Bătrânul: Şi ce a hotărât destinul?
Fecioara (zâmbind) : Nu ştiu. O să-l întreb.
Bătrânul: Ai un ceas?
Fecioara: La ce îţi trebuie?
Bătrânul: Încerc să măsor eternitatea şi nu-mi dau seama de unde să încep. Aş vrea să pot percepe veşnicia. Din păcate rămâne un termen mult prea abstract…
Fecioara: De ce eşti atât de pesimist?
Bătrânul (mirat): Pesimist ? Cred că glumeşti. Optimiştii îi fac pe realişti pesimişti iar realiştii ştiu de fapt că pesimiştii sunt optimişti. M-am încurcat. Nici eu nu mai ţin minte ce voiam să zic. Oricum nu mai contează.
Fecioara : De ce spui asta ?
Bătrânul : Ce folos mai au câteva cuvinte goale ? (uitându-se în zare) Încep să-i adune. Judecătorul le pune sufletul în balanţă şi îi măsoară din priviri. Nimeni nu îndrăzneşte să ridice capul. (către fecioară ) Uită-te la ei! Oare nu-şi dau seama că totul e în zadar? Nu există răspunsuri bune sau rele. Există doar… concluzii.
Fecioara: În curând va veni şi rândul nostru. Nu cred că sunt pregătită.
Bătrânul: Fii sigură că la momentul potrivit vei fi. Nu mă întreba de ce sau de unde ştiu. Pur şi simplu ăsta este mersul lucrurilor. Suntem întotdeauna pregătiţi pentru rău. Întreaga noastră viaţă este o pregătire pentru rău. Pe asta se şi bazează agenţii de asigurări, pe nevoia noastră patetică de protecţie, pe firile noastre complet dependente şi introvertite. Pentru noi toţi binele va fi întotdeauna o surpriză…
Fecioara (uşor nedumerită): Iar vorbeşti în parabole.
Bătrânul: Încerc să-mi filosofez durerea. Asta e tot.
Fecioara: De ce trebuie să fie atât de misterios? De ce nu putem ştii dinainte ? Cred că merităm să ştim…
Bătrânul : Nu poţi ştii dinainte pentru că Ei nu vor ca tu să ştii. Chiar nu înţelegi jocul ? Vor ca tu să vezi şi jumătatea plină a paharului. În realitate paharul e de mult gol. Acum pricepi?
Fecioara: Nu chiar. Oare în acest joc nu există învingători ?
Bătrânul: Ba da.
Fecioara: În sfârşit o veste bună.
Bătrânul (amuzat): Eşti aşa copilă. Nu e nicio veste bună. E simplu: învingătorii sunt Ei. Aşa a fost şi aşa va fi întotdeauna.
Fecioara: Mai bine taci. Acum chiar mă deprimi.
(Bătrânul tace. Priveşte din nou în zare unde se face trierea sufletelor iar pleoapele i se închid în meditaţie. Când deschide ochii se trezeşte singur, lângă pisica moartă pe care nici muştele nu o mai găsesc agreabilă. Bătrânul îşi dă jos costumul de cactus şi o acoperă. O ultimă faptă bună… Apoi aude vocea fecioarei, strigându-l de departe.)
Fecioara: Vino! Acum nu mai avem de ce să ne temem.
Bătrânul : Ştiu. A murit şi speranţa…
Theodor Barbu
