Adrian Năstase: Sensul Vieții
Am recitit câteva gânduri pe care i le-am trimis, in februarie, Anei Maria Păunescu, spre a fi publicate. Vi le împărtăşesc si vouă, la acest sfârşit de săptămână:
Viktor Frankl, psihiatru și scriitor austriac, deținut în lagărul de la Auschwitz, a scris în 1945, după eliberare, o carte intitulată „Omul în căutarea sensului vieții”. Cartea a fost tipărită în milioane de exemplare, în toată lumea.
Omului – consideră el – i se poate lua totul, mai puțin un lucru, ultima dintre libertățile umane – respectiv aceea de a-și alege propria atitudine într-un set de împrejurări date, de a-și alege propriul mod de a fi.
Dostoievski spunea „există un singur lucru de care mă tem: să nu fiu vrednic de suferința mea”. Ultima noastră libertate – cea interioară – nu se poate pierde. Această libertate spirituală – care nu ne poate fi luată – arată Frankl – este aceea care dă sens și rost vieții noastre.
Trecând în revistă experiențele sale din lagăr, Viktor Frankl subliniază, în mai multe rânduri, că deținutul care și-a pierdut încrederea în viitor – în viitorul lui – e condamnat pentru că își pierde tăria spirituală și se lasă să decadă.
Doctor Frankl a fundamentat și o teorie proprie în domeniul psihoterapiei – logoterapia, considerată a fi a treia școală vieneză în domeniu, după cele ale lui Freud (psihanaliza) și Adler (psihologia individuală). Logoterapia se concentrează asupra sensului existenței umane și asupra căutării sensului de către om.
În opinia sa, nu trebuie căutat sensul abstract al vieții, pentru că fiecare dintre noi are vocația sa proprie, misiunea sa proprie în viață – aceea de a duce la îndeplinire o anumită sarcină care se cere împlinită.
Iar sensul vieții poate fi găsit pe trei căi diferite: 1) Creând sau înfăptuind ceva; 2) Experimentând ceva sau cunoscând pe cineva; 3) Prin atitudinea pe care o avem în fața unei suferințe inevitabile.
Mi s-au părut interesante și observațiile sale referitoare la „iluzia grațierii”, „Liberarea culturală”, „hibernarea culturală”, „umorul – ca armă în lupta de autocunoaștere”, „vidul existențial (starea de plicteseală)”.
Cartea lui Frankl este scrisă din suferința sa dar și din suferințele celor pe care i-a întâlnit. Căutarea unui sens în viață, pentru fiecare dintre noi, înseamnă să acceptăm „optimismul tragic” al propriei existențe.
Tudor Ciuhodaru: Pacient sau deţinut?
În 2012, celor 31.817 de deţinuţi li s-au acordat 814.092 de consultaţii medicale. Fiecare deţinut a beneficiat gratuit de 25,58 consultaţii şi i s-au alocat câte 2200 de lei pe lună. Orice tratament e gratuit pentru orice deţinut. Pentru fiecare român aflat în libertate, care se îmbolnăveşte şi are nevoie de spital, guvernanţii au introdus coplata şi alocă între 1340 şi maxim 1800 de lei.
Pacienţii stau câte doi sau chiar trei în acelaşi pat şi aşteaptă cu zecile de ore prin sălile de aşteptare şi-şi cumpără medicamentele şi materialele sanitare…mai e ceva de spus ?
Radu Tudor: Un spectacol grotesc : Ponta şi-a trădat fidelii. Exact ca Băsescu
Văd că pe Băsescu îl atacă toţi minusculii talibani de presă care-l adulau până ieri. Mai ales pe fluxul agenturii de presă patronata de Monica Macovei găseşti cele mai multe accese de greaţă la adresa chiriaşului de la Cotroceni. Au descoperit şi ei pe propria piele ca ayatolahul lor n-are cuvânt şi onoare. Când noi spunem asta de ani buni cu zeci de argumente, suntem făcuţi în fel şi chip de aceşti profitori greţoşi ai banului public în schimbul afirmării unor aşa zise convingeri de dreapta, morale, împotriva corupţiei. Micile coşuri de gunoi s-au revoltat împotriva generatorului marilor deşeuri politice din ultimii 8 ani.
Banii şmecheriţi prin contracte publice în guvernele portocalii au fost mereu curaţi şi legitimi pentru ei. Iar afacerile altora sunt dubioase, doar că-s adversarii protectorului lor, marele arhitect al haosului românesc. Ştim cu toţii prea bine ca Băsescu are un caracter infect. Îşi calcă în picioare colaboratorii cei mai apropiaţi şi se descotoroseşte de ei ca de nişte şosete purtate. Apoi reevaluează – în sensul prieteniei – inclusiv pe cei care l-au scuipat la modul propriu şi pe care-i considera mafioţi ai taberei adverse.
