Ierarhia Îngerilor

Arhanghelii fac parte dintr-o diviziune a fiinţelor Angelice, ce urmăresc şi ocrotesc rasa umană. Cei 7 Arhangheli principali lucrează prin conexiunea numită Culorile Îngerilor şi ne acordă asistenţă în multe aspecte ale vieţii noastre, iar pentru aceasta trebuie doar să îi invocăm.
Sunt 9 nivele în cadrul Ierarhiei Îngerilor, începând cu cea a Serafimilor, nivel ce este cel mai apropiat de înălţimea la care se află Sursa, şi terminând cu cea a Îngerilor ce sunt cel mai aproape de rasa umană.
Cele 9 nivele, în ordinea apropierii lor de Sursa Divină, sunt următoarele:

1 – Serafimii
Serafimii sunt fiinţe de Lumină Pură, se afla pe nivelul cel mai apropiat de cel al Sursei şi sunt consideraţi a fi Îngerii Luminii Pure, a Iubirii şi a Focului. Serafimii strălucesc atât de puternic, încât nu vom putea nicând să-i vedem cu ochii fizici, dar îi putem accesa prin rugăciuni sau cereri.

2 – Heruvimii
Urmatorul nivel este cel al Heruvimilor, ce canalizează energia positivă de la Sursă. Aceştia au în grijă Stelele. Ei reprezintă Înţelepciunea Sursei.

3 – Tronurile
Tronurile sunt următorul nivel şi dirijează energia către noi, prin Îngerii noştrii Păzitori. Ei sint cercetătorii Sursei, crează şi colectează energii positive, şi deasemeni reprezintă Justiţia Divină. Totodată, ei acordă asistenţă în probleme de Karmă.

4 – Domeniile
Domeniile sunt următorul nivel şi reprezintă Înţelepciunea şi Intuiţia.

5 – Puterile
Acestea sunt Îngerii ce ţin registrele istoriei umane. Ei ne trimit mesaje de atenţionare, atunci când cineva sau ceva, are intenţia de a ne provoca răul. Puterile ne vor ajuta să vedem din toate punctele de vedere o situaţie sau o problemă, şi ne protejează ori de cite ori avem nevoie.

6 – Virtuţile
Virtuţile lucrează mână în mână cu Tronurile şi trimit Energie Spirituală pentru a ajuta oamenii să îşi dezvolte uneltele necesare progresului pe cale spirituală aleasă. Aceştia iubesc oamenii şi de multe ori înfăptuiesc miracole. Virtuţile reprezintă deasemenea Curajul extrem.

7 – Principiile
Principiile veghează ţările, oraşele şi grupurile de oameni ce se află pe această Planetă. Ei protejează conducătorii politici şi religioşi şi îi ajută să ia deciziile corecte.

8 – Arhanghelii
Arhanghelii sunt Îngeri ce pot aparţine concomitent mai multor nivele, dar de regulă preferă să lucreze cu oamenii când şi unde pot. Ei sunt consideraţi „ trupele Speciale de Forţă” a realităţii angelice. Ei canalizează energia positivă provenită de la Sursă, către omenire. Ei au calităţi diferite, calităţi ce va vor fi prezentate detaliat mai târziu, în acest manual.

9 – Îngerii
Ultimul nivel, dar acest lucru nu înseamnă că au o importanţă mai mică decât celelalte nivele. Îngerii ne ajută pe parcursul vieţii de zi cu zi şi ne aduc informaţii şi asistenţă de la Sursă. Îngerii noştri Păzitori aparţin acestui nivel şi lucrează îndeaproape cu noi, tot timpul.