Prima povestire, care se aude prin unele părţi din Transilvania, se leagă cu o credinţă cunoscută de asemeni prin acele părţi şi care spune că pentru Crăciun e bine ca fiecare creştin să facă măcar câte un colac, care să aibă înfăţişarea unei mâini cu degetele întinse. Cuprinsul acestei povestiri este urmatorul: „Când s-a născut Hristos, baba lui Moş Crăciun, Crăciuneasa, s-a dus de a moşit pe Maica Domnului. Când a auzit Moş Cră¬ciun că femeia sa a lucrat în ziua lui, i-a tăiat mâinile pe loc.
Atunci Crăciuneasa s-a dus la Maica Precista şi plângând i-a spus ce-a păţit, şi i-a arătat mâinile. Maica Precista a suflat peste mâinile Crăciunesei şi îndată mâinile i s-au făcut frumoase şi curate, iar nu zbârcite cum erau înainte de aceasta. De atunci a rămas datina să se facă promenitul colac, care se unge pe deasupra cu gălbenuş de ou, ca să sclipească întocmai cum sclipeau atunci mâinile Crăciunesei”. A doua povestire, care se aude prin Bucovina, ne spune că Maica Domnului era fată de împărat. Când a purces grea, împăratul s-a minunat.
De aceea a întrebat-o dacă se cunoaşte vinovată cu cineva. Sfânta Fecioară, răspunzând că nu se ştie întru nimic pă¬tată, împăratul a chemat în sobor pe toţi învăţaţii şi mai-marii împărăţiei lui şi le-a dat la toţi câte o bucăţică de lemn uscat, de pădureţ, ca să o ţină în gură. Lemnul a rămas tot uscat la toţi, mai puţin la un unchiaş bătrân, la care îndată a slobozit frunze şi flori. Şi astfel a înţeles împăratul, tatăl Născătoarei de Dumnezeu, că fiul ei ce se va naşte este Duh Sfânt. (A.M.)