Deşi ar trebui să mă bucur când văd că se mănâncă între ei băsiştii, nu pot totuşi să-mi reprim propria greaţă.
Băsescu s-a lepădat de procurorul condamnat la CEDO Morar şi procuroarea comunistă Macovei ca să-i înlocuiască în aranjamentele sale politice ilegitime din justiţie cu Victor Ponta, mai nou în tandem cu Laura Codruța Kovesi. E un spectacol grotesc, ce-l compromite pe acela care spunea că nu va face nici un compromis cu „mafiotul, hoţul şi mincinosul de Băsescu”. Am citat, evident, din fosta speranţă a politicii româneşti, Victor Ponta.
Băsescu şi-a trădat fidelii, Ponta la fel. E un spectacol mizerabil, al unor oameni care au trădat în trecut, o fac în prezent şi o vor face şi în viitor. A rămas o singură nădejde în viaţa noastră plină de uriaşe dezamăgiri : prin noi înşine.
Costi Rogozanu: Când şi anteniştii, şi „băsiştii” plâng. Atunci trebuie să ne îngrijorăm
Plâng toţi. Când încep negocierile şi procesul de predare-primire a puterii, fanaticii o iau razna. Dar nu e doar atât, mai e şi o profundă ipocrizie şi o inconştientă participare la un joc insuportabil al elitei politice. Presa vrea şi ea să-şi ia partea.
Să-i plângem pe eroii DNA. Eu înţeleg că Morar e cinstit, o spune şi el de câte ori are ocazia. Alina Mungiu-Pippidi îl plânge, cu toate că măcar a înţeles sensul înţelegerii Băsescu-Ponta. Îl plânge Tăpălagă, îl plâng până şi Badea sau Gâdea pentru că acum e şi el un soi de „antibăsist”. Îi uneşte ceva: au fost trădaţi, trădarea pentru ei însemnând că n-a dus nici unul dintre lideri absurdul până la capăt.
Ne-am ales cu ceva din circ? Da, am văzut cât de incredibilă coordonare există în media în sprijinirea clasei dominante. Problemele cu DNA sunt strict problemele LOR. Şi se naşte o revoluţie pentru că doi politicieni fac un blătuţ pe faţă, absolut legal. Un pas la offside care i-a lăsat pe toţi fanaticii urlând că nu e lumea ideală, în traducere liberă: că nu câştigă detaşat gaşca lor. Aşa zişii radicali reformişti revoluţionari plâng de fapt pentru că li se subţiază perfuzia care-i leagă de putere.
Ponta trebuia criticat încă de când a anunţat că economia nu are putere să facă nimic şi a ieşit cu un program de Boc să guverneze. Convenţia media (şi băsişti, şi antenişti) a fost deplină: a, ne lovesc în plex cu preţuri, liberalizări, e ok, nimic grav, pulimea o ia în freză dar noi perfecţionăm capitalismul. De aia plâng împreună acum, pentru că pe ei îi interesează doar vârful. Iar liderii par dispuşi să sacrifice măcar câţiva de la vârf ca să mai schimbe modul de repartizare a influenţei şi profitului.
L-au urât oamenii pe Băsescu pentru DNA? În nici un caz. Dispreţul meu total la adresa preşedintelui a apărut atunci când a explicat austeritatea cu „la muncă”, cu o tăiere „merituoasă” din salarii, când s-a apucat să privatizeze până şi urgenţele. Şi nu cred că am fost singur. DNA e o treabă între ei acolo. Cine începe să-mi ţină predici despre puritatea procurorilor, despre cum ne fac ei bine indirect cu arestarea primarilor, m-a pierdut – fac ce trebuie să facă şi nici asta destul. Problema e că se fură legal. Furtul legal lobbystic e distrugător. Faptul că plătim în factura de la curent bule de afaceri „verzi” eoliene, asta e nebunesc.
Băsescu a fost urât pentru direcţii socială şi economică dure, fără nici o garanţie de reuşită. Strângem din dinţi că aşa trebuie, fără explicaţii, fără altă logică decât că suntem un pion mic într-o lume mare. Problema e că şi Turceştii şi Gâzii sunt aici fundamental de acord: îi doare de DNA şi de luptele patronilor lor şi cam atât.
