi noi cei care-l însoţeam, am fost primiţi cu multă deferenţă şi solicitudine la toate nivelurile. S-au găsit, cu aceste prilejuri, soluţii la probleme destul de complexe şi complicate, care interesau statul român. Eu am fost, de la început, impresionat de calităţile sale umane, de cultura sa deosebită, de capacitatea de înţelegere profundă a mecanismelor de funcţionare a societăţii, a statelor şi alianţelor politico-militare.
Principele are o capacitate remarcabilă de reprezentare a intereselor naţionale, dovedind o forţa sa de persuasiune singulară. Partenerii din NATO, apreciau mult rolul pe care Principele Radu îl avea în promovarea intereselor naţionale ale României. Spuneau că România a găsit o soluţie mai bună decât Bulgaria, în care Regele Simion a devenit, pentru o periodaă de timp, prim-ministru, funcţie care a erodat imaginea publică a sa şi a monarhiei bulgare.
GL. BG (R) MIHAIL ŢĂPÂRLEA
