Oamenii mint de complezenţă, născocesc minciuni politicoase, le plac exagerările, mint ca să acopere greşelile, ale lor sau ale altora, mint atunci când povara adevărului este prea greu de suportat.
În cazul infractorilor, valul de minciuni în care îşi acoperă vina, declaraţiile contradictorii, disperarea cu care născocesc tot felul de piste false şi teorii aiuritoare pot îngreuna considerabil ancheta Poliţiei.
Oamenii legii au la dispoziţie o singură variantă – testul poligraf. Detectorul de minciuni, cum mai este numit poligraful, nu oferă o siguranţă de 100% – e primul lucru pe care ţi-l spun specialiştii. Dar de multe ori poate fi singura soluţie de clarificare a unui dosar cu file înţesate de neadevăruri.
În România, această maşină a trimis spre plutonul de execuţie criminali în serie de talia lui Râmaru. A distrus alibiuri false, a demontat piste greşite ale anchetei. Până la urmă, e doar o adunătură de sârme şi componente electronice. Care poate însă să facă ceea ce nu poate nici un psiholog, oricât de experimentat: decantarea minciunilor de adevăr.
„Maşina adevărului” se poate şi înşela, de exemplu, atunci când cel chestionat are probleme psihice şi e convins de adevărul celor spuse, chiar dacă faptele pe care le relatează sunt false. E celebru cazul spionului american Aldrich Ames care a fost supus de câteva ori testului poligraf de experţii C.I.A. şi l-a trecut cu brio, deşi minţea.
Oficial şi particular
Sistemul a fost creat, în special, pentru uzul poliţiei. O dată cu economia de piaţă, însă, detectorul de minciuni a devenit şi o afacere. În România funcţionează câteva firme care au acest domeniu de activitate. Clienţii – de la firme de pază, până la soţi sau la soţii geloase, care sunt dispuşi să ofere între 80 şi 250 de euro pentru a afla dacă angajatul îi este fidel sau dacă l-a furat ori dacă soţia sau soţul îşi găseşte fericirea sufletească sau sexuală în altă parte. Primele care au încheiat contracte pe o durată mai lungă de timp sunt firmele de pază, care şi-au făcut abonamente pentru a-şi testa periodic angajaţii cu detectorul de minciuni. Aceştia sunt testaţi pe rând, câte 20-30 pe lună, iar cei care sunt mai expuşi tentaţiei sunt testaţi chiar „peste rând”. De asemenea, din ce în ce mai mulţi patroni au început să îşi testeze angajaţii cu detectorul de minciuni.
Cu poligraful pot fi verificate loialitatea angajaţilor, dar şi cauzele randamentului redus al acestora. Mai mult, mulţi patroni îşi aduc angajaţii pentru a fi supuşi testului adevărului atunci când descoperă că au fost furaţi. Printre clienţii firmelor de profil se află şi numeroşi investitori străini, care verifică CV-urile candidaţilor cu detectorul de minciuni. Afacerea cu detectoare de minciuni se dovedeşte a fi una profitabilă. Investiţia iniţială este de 10.000-12.000 de dolari, cât costă un poligraf, în plus fiind nevoie de un spaţiu adecvat şi angajarea unui psiholog. Investiţie care se amortizează în cel mult un an. Pentru a putea fi supus unui test la poligraf, subiectul trebuie să fie odihnit, să nu fi consumat alcool sau cafea şi să nu fie bolnav.
Mini-istoric
Primul care a formulat baza concepţiei moderne asupra emoţiilor a fost William James, în anul 1885, iar primul care a construit un model primitiv de poligraf a fost Cesaro Lombroso. Acest aparat era numit Hidrosfigmograf – 1895. Atunci funcţiona un „detector de minciuni” rudimentar: suspectul era pus să stea cu braţul într-un vas plin de apă. Vasul era acoperit cu o membrană, iar peste aceasta se învârtea un disc acoperit cu funingine. În momentul în care suspectul minţea, tensiunea sa arterială creştea, iar membrana era ridicată de apă şi scrijelea pe discul rotitor anumite semne care erau ulterior interpretate.
Ulterior, specialiştii psihologi au studiat şi experimentat, pe de o parte, reacţiile organismului uman în situaţia în care subiectul spune minciuni, iar pe de altă parte, instrumente care să capteze aceste reacţii psihofiziologice (mărimea tensiunii sangvine, creşterea consumului de oxigen, dilatarea bronhiilor, inhibarea mişcărilor peristalice etc.), toate controlate de sistemul nervos vegetativ. În 1920, John Larson a realizat primul poligraf portabil, lucrând cu acesta pentru poliţia din Bercley – SUA.
