Pintea Viteazul se pare că aparținea unei organizații masonice internaționale, cu sediul în Viena. Deși unii istoriografi nu susțin această idee și nici nu există un document oficial care să ateste apartenența lui la acest cult, există destui specialişti care acreditează ideea că, în ultimii ani din viață, haiducul semna condica în mod frecvent la întâlnirile secrete ce aveau loc în capitala Austriei.
Frânturile de informații oficiale ale vremii nu atestă faptul că haiducul ar fi fost mason, însă istoria oficială poate fi interpretabilă. Cu doi ani înaintea morții sale, în 1701, împăratul Leopold I promite pentru capul lui Pintea 500 de taleri imperiali, ceea ce demonstrează teama autorităților imperiale față de atacurile tot mai insistente la care erau supuse din partea haiducilor. Asta putea însemna și faptul că Pintea reprezenta un adevărat pericol pentru putere și nu era doar un haiduc ce luptă în numele dreptății.
Numele vestitului haiduc Pintea Viteazul a fost deseori cântat, de-a lungul secolelor, în doinele şi baladele create pe teritoriile judeţelor Maramureş, Satu Mare, Bistriţa şi Cluj. Nu o singură dată, acesta este prezentat ca un personaj fantastic, cu puteri supraomeneşti. Haiducul avea puteri supranaturale, era viteaz, fermecat să nu poată fi rănit de nicio armă, capabil să învingă monştri, sărea în ajutorul celor neputincioşi – exact ca eroii. El i-a apărat pe nevoiaşi, încercând să ia de la cei bogaţi şi să dea celor săraci.
Nu e de mirare că oamenii l-au iubit şi încă îşi mai amintesc de el în cântece şi poveşti. „Ţăranii nu-i confundau pe haiduci cu simplii hoţi la drumul mare. Haiducii, ziceau ei, nu adună averi, ci iau de la bogaţi şi dau la săraci. Din comoara lui Pintea, oamenii săraci puteau lua bani cât le trebuia, ca să facă fapte bune şi să mai iasă din nevoi, căci pentru aceasta o strânsese haiducul”, explică Oana Leşiu, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. „Pintea rămâne prototipul luptătorului pentru dreptatea socială şi onoarea cuvântului dat”, adaugă muzeograful.
Haiducul Grigore Pintea (sau Simion Pintea) se presupune că s-ar fi născut în jurul datei de 25 februarie 1660, în satul Măgoaja (în comuna de azi Chiuieşti), scrie Călin Felezeu în lucrarea sa „Pintea Viteazul între legendă şi adevăr”.
Pintea Viteazul, „domn chipeş”
Haiducul este prezentat ca fiind un „domn chipeş”, în floarea vârstei şi fără barbă. Era înarmat şi frumos costumat cu un dolman de postav verde, cu pantaloni strâmţi, cizme cu carâmb şi pinten, cu o blană de lup cu nasturi din argint aurit şi căciulă de jder. Avea cămaşă subţire, brodată, completată de un batic legat la gât. De asemenea, Pintea Viteazul era dotat cu o puşcă de tip nou şi înzestrat cu un buzdugan aidoma celui păstrat la Chiuzbaia, cu egreta păstrată cu sfinţenie de judele Alexa din Lăpuş. Tradiţia mai adaugă două cămăşi de zale care se găsesc una la Budeşti şi alta în expoziţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.
Apărătorul săracilor
Pintea Viteazul s-a afirmat ca un apărător al celor săraci într-o perioadă în care Maramureşul şi Transilvania erau în războaie cu austriecii şi otomanii, ceea ce a dus la scăderea nivelului de trai al populaţiei peste care planau biruri extrem de greu de suportat. Istoricii spun că Pintea a devenit haiduc, dezertând din armata imperială unde figura cu un nume fals, iar din 1694 acţiona în zona localităţii Baia Sprie. Avea sub conducere trei cete, din care prima era de 120 de „feciori” înrolaţi din rândul nobililor români.
Înmormântat fără cinste
Apogeul acţiunilor lui Pintea este atins în 1703, când se alătură mişcării principelui Francisc Rakoczy II împotriva Habsburgilor. El se număra printre conducătorii militari din armata acestuia, în timpul unui atac asupra oraşului. Haiducul a cerut conducerii să se predea şi să se supună principelui. Aceasta a căzut de acord cu propunerile lui Pintea, iar armatei i s-au trimis pâine, carne şi vin. Însă, aparent fără niciun motiv, soldaţii lui Pintea au aruncat alimentele şi au iniţiat un nou atac. În timpul luptelor haiducul a fost împuşcat, la 14 august 1703, în zona Porţii de Sud. Trupul a fost înmormântat, fără cinste, lângă zidul cetăţii, în interior.
Pintea Viteazul moare la presupusa vârstă de 40 de ani. Istoria nescrisă şi păstrată în conştiinţa românilor, care s-a transmis din generaţie în generaţie, spune că alimentele au fost otrăvite.
Ioana Vlad