Acordul profund se arată într-un moment neaşteptat şi cu o faţă nouă: exces de moralitate şi meritocraţie când legea însăşi îi politizează pe procurori. Simplul fapt că Morar recunoaşte că de el depindea funcţionarea DNA-ului, arată eşecul acestei instituţii. Iar pentru ăia care n-au ieşit din logica băsist-antibăsist e acum momentul de maxim ridicol. Practic, nişte politicieni le dau lecţii de cum se face o înţelegere ca la carte, peste capul slugilor.
Monica Macovei: Mulţumesc, Daniel Morar
Se încheie un capitol în lupta anticorupţie în România, o perioadă în care procurori şi judecători profesionişti şi curajoşi au arătat că se poate să fie anchetaţi şi condamnaţi politicieni din orice partid ar fi, şefi de instituţii sau magistraţi corupţi.
Îi mulţumesc lui Daniel Morar pentru profesionalism, dedicaţie şi hotărâre. Îi mulţumesc pentru că a făcut din DNA cea mai performantă instituţie anticorupţie care a contribuit major la intrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 prin eliminarea „steguleţului roşu” la corupţia de nivel înalt.
În 2005, când l-am propus ca procuror şef al DNĂ, l-am selectat în urma unor interviuri susţinute în faţa unei comisii. L-am ales fără nicio recomandare sau intervenţie politică. Le mulţumesc procurorilor DNA care au făcut anchete imparţiale şi care au rezistat presiunii unor inculpaţi sau partide politice. Le mulţumesc judecătorilor care au judecat cu imparţialitate dosarele DNĂ, indiferent de soluţiile date. Le mulţumesc acestor judecători şi procurori pentru că au „îndrăznit” şi au arătat că se poate.
Ei trebuie să continue pe acest drum cu demnitate, curaj şi putere, pentru că în ţara în care justiţie dreaptă nu este, nimic nu este.
Din lecţia de profesionalism şi demnitate a lui Daniel Morar avem toţi de învăţat.
Ana Birchall: Decontarea sumelor pentru cheltuielile de transport ale elevilor
Stimate Domnule ministru al Educaţiei Naţionale,
În temeiul Legii Educației Naționale nr 1/2011 art.84 alin (3), elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament , în limita a 50 de km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii , dus-întors, pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
Decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu reprezintă un real ajutor din partea statului pentru multe familii din Colegiul meu locuitorii din județului Vaslui., care, datorită dificultăților materiale severe, nu pot asigura accesul propriilor copii, către un viitor prosper. Beneficiile statului român în urma acestui efort bugetar sunt evidente și binecunoscute, deoarece în acest mod se pregătesc tineri calificați pentru o integrare dinamică în piața muncii și se evită presiunile viitoare asupra sistemului de protecție socială, sau a sustenabilității sistemului de pensii.
Din nefericire, ca urmare a guvernării defectuoase a Partidului Democrat Liberal, Ministerul Educației s-a aflat, încă de la începutul anului școlar 2012-2013, în imposibilitatea de a deconta cheltuielile de transport, datorită lipsei de fonduri alocate pentru acest capitol bugetar. Pe fondul crizei economice prelungite dar și al schimbărilor de pe scena politică s-a ajuns la situația dramatică în care ne aflăm astăzi, cu restanțe către elevii navetiști, încă din luna septembrie a anului trecut. Astfel La la nivelul județului Vaslui sunt afectați de întârzierea decontărilor pentru transport aproximativ 7.000 de elevi, suma restantă la sfârșitul lunii februarie depășește 2.500.000 de lei. Daca aceasta situaţie continuă, rata abandonului şcolar va creste alarmant.
Accesul la educaţie nu este o favoare ci un drept constituţional. Investiţia în educaţia unui copil, ajutorul acordat copiilor care provin din familii mai modeste, asigurându-se astfel accesul egal al copiilor la educaţie sunt convinsă că reprezintă una prin principalele politici promovare de ministerul pe care îl conduceţi. Părinții elevilor se află în imposibilitatea de a trimite copiii la școală, având în vedere faptul că în anumite cazuri, cheltuielile cu transportul, pentru un singur elev, depășesc 350 de lei pe lună, astfel riscul abandonului școlar este foarte ridicat.
Sistemul educaţional din România a cunoscut în ultimii ani de zile numeroase transformări. Unele dintre acestea s-au dovedit a fi benefice reuşind să îmbunătăţească în mod vizibil calitatea învăţământului românesc, în timp ce altele au produs mai degrabă decalaje extrem de periculoase. România a fost nevoită să se confrunte de la an la an cu o scădere drastică a numărului de copii din mediile defavorizate incluşi într-o formă de învăţământ.
