„Femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă”
Împreună cu alţi matematicieni de la banca J.P. Morgan, englezoaica Blythe Masters a pus la punct formula magică datorită căreia bancherii au luat-o razna, crezând că pot să transforme hârtia în aur.
Puţini ştiu că Blythe Masters este „femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă” – după cum a caracterizat-o, inspirat, jurnalul The Guardian, din Londra. Conform celor de la Newsweek, aceste arme „au pus în libertate un monstru” care ameninţă să distrugă economia mondială. Criza recentă a monedei euro, din care încă n-am ieşit, demonstrează cât de profunde sunt urmările deciziilor lui Blythe Masters şi te duce cu gândul la posibilitatea ca întreg sistemul financiar să ajungă la ruină. De fapt, băncile suportă consecinţele nenumăratelor împrumuturi toxice pe care le-au creat şi care le pot aduce sfârşitul.
Ziaristul Pierre Jovanovic a scris o carte despre destinul de excepţie al acestei tinere absolvente de la Cambridge, destin care s-a intersectat, fără voia ei, cu cele a sute de milioane de oameni care au intrat în şomaj din cauza crizei. Motivul? Toţi bancherii din lumea asta au dat ascultare Evangheliei titlurilor de risc de insolvenţă (Default Swap Credits), aplicând-o până la a comite cele mai mari abuzuri. Formula „magică” a lui Blythe Masters i-a condus la pierzanie, vina bancherilor fiind de a-şi fi închipuit un nou „viţel de aur” şi de a-şi fi uitat de propriile principii de prudenţă, păstrate cu sfinţenie de sute de ani.
Cea mai puternică femeie de pe planetă
Blythe Masters este exemplul celei mai puternice femei de pe planetă, banchera de la JP Morgan care a dus la ruina băncilor inventând instrumentele credit default swap. Pierre Jovanovic dezvăluie adevăratele cauze ale dezastrului economic fără precedent prin care trecem şi ne pune în gardă faţă de ce ne aşteaptă în viitorul apropiat, iar cartea sa despre activitatea JP Morgan cuprinde dezvăluiri incredibile în legătură cu felul cum bancherii, prin aroganţa, lăcomia şi prostia lor au făcut ca pierderile cauzate de acţiunile lor iresponsabile să fie suportate din buzunarul cetăţenilor obişnuiţi.
Datorită „transferului de risc în caz de neplată”, Blythe Masters a devenit în prezent cea mai puternică femeie care a existat vreodată pe această planetă – şi asta după inventarea scrisului. Dacă am aduna laolaltă bogăţiile pe care le-au avut Ecaterina a II-a Rusiei, regina Victoria, împărăteasa Teodora, Hatshepsut şi Caterina de Medicis, nu am avea nici măcar un sfert din puterea financiară de care dispune ea.
Redactorul-şef al secţiunii economice de la New York Times, Joe Nocera, a publicat în decembrie 2010 o carte despre „istoria ascunsă a crizei”. Punctul de vedere al lui Nocera este că marile bănci mondiale au pus de fapt la punct o capcană „diabolică” a datoriilor prin intermediul produselor financiare derivate; se ştie că în prezent nici măcar nu există destui bani pe pământ – pentru a se plăti toate datoriile, cele care se tot adună, din anul 2007 încoace, de la primele falimente din rândul băncilor care au acordat împrumuturi imobiliare.
Din anul 2007, transferul de risc în caz de neplată creat de Blythe Masters a funcţionat foarte bine: riscul a fost transferat de la băncile mici la cele mari, apoi de la cele mari la băncile centrale, după care, de la cele centrale la băncile-mamut, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, fiindcă nu mai era de ajuns să se fure doar de la clienţii băncilor şi de la contribuabili. Aşa cum observa atât de bine dr. Nouriel Roubini la sfârşitul anului 2010, „nu va veni nimeni de pe Marte să-i salveze pe ultimii de pe listă” – pe”marii suverani”, anume FMI şi Banca Centrală Europeană. Aşadar, falimentul universal este inevitabil, dar, între timp, sistemul vrea cu orice preţ să ne facă să credem că totul funcţionează normal, pentru ca nimeni să nu-şi scoată banii de la bancă.
