Salvaţi un mare talent… Tenorul George Valentin Dragomir a rămas fără voce!

Bună ziua,
Mă numesc Barcan Ilie şi cu mare greutate am obţinut această cale de a va scrie /adică mailul şi sper să fiţi alături de problema pe care doresc să o rezolvăm.

Sunt un mare amator de frumos, un spectator nelipsit evenimentelor culturale ale Operei Naţionale Bucureşti, Operetei “Ion Dacian”, diverselor stagiuni independente precum “Remember Enescu”, dar şi stagiunea culturală a tenorului George Valentin Dragomir pe care îl admir profund datorită calităţilor sale vocale, interpretative, dar şi datorită activităţii sale de manager, pentru că tocmai el conduce aceasta stagiune pe care a denumit-o şi “Bucuriile sufletului”!

Problema mare este că pe un site de ştiri online am citit un interviu prin care tânărul tenor din motive pe care nu a dorit să le zică, se retrage din domeniul artei …. Vom pierde o mare valoare! Nu cred că tenorul a rămas fără voce, sincer cred că în România în loc să avem grijă şi mă refer şi la mass-media de tinerele talente, le ocolim, nu le sprijinim decât în schimbul unui preţ, numit ban!
Nu doresc să riscăm că acest tânăr tenor care a făcut lucruri remarcabile în cei aproape 4 ani de stagiune culturală pe care i-a realizat prin muncă şi cheltuieli realizate de părinţi.

Nu putem fi aşa de indiferenţi… totuşi acest tânăr la deschiderea stagiunii care tocmai s-a terminat, a invitat-o pe soprana, Irina Iordăchescu, un nume al scenei lirice româneşti, dar şi internaţionale – una dintre fiicele marelui bariton. Dan Iordăchescu şi dumneaiei a acceptat să cânte în acest concert de deschidere deşi nu era plătită, ba chiar mai mult au şi cântat împreună. Irina Iordăchescu este deja o valoare recunoscută, nu ar fi cântat cu un om fără calităţi sau voce, deci totuşi faptul că a cântat alături de George Valentin Dragomir înseamnă mult şi pentru noi, adică înţelegem valoarea sa reală, nu cea făcută de cei care arunca cu noroi care le sunt tot colegi de breaslă.
Despre stagiunea sa şi George Dragomir am să dau un copy paste ca să înţelegeţi ce tânăr minunat este.
Ştiu tot din surse online că acum ceva vreme a fost foarte bolnav… trebuie cercetat bine cazul şi aflat motivul renunţării sale la artă, la stagiunea sa, la echipa sa de teatru, la tot ceea ce însemnează frumos!

Nu trebuie sa fim indiferenţi cu un aşa caz. Tânărul avea postate pe youtube sub contul artist liric aproximativ 80 filmuleţe cu arii şi duete din cadrul concertelor pe care le realiza în cadrul stagiunii sale şi acelea au fost scoase deşi erau postate de mai bine de 3 ani şi până în prezent aproape.
Ar fi păcat să fim indiferenţi şi să lăsăm valorile, să treacă pe lângă noi, trebuie să oferim o mână de ajutor şi apelez pe această cale la dumneavoastră pentru că trebuie să ne mobilizam în găsirea unor soluţii de ajutor. Tot din respectivul interviu pe care l-am citit, tânărul spunea că totuşi va termina facultatea de muzică şi îşi va respecta condiţiile de student, după care nu va mai face nimic în legatură cu arta… Prima spaimp pe care am tras-o a fost la închiderea acestei stagiuni când era anunţate 2 mari evenimente – montarea piesei “O noapte furtunoasa” de nenea Iancu şi un “Concert de Vara Extraordinar”, acestea nu s-au mai realizat, aceasta stagiune nu a avut nicio închidere, deci se întâmplă ceva!