În anul 1925, Keller, plecând de la lucrările lui Larson, realizează un poligraf, punând bazele poligrafului modern. Între anii 1938 şi 1941, în cadrul laboratorului de detectare al Poliţiei ştiinţifice din Chicago s-au realizat cu succes un număr de 1.122 de teste, fiind relevată culpabilitatea în 84% dintre cazuri. În 1945, John Reid, făcând legătura dintre activitatea musculară neobservată şi tensiunea arterială, construieşte poligraful „Reid” care înregistrează tensiunea-pulsul, respiraţia, reacţia electro-galvanică a pielii şi reactivitatea musculară.
Poligraful, în România
Şcoala românească de biodetecţie, faţă de alte şcoli, prezintă o particularitate izvorâtă din nevoia generată de sistemul judiciar, care nu consideră drept probă biodiagramele rezultate din testările la poligraf. În România, primul studiu despre oportunitatea şi eficienţa introducerii poligrafului în activitatea poliţiei a fost făcut în anul 1974.
Acesta s-a făcut lucrând timp de un an, folosindu-se în paralel metodele clasice ale muncii de poliţie cu metoda poligraf. Rezultatele au fost spectaculoase, iar ca record a fost descoperit un omor comis în urmă cu 12 ani (faptă comisă de autor în minorat). Astfel, în Institutul de Criminalistică, începând cu anul 1974, au fost analizate posibilităţile de diversificare a obiectului de activitate a criminalităţii. Pe lângă expertizele dactiloscopice, traseologice, grafice, balistice, biologice şi fizico-chimice, au fost introduse expertizele antropologice, expertiza stresului în voce, expertiza fono-balistică, expertiza vocii şi a vorbirii.
Tudorel Butoi, psihologul care a introdus „maşinăria” în ţara noastră, a reuşit, cu ajutorul detectorului de minciuni, să dovedească vinovăţia a 11 criminali în serie, pe şapte trimiţându-i în faţa plutonului de execuţie. Celebrul Ion Râmaru, cel mai cunoscut criminal în serie român, a trecut şi el pe la testul poligraf, în drumul spre plutonul de execuţie. În 1982-1983 s-a reuşit, cu ajutorul poligrafului, rezolvarea altor crime în serie în comunitatea homosexualilor bucureşteni, dar şi repararea unei erori judiciare grave. Poligraful şi-a dovedit din plin utilitatea şi în cazul celebrului Konstantinos Passaris. Primul suspect în cazul asasinatului de la casa de schimb valutar „Le petit bijou”, de pe Bulevardul Magheru, din Bucureşti, a fost un bodyguard care se învoise de la serviciu în acea zi. Suspiciunile care planau asupra acestuia au fost eliminate cu ajutorul detectorului de minciuni.
Floare la ureche
Tehnica de testare este relativ simplă. Psihologul culege date despre caz şi despre cel supus testării, formulează 10-12 întrebări scurte, clare şi pe înţelesul celui testat. Unele întrebări sunt relevante, altele de control, iar restul de relaxare. Oricine are emoţii atunci când se aşază pe scaun. Îi sunt fixate şase dispozitive, unul pe braţ pentru verificarea tensiunii arteriale, unul pe piept pentru respiraţia toracică, unul deasupra centurii pentru respiraţia abdominală, două pe degete (pentru măsurarea pulsului distal şi a transpiraţiei), cel de-al şaselea fiind legat la scaun pentru a detecta mişcările făcute de subiect. Din cele şase linii care apar pe ecran, cel puţin patru trebuie să arate modificări la aceeaşi întrebare pentru a fi un indiciu al vinovăţiei.
Lafayette, „maşina adevărului”
Detectoarele de minciuni Lafayette sunt, în prezent, cele mai bune aparate poligraf produse la nivel mondial. De ele se folosesc FBI şi CIA în anchetele dificile, legate de trafic de droguri sau arme, în cazuri de terorism. Cu ele sunt chestionaţi şi criminalii în serie. Pe lângă eficientizarea procesului de intervievare a subiecţilor, prin afişarea pe display a tuturor informaţiilor necesare, poligraful Lafayette prezintă imensul avantaj că a fost redus la dimensiunile unui laptop.
Preţul poligrafului Lafayette este, însă, pe măsura performanţelor sale: 70.000 de dolari. Poligraful Lafayette nu poate fi însă vândut, fără licenţă de export, statelor care nu sunt membre NATO. Raţionamentul producătorilor, care au făcut această clauză comercială, e, probabil, generat de motive legate de securitate şi anti-terorism. Achiziţionată de o grupare teroristă, dintr-o ţară arabă, această maşinărie ar putea fi folosită la obţinerea de informaţii de la prizonierii capturaţi de terorişti.
