La Institutul Mondial de Statistică, România era înregistrată în anul 1990 cu o avere naţională estimată la 296 de miliarde de dolari; în anul 2006, în luna martie, acelaşi institut a poziţionat România pe locul 48, cu o avere naţională estimată la 98 miliarde de dolari. Să ţinem cont de faptul că în 1990 valoarea terenurilor era aproape nesemnificativă.
În 1990, excedentul bugetar al României era de 17 miliarde de dolari; în prezent, obligaţiile de plată externe şi deficitul bugetar se apropie de 40 de miliarde de euro. Anul 2012 va fi un an cu o dificultate maximă, în condiţiile în care obligaţia de plată eşalonată a datoriilor depăşeşte 2,7 miliarde de euro, la care se adaugă obligaţia bugetară către Uniunea Europeană, de circa 1,4 miliarde de euro. Să mai luăm în calcul şi deficitul balanţei de plăţi şi vom ajunge la o obligaţie de plată între 5 şi 7 miliarde de euro.
Din ce vom plăti…
Un mare abuz este creat de Banca Naţională, prin faptul că ţine stocată, sub pretextul rezervei valutare, suma de circa 34 – 36 miliarde de euro. În ultimii 20 ani, sub motivaţia că industria românească este un morman de fier vechi, s-a trecut la jefuirea programată, transformată chiar în politică de stat, a tuturor unităţilor economice, forţa de muncă educată şi calificată din toată industria românească rămânând pe drumuri. Dintr-un potenţial activ de 8-10 milioane de salariaţi, generatori de plus produs, s-a creat un potenţial de circa 5-6 milioane de oameni în toată puterea, fără nicio sursă de venit certă sau cunoscută.
Acest fenomen este de periculozitate maximă, pentru că poate deveni cu uşurinţă un disponibil de carne de tun care să utilizeze excedentul de armament existent la nivel mondial. În istoria României, până în prezent, niciodată nu ne-am dus să impunem, cu de-a sila, ceva altor popoare.
Sănătatea populaţiei a rămas doar un pretext în numele căruia se jefuiesc fondurile milioanelor de contribuabili, lăsându-i pe aceştia fără nici o posibilitate. Putem afirma că sistemul concertat practicat semănă, deja, a genocid. Media de vârstă declarată la începutul acestui an, pentru Bucureşti, de exemplu, a ajuns să fie de 53 de ani. Este încurajat, în mod iresponsabil, exodul forţei de muncă şi mai trecem şi ca mare realizare financiară aportul valutar al celor peste 4 milioane de emigranţi români care au ajuns să se vândă pentru nimic, să se degradeze, să se dezrădăcineze.
Diluţia naţională şi socială se manifestă în mod vizibil în învăţământ. Toţi cetăţenii României au contribuit, în mod constant şi fără rezerve, la constituirea fondurilor pentru învăţământ. Am avut cadre cu studii medii şi superioare, perfecţionate la un nivel acceptabil pentru pentru orice ţară civilizată. Cheltuielile şcolarizării şi specializării acestor cetăţeni români au fost, financiar vorbind, foarte mari, iar ca timp – ani şi zeci de ani. În loc să beneficieze statul român şi naţiunea română de uzufructul investiţiei naţionale, ne bucurăm, într-un mod aproape cretinoid, şi ne lăudăm cum se lansează ofertele externe. Şi pleacă…cu zecile şi sutele de specialişti, unde văd cu ochii, numai să nu mai audă de România.
Pensionarii depăşesc populţia ocupată
Forţa de muncă înregistrată ca activă în România, în acest moment, nu depăşeşte 4 milioane de salariaţi şi circa 5-7% persoane raportate ca aflate în şomaj. Numărul pensionarilor se ridică la peste 6 milioane. În acest context trebuie să creăm noi resurse pentru finanţarea fondurilor de pensii, şomajului, subvenţionarea şi susţinerea celorlalte categorii sociale, până la 20 de milioane de cetăţeni. Este clar pentru orice om de bună credinţă că naţiunea română se află în pragul unui şoc economic şi social major. De ce ? Foarte simplu: din cele circa 4 milioane de salariaţi, aproape un milion îşi desfăşoară activitatea într-un sistem derivat de contabilitate şi fiscalitate, adică sunt funcţionari; mai bine de 2 milioane îşi desfăşoară activitatea în sfera activităţii de consum: comerţ, prestări de servicii şi asimilate acestora. Ceea ce rămâne, ceva sub un milion, reprezintă adevăraţii producători de plus valoare, care ar trebui să stea la baza finanţării corecte a bugetelor.
Turismul românesc este un exemplu extrem de actual a ceea ce poate să producă diletantismul, oportunismul politic, impostura şi servilismul obscur. În acest moment, în România se consideră turism numai o activitate de cazare şi cantină, îndoielnice în ceea ce priveşte calitatea, la nişte preţuri demne de centrul Parisului.
Diletantism şi interes
Mentalitatea de ospătar ridicată la rang de virtute ministerială a reuşit performanţa să transforme, de exemplu, litoralul românesc într-o ghenă a prostituţiei, a drogurilor, a insecurităţii, promovându-se şi ridicându-se mitocănia, exhibiţionismul şi violenţa fonică la rang de virtuţi. Oameni de bună credinţă, ce s-au îndatorat peste poate şi au făcut investiţii pentru care trebuie să plătească zeci de ani se află, în acest moment, supuşi agresivităţii generată fără discernământ de impostorii de la mediu. Aceste personaje, care par inofensive şi nevinovate în calităţile lor de funcţionari publici, au mai pus o barieră de tip medieval şi au generat, începând cu anul 2005, pirateria plajelor.
Pe motivul că fac un bine naţiunii, au înstrăinat bunul de utilitate publică, plaja, către grupuri obscure, în care pot fi identificate persoane anchetate în anii anteriori pentru contrabandă cu ţigări şi alte acte antisociale. Aceştia năvălesc în faţa hotelurilor, ocupă plajele cu mii şi mii de paturi din plastic, cu tot felul de construcţii hâde şi strâmbe, cu un zgomot infernal de toate felurile de muzică în acelaşi timp. Dacă eşti cu familia şi vreun copil care vrea să se joace cu găletuşa în nisip, nu te poţi apropia de plajă, fiind agresat de indivizi brutali, care folosesc un limbaj suburban şi te obligă să plăteşti circa 6 euro pentru un astfel de pat jegos.
Colac peste toate, printre oameni, pe plajă, în zonele cele mai bune, fără nici un fel de grijă pentru sănătatea şi integritatea turiştilor se înghesuie cu obrăznicie şi îşi fac un fel de redute tot felul de şmecheri, deţinători şi ofertanţi de aşa-zis agrement: şalupe, banane, skijet-uri şi alte troace, într-un zgomot asurzitor şi cu un miros sufocant de gaze de eşapament şi benzină.
(Va urma)
Mihai Bărbuliceanu