Date despre tânărul tenor:

Numele şi prenumele : DRAGOMIR GEORGE – VALENTIN
Data şi locul naşterii : 18 FEBRUARIE, 1988
Cetăţenie : – Română
Starea civilă : – Necăsătorit
Studii :
– Liceul de Muzică „ Dinu Lipatti „ – Bucureşti
– Universitatea „ Transilvania „ Facultatea de Muzică secţia Interpretare muzicală / canto clasic , anul II – Braşov

Activităţi profesionale :
1992-1996 : Corul Alegretto
1998-2003 : Corul Carmina Minora ; Carmina Tenera – solist
2001-2002 : Formaţia vocal-instrumentală „ Canon „ – solist
Curs – Junior Achievement
2003-2006 : Opera Naţională Bucureşti – Corul de copii
2003-2008 : Instituţia Tinerilor Muzicieni – solist
2006-2008 : Instituţia Tinerilor Muzicieni – director artistic
Manager Cultural Independent
Fundaţia „ Remember Enescu „ – artist liric
2006 – prezent – Director al Stagiunii Culturale "Bucuriile sufletului"

Diplome :
– Premiul II , Muzică uşoară ( Minsk 1998 )
– Premiul George Enescu ( Bucureşti 1999)
– Titlul de Laureat , Muzică populară ( Râmnicul Vâlcea )
– Titlul de Membru de Onoare Cor Tenera ( Bucureşti 2000 )
– Diplomă de Excelenţă , Micul Prinţ ( Bacău 2000 )
– Diplomă Aniversară Şcoala nr.189 ( Bucureşti 2000)
– Premiul I , Concurs pian ( Bucureşti 2001)
– Diploma de participare Curs Managerial ( Bucureşti 2001)
– Premiul I , Muzică Populară ( Veliko Târnovo 2001 )
– Premiul III , Forma’ia „ Canon „ ( Bucureşti 2002 )
– Premiul II , Muzică uşoară ( Rhodos 2002 )
– Premiul I , Olimpiada Canto pe Municipiu ( Bucureşti 2002)
– Premiul de Onoara , Solist ITM ( Bucureşti 2006 )
– Premiul II , Concursul Emanuel Elenescu ( Piatra Neamţ 2006 )

Hobby : muzică , organizare concerte , pescuit etc

Roluri : Numeroase roluri de operă

Posesor carnet şofer – Categoria B

Colaborări artistice cu :
– Palatul Copiilor
– Societatea Muzica
– Asociaţia familială Cozarescu Radu şi Mihaela Cozarescu
– Ministerul Administraţiei şi Internelor – Centrul Cultural
– Institutţia Tinerilor Muzicieni
– Muzeul Municipiului Bucureşti
– Sala Dalles
– Liceul de Muzică „ Dinu Lipatti „ , Bucureşti
– Universitatea „ Transilvania „ , Braşov

Colaborări cu Mass Media :
– Ziarul “Adevărul”; – Ziarul “Ziua”; – Ziarul “Gândul”; – Ziarul “Curentul”; – Ziarul “Atac”; – Revista “Actualitatea Muzicală”; – numeroase site-uri ( internet ).
Televiuziuni:
– Tele 7 ABC; – TVR Cultural; – TVRM; – Pro Tv; – OTV; – Senso Tv
– numeroase colaborări cu artişti lirici din ţară dar şi din străinătate.
Eu sper să daţi sfoară în ţară şi să rezolvăm această problemă care îmi pare mai mult şi mit. Am sunat la dansul la facultate chiar să văd ce se întâmplă şi alt lucru care m-a pus pe gânduri a fost că am înţeles că anul acesta s-a mutat de la profesoara Claudia Pop de canto la altcineva. Tare îmi este teamă că s-a lucrat pe psihicul său.
Eu. vă mulţumesc pentru atenţie şi sper că prin sprijinul mass-mediei şi al dumneavoastră să se rezolve acest caz misterios … Poate prin sfoară în ţara se vor afla mai multe despre renunţarea sa, poate este bolnav, nu ştim sigur, poate şi cred că are nevoie de ajutorul nostru.