De cele mai multe ori, posibilităţile materiale reduse i-au împins pe aceşti copii să părăsească sistemul educaţional, renunţând totodată la şansa de a beneficia de o educaţie adecvată propice care le-ar fi putut asigura mai târziu, un trai decent.
Nu este aşadar surprinzător faptul că România se află la nivel european, pe unul dintre locurile fruntaşe în ceea ce priveşte rata abandonului şcolar în rândul copiilor din medii defavorizate.
Domnule ministru, prin intermediul acestei interpelări va aduc la cunoştinţă că un un număr îngrijorător de mare mare de copii care se află în imposibilitatea de a-şi continua studiile datorită situaţiei financiare precare se regăseşte şi în judeţul Vaslui, judeţ al cărui locuitori îi reprezint cu onoare în Parlamentul României. Este o realitate, cruntă, dar este o realitate că pentru mulţi dintre părinţii acestor copii, achiziţionarea rechizitelor sau plata transportului reprezintă un efort financiar pe care nu reuşesc să şi-l permită.
Consider că excluziunea acestor copii din mediul de învăţământ nu reprezintă nici pe departe o problemă a unor anumite categorii sociale, ci reprezintă o problemă a întregii societăţi româneşti deoarece, investind în copii, investim în viitorul ţării noastre. Mai mult, precizez totodată faptul că este necesară aplicarea unei politici educaţionale care să aibă drept obiectiv principal promovarea oportunităţilor egale pentru toţi copii, indiferent de mediul din care aceştia provin trebuie sa fie o prioritate a statului român.
Asigurându-vă de întreaga mea consideraţie, vă rog domnule ministru să-mi comunicaţi care este strategia, precum şi programele prin care urmăriţi să soluţionaţi această situaţie de-a dreptul îngrijorătoare.
Ioan T. Morar: De ce nu va fi longeviv cuplul Victor-Crin
Mi-aduc aminte o foarte frumoasă explicaţie a actorului Michael Caine referitoare la longevitatea cuplului pe care-l alcătuieşte din 1973, cu actriţa Shakira Baksh. Longevitatea cuplurilor de actori este ceva extrem de rar, o ştim cu toţii. Ei, bine explicaţia lui Michael Caine a fost simplă: „două băi”. Fiecare cu baia lui! Ăsta, da! secret! Venind în zilele noastre şi încercând să interpretez cuplul Victor-Crin îmi dau seama că nu au nici o şansă. E un cuplu care nu va dura. Pentru că nu are două băi. Are doar o latrină, Antena 3, dar şi aia nu e a lor, e a lui Voiculescu.
Mihai Răzvan Ungureanu: Decizia numirii procurorilor ne arată că în România, în continuare, justiţia înseamnă oameni, nu principii, nu reformă.
Cu toate că avem un mecanism limpede şi nişte instituţii cu competenţe clare în această privinţă, desemnarea şefilor parchetelor se face într-un mod lipsit de transparenţă pentru cetăţenii României şi care creează confuzie cu privire la rolul diferitelor autorităţi implicate. Când lucrurile se fac astfel, de ce să ne mirăm atunci când partenerii europeni ne cer clarificări cu privire la modul în care se fac aceste numiri? Şi de ce să ne mai nedumerească faptul că încrederea românilor în instituţiile statului scade alarmant?”
Este trist şi îngrijorător să constatăm care este astăzi modul de raportare al politicului la justiţie. Observăm că, în continuare, justiţia înseamnă oameni, nu înseamnă principii, nu înseamnă independenţa sistemului judiciar şi reforma structurală a acestuia. Pentru actuala putere, justiţia se face bine în condiţiile în care anumite persoane o fac sau se face rău, în cazul în care este vorba de alte nume.
Atenţia este îndreptată către numele persoanelor, se discută despre posibilele lor influenţe politice, despre interesele partidelor, despre calculele menţinerii unei alianţe şi se vorbeşte foarte puţin despre proiectele constructive cu care se prezintă în aceste funcţii.
Felul în care sunt tratate aceste numiri la Parchetul General şi DNA generează un grad foarte mare de suspiciune în rândul populaţiei, cu privire la competenţa persoanelor şi la independenţa justiţiei. Mă pronunţ pentru proceduri transparente de numire, în spiritul legii şi în favoarea consolidării statului democratic. Orice derogare de la cursul reformei pozitive este un mare pas înapoi pentru democraţia din România.
