Deşi s-a plătit TVA şi impozit pe ele, facturile stau în sertarele farmaciilor pentru că nu au fost preluate de casele de asigurări. Motivul: fondurile pentru ele s-au epuizat din iulie 2010 şi nu au fost suplimentate. Farmaciştii au fost păgubiţi cu 130 milioane de euro
Amnezie sau ţapă de 130 milioane de euro
Medicamentele, foarte scumpe, mai ales cele pentru oncologie, au fost eliberate gratuit bolnavilor, dar pe spezele farmaciştilor. „Reţetele pe oncologie şi diabet din intervalul iulie – decembrie 2010 nu au fost înregistrate în sistem, ceea ce înseamnă că este posibil să nu se plătească niciodată. 130 de milioane de euro este paguba pe care ne-a făcut-o Casa, iar farmaciile continuă sa elibereze reţetele. Vă daţi seama ce ar fi ieşit dacă nu am fi eliberat reţetele din decembrie”, a declarat vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu. Mai grav este că situaţia se repetă. Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Braşov, Maria Botezatu, spune că, din nou, nu se mai primesc reţetele pentru diabet, fiindca fondul pe tot anul 2011 s-a terminat din 25 mai, dar Casa de Asigurări de Sănătate a transmis informaţia în 27 mai.
Întârzieri, tărăgănare şi abureli ministerialeRestul reţetelor compensate sunt decontate de casele de asigurări cu mari întârzieri, după 330 de zile, faţă de termenul prevăzut în contract de 210 zile. Reprezentanţii farmaciştilor au solicitat de nenumarate ori caselor judeţene să preia facturile. Au mers chiar şi la intrevederi la CNAS şi la Ministerul Sănătăţii, dar şi la cel al Finanţelor, însă nimic nu s-a întâmplat. „Am fost plimbaţi ca nişte mărgele într-o cutie: de la CNAS la MS şi de la MS la Ministerul de Finanţe. La acesta din urmă, secretarul de stat Gherghina a aflat despre arieratele înregistrate şi a recunoscut că facturile au intrat în circuitul financiar al ţării şi că trebuie rezolvate. Din păcate, nici până în momentul de faţă, ele nu au fost recunoscute”, a mai adaugat farm. Clara Popescu.
Cu jalba la UE. Farmacistii au decis sa sesizeze Parlamentul European si Comisia Europeana pentru nerespectarea tratatelor europene si a normelor din contract. Pana in anul 2013, o directiva europeana obliga autoritatile romanesti sa faca platile catre farmacii la 60 de zile, nu la 210 zile.
Adrian Militaru