Cu câţiva ani în urmă, ziaristul Bill Burt a fost trimis în Scoţia pentru a investiga cazul dispariţiei a doi alpinişti. Pe când a ajuns acolo, cei doi tineri, ce făceau parte dintr-un grup plecat într-o expediţie, s-au întors vii şi nevătămaţi.
Pentru că oricum el trebuia să scrie povestea salvării celor doi, daţi dispăruţi timp de 20 de ore pe vârful unui munte înconjurat de ceaţă, le-a luat acestora un interviu. “Am urmat-o pe doamna pentru a coborî muntele”, au spus cei doi. O tânără femeie suplă, îmbrăcată într-o salopetă albă, le-a apărut din ceaţă şi i-a îndemnat s-o urmeze. Fără cuvinte, ea i-a călăuzit pe un drum sigur care conducea către baza muntelui, unde aproape că s-au ciocnit de o echipă de salvamontişti localnici. Cei doi nu au putut da alte amănunte despre femeia care îi salvase. Întrebat la rândul său, şeful salvamontiştilor a declarat că ei nu întâlniseră nicio femeie în alb prin zonă. Apoi, ca şi cum ar fi citit gândurile ziaristului, acesta a adăugat: „Doar dacă nu a fost un înger…” (A.M.)