Din cauza crizei, băimărenii au dat medicamentele pe ace

Tot mai mulţi maramureşeni apelează la tratamente neconvenţionale atunci când vine vorba despre sănătatea lor. Terapia alternativă cu ace, acupunctura, este considerată „ultima staţie”, după ce tratamentele medicamentoase nu au dat rezultate.

Singurul cabinet de acupunctură din Baia Mare se află pe strada Nicolae Titulescu. Relativ nouă în România, această artă de diagnosticare, prevenire şi tratament al bolilor este folosită de către chinezi de peste 10.000 de ani. Majoritatea celor care trec pragul cabinetului de acupunctură din Baia Mare suferă de boli reumatismale, neurologice, dar şi dereglări endocrine, tulburări oculare şi auditive. „De obicei vin pacienţi care au încercat tot ce se putea în medicina clasică. După prima şedinţă, pacienţii se simt mult mai bine”, spune Marius Dan Pop, acupuncturist.

35 de lei şedinţa

Zilnic, în jur de 30 de băimăreni trec pragul cabinetului de acupunctură. O şedinţă costă 35 de lei pentru salariaţi şi 20 de lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari. „Nu e scump deloc, iar rezultatele sunt miraculoase. Timp de 12 ani am stat prin spitale în Cluj şi nu am fost bine”, spune o pacientă de 41 de ani. „În 2008 am încercat acupunctura. De atunci nu am mai luat medicamente şi mă simt excelent”, mai spune aceasta. În asentimentul ei sunt şi alţi pacienţi, care vin din alte judeţe din ţară pentru a încerca tratamentul neconvenţional. „Sunt din Satu Mare şi vin cu regularitate la cabinet.

Nu mă simţeam atât de bine după medicamente”, spune un bărbat de 34 de ani. Terapia alternativă se adresează tuturor celor suferinzi, indiferent de vârstă. Astfel, în cazul acupuncturii, segmentul de vârstă al celor care apelează la acest mod inedit de tratament este între 1 şi 90 de ani. Vin şi mame cu prunci care nu mai au de ales, dar şi bătrâni cu bastoane.

Maximum 12 ace la o singură şedinţă

Durata unei şedinţe de acupunctură este de 20 de minute, timp în care pacientului i se înfig maxim 12 ace în anumite zone energetice ale corpului. „La fiecare şedinţă se fac alte combinaţii, însă nu este voie să se folosească mai mult de 12 ace, deşi corpul uman are 360 de puncte energetice”, explică Marius Pop. În general, un pacient care suferă de o boală cronică necesită 10, 15 şedinţe, iar cei cu afecţiuni mai uşoare sunt scăpaţi de durere într-o singură şedinţă. Tratamentul în cazul paraliziilor poate dura ceva mai mult, până la un an, iar pentru rezultate optime, acesta se va face împreună cu kinetoterapia.

Recuperările după accidentele vasculare grave necesită o perioadă mai îndelungată, însă niciodată nu au întârziat să apară rezultatele. „Organismul uman are un caracter dual, fiind compus din materie susţinută de energie. Acupunctura reface structura şi funcţia materiei prin restabilirea echilibrului energetic şi armonizarea funcţiilor metabolice. Procesul de vindecare este explicat de înlăturarea cauzelor interne şi externe care au favorizat şi au generat apariţia bolii”, spune Marius Pop.

Acesta mai spune că o zi se tratează, de cele mai multe ori, partea anterioară a corpului, iar în următoarea zi, partea posterioară. Pauza între curele de tratament se stabileşte de către medic si poate fi de o lună, trei sau şase luni. Acele de acupunctură nu conţin substanţe medicamentoase, sunt deosebit de fine si sunt făcute din oţel inoxidabil, iar mânerul poate fi din argint, aur, cupru sau aluminiu.
Datorită structurii lor speciale, acele sunt un dielectric care transmit perfect căldura, electricitatea, dar şi energia. Acele se sterilizează întotdeauna, timp de o oră, la o temperatură de 180 grade Celsius sau se utilizează ace de unică folosinţă, după dorinţa pacientului.

Medicină româno-chinezească

Doctorul Marius Pop a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara, specializarea pediatrie, în 1988. Doi ani mai târziu, a urmat un curs de specializare în medicina tradiţională chineză şi un curs de acupunctură. Din 1992 practică acupunctura, iar din 2000 şi-a deschis propriul cabinet în care îi tratează pe cei bolnavi prin intermediul acestei ramuri a medicinei alternative. Printre cele mai interesante cazuri ale sale a fost acela al unei fetiţe de şapte ani, care suferea de surditate, însă, după câteva şedinţe de acupunctură, şi-a revenit complet.

Ioana Vlad