Senatul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi s-a întruni ieri pentru a analiza cazul profesorului universitar Neculai Chifan, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe şi membru al Senatului, care a fost filmat de reporterii unei televiziuni naţionale în timp ce încasa bani, în schimbul unei lucrări de licenţă, a anunţat rectorul Viorel Mânzu.
Potrivit rectorului Universităţii Dunărea de Jos, acest profesor nu ar mai trebui să aibă dreptul să profeseze. Viorel Mânzu a precizat că în cadrul universităţii au mai fost zvonuri cu privire la comportamente similare şi la alţi profesori sau cu privire la cadre didactice suspectate de hărţuire sexuală, dar că, în general, conducerea universităţii nu poate sancţiona respectivii profesori, din cauză că legea nu permite aşa ceva. Totodată, Viorel Mânzu consideră că în acest moment se doreşte denigrarea în masă a universităţii de stat gălăţene, din partea universităţilor private din zonă, cu atât mai mult cu cât abia luna trecută, la Universitatea Dunărea de Jos s-a obţinut acreditarea pentru specializarea Drept din cadrul Facultăţii de Studii Juridice. (O.M.)