Regina de Gheaţă
Nu era atât de important ce a făcut Blythe Masters cu inovaţia sa în materie de CDS-uri (credit default swap). Mai important era ceea ce-şi pusese în gând să facă încă de la nominalizarea ei, de pe 15 noiembrie 2006, la conducerea diviziei Materii Prime de la JP Morgan. Începând cu 2006, instrumentele de tip swap au fost deodată destul de criticate în presă (mă întreb oare de ce) şi era nevoie cu orice preţ de un câmp nou de bătălie… Lumea s-a trezit că Alan Greenspan, Mark Brickell şi chiar Blythe Masters recunoşteau, într-un singur glas, că era nevoie de reglementări în domeniul CDS-urilor. Cu siguranţă că la nivel înalt s-a luat la cunoştinţă că cifrele de afaceri ale swap-urilor au început să se diminueze. Avem aici un punct de plecare pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat. Iar pentru asta e nevoie să vedem care erau preocupările Reginei de Gheaţă…
Să nu uităm că specializarea ei a fost materiile prime şi că şi-a început cariera ca trader de petrol, aur etc. Pasiunea ei pentru creditele derivate a apărut mai târziu. Ce e sigur: în topul oamenilor de finanţe din lumea asta, Blythe Masters a fost cu mult înaintea concurenţilor săi. Tocmai de aceea e atât de interesant să o studiezi. Atunci când idioţii din băncile din Franţa continuau să cumpere credite subprime, colegul ei, William Winters, vânduse deja tot; atunci când băncile europene erau în plină criză de lichidităţi, banca ei cumpărase deja alte două instituţii şi afişa o insolentă stare de sănătate (comparativ cu alte bănci). Iar atunci când bancherii francezi pretindeau că au ieşit din criză, JP Morgan ştia vreo zece mutări înaintea lor, în şahul finanţelor mondiale.
Blythe Masters este ca un personaj dintr-o peliculă cu James Bond. Ca şi în filmele agentului 007, o invenţie a făcut-o bogată, chiar foarte bogată. Are grajduri cu cai de rasă, imobile, reşedinţe secundare etc. Din punct de vedere material, s-ar fi putut pensiona la 35 de ani. Dar nu e genul. Este o persoană cerebrală, o intelectuală şi o fiinţă extrem de creativă. Ea trăieşte doar ca să-şi vadă propriile idei realizate, de aceea, după CDS-uri a simţit nevoia să revină la ei prima dragoste, astfel încât să poată uita eticheta care i s-a pus – „femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă”.
Pariu cu natura
Înainte de a trece mai departe, este important să precizez următorul lucru: valoarea „noţională” a tuturor creditelor derivate de la JP Morgan (şi cifrele vorbesc de la sine) „depăşeşte cu 21 de mii de miliarde suma tuturor PIB-urilor din lume (zona euro + SUA + Asia + China), adică aproape 90 de mii de miliarde de dolari”.
National Inflation Association, dar şi Brian Beatty şi Peter Laskaris afirmă că JP Morgan cumpără în fiecare dimineaţă poziţii short cu 30.000 de contracte reprezentând 150 de milioane de uncii de argint, o poziţie istorică de 31% la fiecare deschidere a Comex. Astfel, preţul unciei de argint nu reprezintă decât 1,78% din cel al unciei de aur, adică un coeficient de 56. Ca să îţi faci o idee, coeficientul normal, istoric, dintre aur şi argint, a variat întotdeauna între 10 şi 14 bucăţi de argint pentru o singură bucată de aur. Prin JP Morgan şi departamentul condus de Blythe Masters, acest coeficient urcase la 56 sau chiar până la 80!
Concluzia e că nu există nicio materie primă pe această planetă care să îi scape, nici măcar materia cenuşie. Atunci când agricultorii disperaţi din aproape toată lumea ieşeau la manifestaţii cu nefericitele lor pancarte, cerând ajutorul Europei, Franţei, regiunii în care locuiau ş.a.m.d. nu ştia niciunul dintre ei că soarta lor fusese deja stabilită în birourile din New York. Chiar înainte ca ei să-şi înţarce animalele, JP Morgan a calculat deja numărul exact de animale din fiecare ţară pe următorii zece ani şi şi-a stabilit achiziţiile în funcţie de creşterea populaţiei. Mai mult: banca ştie chiar şi care vor fi precipitaţiile medii în fiecare regiune din Europa. De altfel, ploaia este cotată la bursa din Chicago şi asta se întâmplă din octombrie 2010! Bancherii pot să parieze pe cursul ploii şi al vremii urâte şi prin asta să-şi garanteze contractele agricole împotriva recoltelor distruse.
Ce personaj din România este implicat în această poveste veţi afla în numerele viitoare.
Mihai Bărbuliceanu
